6 povești de dragoste fascinante din vechiul Hollywood

 Oana Pantazi
.

Unele dintre cele mai frumoase povești de dragoste s-au scris în Hollywood-ul anilor 40-50. Atunci nu existau efecte speciale, ci doar romantism și emoție pură. Iar aceste povești, de cele mai multe ori, depășeau granița marelui ecran, protagoniștii lor trăindu-și iubirea și în spatele camerelor de filmat. Iată câteva dintre cele mai iconice cupluri!

 

Clark Gable și Carole Lombard. Povestea lor de iubire a fost nu doar extrem de romantică, ci și, în egală măsură, tragică. Cei doi actori s-au întâlnit în 1932, în timpul filmărilor la No Man of Her Own, dar relația lor a fost strict profesională, ambii fiind căsătoriți. Câțiva ani mai târziu, când s-au întâlnit din nou, relația lor s-a transformat într-o poveste de iubire. În 1940, pe când Gable filma pentru Pe aripile vântului, într-o zi liberă, și-au luat iubita și au evadat amândoi în Arizona și s-au căsătorit în… limuzina în care călătoriseră. Din nefericire, Carole Lombard a pierit în mod tragic, doi ani mai târziu, într-un accident aviatic, împreună cu mama ei. Gable a fost devastat și, cu inima frântă, la vremea aceea s-a înrolat în armată. Deși a fost căsătorit de două ori, actorul a cerut să fie înmormântat alături de Carol, dragostea vieții lui.

Greta Garbo și John Gilbert. Un alt cuplu iconic din epoca filmului mut. Cei doi au fost atât colegi, cât și iubiți în același timp, filmând împreună pentru trei filme: Flesh and the Devil, Love și A Woman Of Affairs. S-au cunoscut la primul lor film împreună, Flesh and The Devil, iar la vremea aceea Gilbert era extrem de popular, în timp ce Garbo era aproape o necunoscută care fusese supranumită Capricioasa regină de gheață. Când li s-a făcut cunoștință, el a salutat-o spunându-i pe numele mic – Hello, Greta! -, dar ea l-a pus imediat la punct, replicând că este Miss Greta, și asta l-a impresionat imediat. Au avut o relație extrem de dinamică și de pasională, dar nu și-au oficializat-o niciodată, deși Gilbert i-ar fi forțat mâna Gretei. Din păcate pentru el, actrița nu a fost interesată de mariaj…

 

Vivien Leigh și Laurence Olivier. Povestea lor de dragoste a fost una dintre cele mai fierbinți și a creat și unul dintre primele scandaluri de la Hollywood. Vivien s-a îndrăgostit de Laurence în 1936, iar în 1937, când au lucrat împreună, au devenit iubiți. Pe atunci, erau amândoi căsătoriți și și-au păstrat legătura secretă. Și-au oficializat relația abia în 1940, după ce Vivien a dat lovitura cu rolul Scarlet OHara. Actrița a vorbit întotdeauna deschis despre afecțiunea ei față de Olivier, afecțiune care s-a concretizat într-un mariaj de 20 de ani, perioadă în care ambii au avut cariere de succes. Din păcate, căsnicia lor s-a destrămat când Vivien a început să se confrunte cu depresii maniacale și căderi nervoase…

 

Humphrey Bogart și Lauren Bacall. Dragostea dintre cei doi actori a fost considerată una dintre cele mai frumoase, sincere și inspiratoare care au existat vreodată. S-au întâlnit în 1944, pe platourile de filmare de la To Have and Have Not și s-au îndrăgostit imediat unul de celălalt. Bogart era cu 26 de ani mai în vârstă decât Bacall și fusese căsătorit de trei ori. Dar asta nu a contat, chimia extraordinară dintre cei doi din acel film se observă imediat. Chiar dacă Bogart era căsătorit, cei doi au început o aventură care a făcut istorie. După un timp, el a divorțat de cea de a treia sa soție și s-a căsătorit cu Lauren. Au avut trei copii împreună și o căsanicie fericită până când Bogie a părăsit-o, murind de cancer, la doar 57 de ani.

 

Katharine Hepburn și Spencer Tracy. Una dintre cele mai importante relații ale lui Katharine a fost cea cu Spencer Tracy, cu care a jucat împreună în 9 filme. În autobiografia sa, actrița, care a fost îndrăgostită nebunește de partenerul ei de scenă și de viață, scria: „Am avut un sentiment unic (pentru Tracy). Aș fi făcut orice pentru el”. S-au cunoscut când ea avea 34 de ani, iar el, 41. Spre deosebire de Katharine, care declara că i s-a părut irezistibil din prima clipă, el nu a fost deloc impresionat de unghiile ei neîngrijite, suspectând chiar că era lesbiană… Cu toate astea, între ei a existat chimie. Tracy însă a ascuns tot timpul relația cu Katharine, nedorind să divorțeze de Louise, soția lui, chiar dacă trăiau vieți separate. Din fericire, nici Katharine nu a intervenit, forțând despărțirea. Legătura dintre ei a fost însă una foarte puternică, iar felul de a fi al lui Katharine, vizibil schimbat în prezența lui – era foarte mămoasă și obedientă, în timp ce el devenise dependent de ea. Au petrecut mult timp separați, din cauza carierelor, însă în 1960, când starea de sănătate a lui Tracy s-a degradat, Katharine a luat o pauză de 5 ani în carieră, pentru a-i fi alături iubitului ei. Katharine chiar s-a mutat la el, ca să-l îngrijească, însă în 1967, când Tracy a decedat, din respect față de familia lui, ea nu a participat la funeralii. Abia după moartea soției lui, Katharine a vorbit despre relația ei cu actorul, care a durat nu mai puțin de 27 de ani. Întrebată despre relația lor ciudată, Katharine a spus că nu știe de ce a stat atâția ani cu el, dar că… nu l-ar fi părăsit niciodată.

 

Paul Newman și Joanne Woodward. Iată și o poveste de dragoste care dovedește că sintagma „și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți' există. Cei doi actori s-au întâlnit în 1953, pe platourile de filmare de la The Long Hot Summer.  S-au căsătorit în 1957 și mariajul lor a durat 50 de ani. Și-au celebrat Nunta de Aur chiar înainte de moartea lui Paul, în 2008. Cei doi au vorbit întotdeauna cu sinceritate despre dragostea și prietenia care îi legau. Joanne spunea cândva: „Sexualitatea se diminuează la un moment dat, iar frumusețea pălește, dar să fii măritată cu un bărbat care te face să râzi în fiecare zi, ăsta este un adevărat răsfăț”. În același timp, cu umor, Newman declara: „Am o friptură acasă, de ce aș ieși să mănânc un hamburger?”. Într-adevăr, acest gen de povești ne convinge că dragostea adevărată există.

 

Oana Pantazi

Foto: Northfoto

Clark Gable și Carole LombardClark Gable și Carole Lombard

Citește și:

Alain Delon și Romy Schneider – O iubire dincolo de veșnicie

Elizabeth Taylor și Richard Burton – Cea mai tulburătoare poveste de iubire

 

Vezi si care sunt cele mai frumoase mesaje de dragoste si citate despre iubire 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton