(P) Vacanță culturală în Insula Rhodos

 Stamen Diana
.

Cu un patrimoniu cultural impresionant, Rhodos este una dintre destinațiile luate cu asalt de către pasionații de istorie dornici să calce pe urmele bizantinilor, venețienilor sau ale Cavalerilor Ioaniți. În plus, Insula Soarelui te răsfață și cu priveliști pitorești surprinse din turnurile cetăților și castelelor impenetrabile, așa că o vacanță aici este, cu siguranță, una memorabilă. 

Urmele Colosului din portul Rodos

Cunoscută în toată lumea pentru că aici se afla una dintre cele 7 minuni antice – Colosul Helisos, Insula Rhodos adună peste 1 milion de curioși în fiecare an, dornici să descopere locul unde dăinuia cea mai mare statuie închinată Soarelui. Potrivit legendei, statuia antică a fost distrusă în urma unui cutremur, iar rămășițele sale au fost vândute unui evreu care le-ar fi cărat în Siria pe 900 de cămile. Colosul se afla la intrarea în portul capitalei Rodos de astăzi, iar pe urmele sale există astăzi două statui cu Cerb, devenite simboluri ale capitalei. 

Cetatea Rodiană sau Palatul Marilor Maeștri

Partea istorică a capitalei Rhodos este dominată de castelul medieval ridicat de Cavalerii Ordinului Sfântul Ioan, în secolul al XIV lea și a fost ultimul bastion al creștinismului din estul Mediteranei. Cetatea Rodiană este impresionantă, cu zidurile sale de apărare, turnurile din piatră semețe, camerele grandioase decorate cu mobilier de epocă. Sălile de recepție și de bal sunt decorate cu mozaicuri fine și adăpostesc colecții importante de opere de artă și artefacte religioase: de la tablouri, sculpturi, porțelanuri și până la cărți, manuscrise sau icoane. 

Castelul Monolithos din micul sat omonim

Cocoțat pe o stâncă la poalele Muntelui Akramtys se află Castelul Monilithos ce domină satul cu același nume, aflat la aproximativ 80 km sud de capitala Rhodos. Venețienii au clădit acest castel în anul 1480 cu scopul de a proteja așezarea Monolithos de atacurile tot mai frecvente ale piraților. Chiar dacă mare parte dintre zidurile de apărare ale castelului nu au rezistat timpului, de pe ultima platformă vei putea surprinde cele mai bune panorame asupra plajei Fourni. 

Castelul medieval Kritinia  

Cunoscut și sub denumirea de Kastelli, castelul medieval din satul Kritinia este o bijuterie medievală în stil bizantin ce păstrează între zidurile fortificate rămășițele castedralei Saint Paul și ale clădirilor ridicate în timpul ocupației venețiene. Castelul Kritinia se află la circa 55 km distanță de capitală, iar drumul până aici este presărat cu priveliști pitorești. 

Castelul Cavalerilor din Asklepio

Mica fortăreață a Cavalerilor Ioaniți din satul Askepio a fost construită la începutul secolului al XV lea, pe o colină pitorească la circa 250 metri altitudine deasupra orașului. Zidurile de apărare din piatră se întindeau pe câțiva km și aveau o înălțime de peste 2 metri. Astăzi, printre ruinele castelului vei găsi o mică capelă, băi mozaicate și două rezervoare de apă.

Siturile arheologice din Ialyssos, Kamyros și Lindos

Legenda spune că atunci când pământurile lumii au fost împărțite, Marele Zeus a uitat de Helios, iar pentru a-l împăca i-a oferit „pământurile ce se vor ivi din mare'. Zeul Soare, bucuros de darul primit, a început să încălzească fâșia de pământ, moment când a zărit-o pe frumoasa nimfă Rhoda și s-a îndrăgostit pe loc. Împreună au avut trei fii: Ialysos, Kamyros și Lindos, fiecare întemeind aici câte o așezare ce le poartă numele chiar și în zilele noastre. 

Turul celor mai vechi așezări ale insulei nu ar trebui să lipsească de pe lista ta, odată ce ai ajuns aici. Situl din Ialyssos păstrează pietrele de temelie ale Templelor lui Zeus, Apollo si Atena. Kamyros se mândrește cu vechile edificii clădite de dorieni precum Agora Antică sau ruinele Templului Atena. În timp ce, orașul Lindos este dominat de Acropola Antică, a doua cea mai mare și importantă din Grecia, după cea din Atena. 

 

Material realizat cu sprijinul Autorității Elene pentru Turism (EOT).

De Mădălina Isar

Sursa foto: pixabay.com

Reduceri Fabuloase de Vara

Last Minute Sejur Rhodos – tarife de la  352 euro/persoana, 7 nopti de cazare cu fara masa la studio 3*, transport avion (cursa charter Aegean Airlines), transfer aeroport-hotel-aeroport, asistenta turistica. *Plecari din 09.09 si 16.09, in limita locurilor disponibile! Detalii pe www.holidayoffice.ro, telefon 021.527.50.50, sau la [email protected].

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton