Salariile specialiștilor români în marketing, PR și publicitate, printre cele mai mici din regiune

 Stamen Diana
.

Cele mai mari salarii din regiune pentru cei care lucrează în marketing, PR și publicitate le încasează specialiștii din Slovenia, a căror medie salarială netă este de 1.910 euro, pe lună, potrivit comparatorului salarial Paylab. Sunt urmați de cei din Estonia, cu 1.650 de euro, lunar, și cei din Lituania, care au un salariu mediu de 1.635 de euro.

 

Ierarhia continuă cu salariile încasate de specialiștii în marketing, PR și publicitate din Cehia (1.530 de euro), cei din Croația (1.510 euro) și Slovacia (1.440 euro). La scurtă distanță se află angajații din Letonia, unde angajatorii oferă specialiștilor din domeniu un salariu mediu de 1.400 de euro, pe lună.

 

Foarte apropiate ca nivel salarial sunt și următoarele două țări vecine – Ungaria și România, unde specialiștii în marketing, PR sau advertising au salarii medii de 1.280, respectiv 1.230 de euro. Doar Bulgaria și Serbia coboară sub acest nivel, cu câștiguri medii nete raportate de 1.095, respectiv 900 de euro, lunar.

 

'Vorbim despre o industrie care a crescut foarte mult în ultimii ani și care a ajuns la un nivel foarte dezvoltat de supraspecializare. În acest moment, suntem la niveluri similare cu ce se întâmplă în afară în acest domeniu. Da, comparativ cu alte țări din regiune, suntem pe ultimele locuri în ceea ce privește salariile oferite de angajatori, dar dacă ne raportăm la ce se întâmplă pe piața locală, vedem că avem de-a face cu un domeniu din ce în ce mai competitiv, care începe să concureze cu industriile recunoscute pentru 'generozitatea' față de angajați. Și aici mă refer la IT, avocatură sau banking', spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.

 

Potrivit raportului Paylab, care include date strânse de la angajatorii și angajații din toate țările regiunii ECE, cele mai importante aptitudini pe care le caută acum companiile din domeniu de la candidați sunt stăpânirea zonei de digital marketing, user experience (experința pe care o are un utilizator atunci când folosește un produs digital) și project management. Mai puțin cântăresc astăzi cunoștințele de social media, de copywriting sau de organizare de evenimente.

 

'Devine tot mai important și mai prezent conceptul de intraprenoriat. Companiile caută angajați care să își poată asuma responsabilități, care să aibă viziune și putere de decizie. Nu mai vor doar executanți, ci oameni de strategie, cu o capacitate reală de a contribui la creșterea business-ului. Tocmai de aceea, deși este o industrie relativ tânără, a început să fie și foarte bine plătită. Acest aspect, precum și faptul că este, prin execelență, un domeniu foarte creativ, ceva mai puțin scorțos și mai flexibil s-au transformat în principalele argumente pentru care tot mai mulți tineri își doresc o carieră în marketing și comunicare', mai spune Bogdan Badea.

 

În acest moment, peste 1.500 de joburi în marketing, PR și publicitate sunt disponibile pe www.ejobs.ro, atât în agenții specializate, cât și în departamentele de profil din interior companiilor.

 

***

Despre eJobs

Lansată în 1999, eJobs este prima platformă de recrutare lansată în România. eJobs România aparține companiei Ringier Romania, parte din Ringier AG, compania internațională de media localizată în Zurich, Elveția. eJobs.ro le oferă clienților săi cea mai relevantă bază de date de candidați, pe care o pune la dispoziție prin metode eficiente, utilizând canale de media personale și cunoștințe avansate de Performance Marketing și campanii de Employer Branding, precum și tactici de optimizare a rezultatelor de recrutare. eJobs.ro are un număr de peste 4 milioane de CV-uri, mai mult de 2 milioane de utilizatori unici lunari, 7.000 de CV-uri actualizate zilnic și o bază de fani de 290.000 pe Facebook.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton