(P) Vacanță tradițională în Volimes

 Florentina Liutic
.

Zakynthos este una dintre cele mai frumoase destinaţii de vacanţă din Grecia, o insulă care se mândrește cu peisaje naturale uimitoare și sate tradiționale care și-au păstrat farmecul de odinioară pe care elenii îl respectă cu desăvârşire.

 

viva.Zakynthos1

Unul dintre acestea este Volimes, formată de fapt din două așezări: Ano (de Sus) şi Kato (de Jos), care se află la o înălţime de 430, respectiv 480 de metri deasupra nivelului mării. Acest sat de munte pitoresc, cu caracterul şi aspect tradiţional, este în mare parte o zonă rurală, foarte puţin atinsă de turism, dominată de case din piatră şi biserici vechi, ce au supravieţuit cutremurului din anul 1953.

 

Aici locuiesc aproximativ 1000 de săteni care se ocupă în principal cu agricultura şi creşterea animalelor, însă odată cu atracţia tot mai mare a turiştilor faţă de această zonă, au mai apărut în Volimes numeroase restaurante şi magazine, iar de-a lungul drumului vei întâlni o seamă de tarabe unde se vând produse locale.

 

Atracţii în Volimes

 

Principalele obiective turistice ale satului sunt cele câteva biserici, dintre care se remarcă Biserica Agia Paraskevi, cu fresce, icoane fine, un iconostas din lemn, un turn înalt, cu clopotniţă, şi câteva mori de vânt tradiţionale, cu o vechime îndelungată, căţărate în vârful dealului. Un alt obiectiv de cult este Mănăstirea Agios Georgios, ridicată în secolul al XVI-lea, iar la mică distanţă de mers cu barca, se găseşte cel mai important simbol al insulei Zakynthos şi unul dintre cele mai frumoase obiective turistice din Europa, Plaja Navagio.

 

Acestui sat îi aparţin oricum câteva plaje foarte frumoase, unde poţi petrece câteva ore desăvârşite, la malul Mării Ionice, în locuri precum Xigia, Agios Nikolaos sau Makrys Gialos. În plus, frumuseţea naturală a peisajului este completată de pădurile sale de pin, plantaţiile de măslini şi de viţă-de-vie şi apele turcoaz, limpezi precum cristalul.

 

De Geanina Ichim

 

Sejur Zakynthos https://www.christiantour.ro/pachete/rezultat/majestic-charter-avion-zakynthos-bucuresti-2016-blue-air/src0h560e2d9c2db0a/174834746

 

Hotel Majestic 4*- de la 299 euro/persoana, 7 nopti de cazare cu all inclusive, transport cu avionul, transferuri, asistenta turistica. Detalii pe www.christiantour.ro, sau la telefon 021.270.00.99.

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton