(P) Pelerinaj de Paște în cele mai sacre locuri ale creștinătății

 Pirvu Cristina
.

Israel și Iordania formează alături de câteva porțiuni din Palestina și Egipt, așa numitul 'Pământ Sfânt al lumii', acolo unde se îngrămădesc cele mai multe situri de patrimoniu și așezări străvechi descrise în Biblie. Pe malurile Iordanului și-a primit Botezul Isus, iar în Ierusalim, Mântuitorul a fost răstignit după un drum chinuitor purtând crucea pe umeri.  

Cea mai bună oportunitate să descoperi locurile sacre din Israel și Iordania poate fi o călătorie de inițiere de la Europa Travel, în preajma Paștelui – cea mai mare sărbătoare a creștinilor. Circuitul low-cost cu avionul de 7 zile, include opriri în Tel Aviv cu impresionantul oraș vechi – Jaffa, Bethleem, Nazaret și până la Amman, Madaba, Petra – minunea din deșert, sau Aqaba, la tariful de nerefuzat de numai 619 euro/persoană!

Cele trei orașe sacre din țara lui Israel

Leagănul celor trei mari religii monoteiste, Ierusalim este un izvor nesecat de credință și spiritualitate, fiind punctul principal de plecare în pelerinaje datorită numeroaselor sale mărturii ale civilizațiilor creștine pe care le găzduiește.

În circuitul de Paște, descoperă orașul credinței urcând pe Muntele Măslinilor pentru a vizita Mănăstirea Tatăl Nostru, locul unde se spune că Isus i-a învățat pe ucenicii săi cea mai puternică rugăciune a tuturor timpurilor. Vizitează la pas cetatea Ierusalimului, pornind pe străzile din piatră labirintice ce te conduc spre Via Dolorosa – Drumul Crucii cu cele 14 opriri. În capătul său, se află Biserica Sfântului Mormânt, de unde credincioșii pot lua lumină în Noaptea Învierii.

Circuitul în Israel și Iordania, de la Europa Travel te conduce spre Bethleem numit 'Casa Pâinii' și identificat în Vechiul Testament ca fiind 'Orașul Regelui David'. Loc important de pelerinaj mai ales în preajma Crăciunului și a Paștelui, Bethleem găzduiește o mulțime de edificii de mare însemnătate religioasă, precum Mormântul Rahelei sau Biserica Nașterii Domnului, pe care nu ai cum să le excluzi din turul tău.

Orice vizită în Nazaret este echivalentul unei lecții de istorie, mai ales că orașul de baștină al lui Hristos a fost ocupat de-a lungul timpului de numeroase popoare precum romanii sau britanicii, care și-au lăsat amprenta pe construcțiile locului. Simbolul orașului este Biserica Ortodoxă Buna Vestire care ar fi fost ridicată pe locul Sfântului Izvor al Fecioarei Maria. În apropiere de Nazaret, ai posibilitatea să descoperi Cana Galileei și Casa Nunții, unde Mântuitorul a săvârșit prima sa minune (transformarea apei în vin).

Vizite istorice în Iordania

Privită ca fiind o țară sfântă, Iordania păstrează o mulțime de clădiri imperiale, citadele religioase și locuri menționate în cărțile religioase. Explorează pe rând, alături de Europa Travel în circuitul tău de Paște, cele mai importante edificii ce au rezistat timpurilor actuale și ascultă poveștile de viață ale beduinilor.

Regatul Hașemit adăpostește o minune unică în lume – Petra, orașul roz din piatră construit strategic de nabateeni pe drumul caravanelor, ridicat în pereții canionului aproape de Wadi Musa. Astăzi, Petra este fără îndoială cel mai impresionant oraș antic din lume ce domină dunele unduitoare ale deșertului.

Străbate pe cămilă Valea Lunii, admiră apusul ce îmbracă regiunea în straie hipnotizante de portocaliu și pornește spre Madaba, unde a fost descoperită cea mai însemnată colecție de mozaicuri, unele dintre ele datând chiar din perioada bizantină. Tot aici a fost excavat în urma săpăturilor arheologice, un important Templu din Epoca Fierului, cu o vechime de până la 3000 de ani.

Un circuit în Iordania nu se poate încheia fără vizitarea capitalei Amman, cu Dealul Citadelei unde se găsesc rămășițele Templului lui Hercule sau vechea Moschee Al-Husseini. În plus poți să vezi și Aqaba, cel mai mare port comercial și singura stațiune de la Marea Roșie a Iordaniei, unde răsfățul este asigurat pe plajele albe dominate de resorturi moderne.

De Mădălina Isar

Oferte Speciale Circuit Israel

Circuit Israel & Iordania – Tarif: 619 Euro/persoana, 6 nopti de cazare cu mic dejun si cina la hoteluri 3*, transport avion, autocar local pentru realizarea itinerariului, excursie la Masada, ghid local. *BONUS! Croaziera pe Marea Galileei, valabila pentru inscrieri pana la 09 Martie 2018 – plecare in 03.04! Detalii pe www.europatravel.ro, call center 021-9407.

 

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton