Rezoluții pentru 2017 la care nu vei renunța

 Florentina Liutic
.

A trecut mai bine de o lună din 2017 și, dacă nu ai făcut-o deja, e cazul să-ți stabilești câteva rezoluții pentru întreg anul, pe care ar fi bine să le urmezi.

 

Frumusețea și moda merg de minune împreună. Așa nu e prea târziu ca îți trasezi câteva rezoluții pentru 2017, la care nu trebuie să renunți.

 

Nu folosi machiaj în exces

Unele fete consideră machiajul drept ceva natural. Dar realitatea nu este așa. Este în regulă să transmiți starea ta de spirit prin intermediul machiajului, dar ai grijă cu tenul tău și acordă-i, din când în când, o binemeritată pauză. Pielea și porii tăi vor aprecia lipsa machiajului, chiar și pentru scurte perioade de timp. De asemenea, înainte să te machiezi, gândește-te dacă merită să folosești șapte produse în loc de trei.

 

Obiceiurile nesănătoase îți afectează stilul

Obișnuiești să te îmbraci doar cu anumite tipuri de haine, să te speli prea des pe cap sau să-ți mănânci unghiile? Obiceiurile nesănătoase nu fac casă bună cu frumusețea și moda, așa că încearcă să scapi de cât mai multe dintre ele în 2017. Dacă îți este foarte greu să scapi de el, un exercițiu foarte bun pe care l-ai putea face este să le treci pe o foaie sau într-un carnețel și să le ai tot timpul la vedere. Astfel, îți vei aminti tot timpul de lucrurile care îți fac frumușetea mai urâtă.

 

Renunță la schimbările prea dese

Rutina nu este bună, dar nici să îți schimbi stilul vestimentar, culoarea părului, obiectele pe care le folosești ca să te machezi nu sunt deloc de ajutor. Alege varitetatea, însă optează pentru ceva ce poți să controlezi. Dacă, de exemplu, alegi să schimbi foarte des culoarea părului, îți va fi foarte greu ca să te adaptezi cu noul „tu', după fiecare modificare. O schimbare are nevoie de timp ca să fie acceptată și ca să producă efectele dorite.

 

Pentru mai multe Rezoluții Happy, bune de ținut tot anul, îți recomandăm să intri pe eJobs, cea mai mare platformă de recrutare online din România.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton