A murit Mariana Nicolesco! "Ne luăm rămas bun de la Primadonna Assoluta"

 Dumba Gabriela
.

A murit soprana Mariana Nicolesco! Opera Națională Română din Cluj-Napoca a anunțat decesul sopranei: „Această seară ne aduce într-un moment al despărțirii de o stea memorabilă a lumii lirice! Îndurerați, ne luăm rămas bun de la Primadonna Assoluta: MARIANA NICOLESCO”.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI!

Soprana Mariana Nicolesco a încetat din viaţă, la vârsta de 73 de ani. Soprana era internată într-un spital din Bucureşti. 'Această seară ne aduce într-un moment al despărţirii de o stea memorabilă a lumii lirice! Îndureraţi, ne luăm rămas bun de la Primadonna Assoluta: Mariana Nicolesco. Descrisă în cuvinte precum Regina del Belcanto, Primadonna Assoluta sau Diva Divină, Mariana Nicolesco lasă în urmă un univers pe care l-a îmbogăţit nemărginit cu prezenţa sa în această lume', au transmis reprezentanţii Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca.

311326934_469254538568701_9071478337826844528_n-1311326934_469254538568701_9071478337826844528_n-1

A murit Mariana Nicolesco

„Drum lin, Mariana Nicolesco! Una dintre marile voci ale operei din ţara noastră. Artista avea 73 de ani', anunţă pe Facebook vineri seara Electrecord.

Şi Opera Naţională Română din Cluj-Napoca anunţă „despărţirea de o stea memorabilă a lumii lirice! Îndureraţi, ne luăm rămas bun de la Primadonna Assoluta: Mariana Nicolesco'.

Reprezentanţii operei clujene spun că Mariana Nicolesco lasă în urmă un univers pe care l-a îmbogăţit nemărginit cu prezenţa sa în această lume.

„S-a stins o viață de om, o voce inconfundabilă, un artist complet. Regina del Belcanto,marea soprană a României, Mariana Nicolesco, a decedat astăzi, la vârsta de 73 de ani. Sunt profund îndurerat de această veste cumplită și sunt alături de familie și de toți cei dragi. Îi mulțumim Marianei Nicolesco pentru întreaga moștenire artistică, pentru tot ce a făcut pentru România în lume! Dumnezeu să o odihnească!', a transmis ministrul Culturii, Lucian Romașcanu.

Citește și: Cum se simte Mihaela Borcea la 12 ani după ce a fost intoxicată cu mercur:'Nu mai pot recupera în întregime…'

Citește și: Drama neștiută a actorului Doru Ana.Fiica sa a murit la vârsta de șapte ani

Citește și: Anamaria Prodan, reacție furibundă după ce Reghe a cerut la tribunal ca impresara să nu-i mai poarte numele:„Astea sunt prostii de-ale lui’

Mariana Nicolesco a cântat colinde românești la invitația lui Papa Ioan Paul II

La invitația lui Papa Ioan Paul II, Mariana Nicolesco a cântat vechile colinde românești în cadrul Primului Concert de Crăciun din Vatican, transmis de Mondovisione. A fost urmărit de peste un miliard de oameni.

Potrivit unui studiu, Mariana Nicolesco a fost soprana care a apărut în cele mai multe premiere absolute în istoria Teatrului alla Scala din Milano.

Mariana Nicolesco a terminat Școala de Muzică din Brașov cu faimosul Concert pentru vioară de Max Bruch. Ulterior a fost admisă la Secția Canto a Conservatorului de Muzică Gheorghe Dima din Cluj. În urma unui concurs, soprana a dobândit o bursă de studii la Conservatorul Santa Cecilia de la Roma.

Mariana Nicolesco a câștigat Concursul Internațional de Canto Voci Rossiniane, astfel începând o carieră internațională.

1991 – anul în care Mariana Nicolesco a apărut pentru prima dată în fața publicului din România

În 1991, Mariana Nicoleso a apărut pentru prima dată în fața publicului din România, la Ateneul Român din București, unde a susținut trei concerte consecutive.

„Au fost seri de neuitat, seri incandescente, magice. A fost o formidabilă comuniune prin muzică cu un public atât de cald, de sensibil, de receptiv. Mă simțeam, în sfârșit, acasă', declara artista atunci.

Ulterior, în fiecare an a oferit Concerte Extraordinare cu Orchestra Simfonică a Filarmonicii George Enescu.

Mariana Nicolesco, laureată a Medaliei UNESCO pentru Merite Artistice

Înregistrarea pe CD a operei La Traviata de Giuseppe Verdi a fost publicată în America în mult celebrata serie Historical Performances, în timp ce aceea cu Beatrice di Tenda era declarată de revista Gramophone, la Londra, piatră de hotar în discografia belliniană'.

Membră de Onoare a Academiei Române, Doctor Honoris Causa al Academiei de Muzică 'Gheorghe Dima' din Cluj-Napoca, de asemenea Membră de Onoare a Academiei Internaţionale 'Mihai Eminescu' din Craiova, Profesor Honoris Causa al Universităţii 'Babeş-Bolyai' din Cluj-Napoca, Profesor Onorific precum şi Doctor Honoris Causa al Universităţii Transilvania din Braşov, Doctor Honoris Causa al Academiei de Arte din Chişinău, unde a susţinut conferenţa pe tema Sărbătorim Centenarul Marii Uniri prin Arta Sacră a Cântului', Membră a Academiei Europene de Ştiinţe, Arte şi Litere din Paris. Primeşte Premiul Constantin Brâncoveanu pentru întreaga sa carieră de excepţie'.

Comandor al Republicii Italiene, Ofiţer al Ordinului Artelor şi Literelor în Franţa, ea e decorată cu Ordinul Naţional Steaua României în Grad de Mare Cruce pentru merite excepţionale, în semn de înaltă apreciere pentru întreaga sa carieră', desemnată Prima Femeie de Succes din România, Mariana Nicolesco, o mare voce a timpului nostru', a primit Premiul Special şi Medalia Kulturpreis Europa pentru performanţele sale artistice, pentru calitatea sa de mentor şi formator al tinerei generaţii şi pentru rolul excepţional, încununat de succes, pe care-l asumă în relaţia României cu Europa şi a Europei cu România'.

Laureată a Medaliei UNESCO pentru Merite Artistice, Mariana Nicolesco a fost numită Artist UNESCO pentru Pace în semn de recunoaştere a angajamentului său în favoarea moştenirii muzicale, a creaţiei artistice, a dialogului între culturi şi a contribuţiei sale la promovarea idealurilor Organizaţiei' şi Ambasador Onorific UNESCO.

Ea s-a consacrat, între altele, activităţilor legate de evenimentele majore pe care le-a creat: Festivalul şi Concursul Naţional al Liedului Românesc sau Festivalul şi Concursul Internaţional de Canto Hariclea Darclée, manifestare la care au participat din 1995 încoace peste 2900 de tinere talente din 50 de ţări şi 5 continente, între o ediţie şi alta a acesteia având loc Cursuri de Măiestrie Artistică oferite unui mare număr de artişti români şi din diverse alte ţări. Evenimentelor Darclée le-a fost acordat Înaltul Patronaj UNESCO.

Una dintre cele mai importante competiţii din lume' scrie în Ediţia Jubiliară a Concursului Internaţional de Canto Hariclea Darclée prestigiosul cotidian italian Corriere della Sera în articolul intitulat „Constantin Brâncuşi, George Enescu, Mariana Nicolesco, sau Cultul unei ţări pentru Gloriile sale'.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton