(P) Nea Fokea, stațiunea cu aer istoric

 Ion Bianca
.

Nea Fokea este așezată spectaculos la punctul de intrare pe brațul Kassandra, fiind considerată una dintre cele mai frumoase așezări din peninsula Halkidiki. Este binecuvntată cu plaje întinse și albe, mângâiată de cele mai cristaline valuri ale Mării Egee ideale pentru surf sau parasailing.

 

 

 

 

Colțul de paradis sălbatic este gazda a numeroase festivaluri tradiționale în fiecare vară, fiind un nucleu în ceea ce privește viața de noapte reușind să adune un număr foarte mare de tineri dornici de distracție. Stațiunea deține un număr mare de taverne, pub-uri și restaurante care întrețin atmosfera vibrantă prin organizarea de nopți grecești sau concerte live. Dacă pe timpul nopții, Nea Fokea este mai activă ca oricând, iar ziua pare desprinsă din alt context.

Liniștită, pitorească și cu aer istoric

Fostul sat de pescari, Nea Forkea a fost stăpânit de-a lungul timpului de numeroase civilizații care și-au pus amprenta pe stilul de viață al sătenilor, dar și pe construcțiile locului. Chiar și astăzi păstrează diverse edificii istorice care au rezistat cu mândrie în fața timpurilor moderne. Cea mai importantă construcție medievală este Turnul – o fortăreață bizantină ridicată în anul 1407, care domină linia de orizont a cerului, și din vârful căreia poți admira întreaga panoramă a golfului cu ape smarald.  

 

 

 

 

 

Plaje de poveste

Nea Fokea găzduiește și o atracție spirituală vizitată de mii de pelerini din Europa – Sanctuarul Apostolului Pavel. Acest edificiu sacru este un pasaj săpat în stâncă galbenă despre care se spune că este locul unde s-a ascuns Sf. Pavel de cei care doreau să-l ucidă.

Stațiunea te întâmpină cu plaje paradisiace compuse din nisip fin alb sau auriu, foarte bine amenajate cu baldachine pentru soare, șezlonguri cu umbreluțe, beach baruri dar și centre dedicate sporturilor nautice. Zona de coastă este înconjurată de pini parfumați și palmieri care se întind aproape de malul mării cristaline.

 

 

 

 

 

De Mădălina Isar

Sejur Halkidiki – Kassandra

Hotel Athos Palace 4*- tarife de la 37 euro/persoana/noapte cu demipensiune. *Transport autocar Grecia la tarife fara concurenta – tarife de la 49 euro/persoana/dus-intors. Detalii pe www.europatravel.ro, call center 021-9407.

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton