Cu o istorie bogată, numeroase vestigii arheologice, plaje spectaculoase și o mare varietate de activităţi, Thassos este locul în care te vei simţi ca în paradis, într-o vacanţă completă. Insula de Smarald a devenit în ultimii ani, una dintre destinațiile de vacanță preferate de familiile de români, iar acest lucru nu ne mai miră deloc!
Frumuseţile naturale ale insulei
Cea mai nordică insulă a Mării Egee, Thassos este locul de o frumuseţe fascinantă, dominată de peisajul muntos, cu pantele de jos acoperite cu păduri luxuriante de păduri de pini şi plantaţii de măslini care aproape plonjează până în mare. În plus, istoria bogată şi siturile arheologice împrăştiate peste tot de-a lungul insulei vor face ca această vacanţă să fie o îmbinare foarte interesantă de relaxare şi divertisment.
Încă din cele mai vechi timpuri, insula a fost folosită pentru exploatarea surselor sale de subsol, cum ar fi aurul sau marmura, astfel că o experienţă de neuitat pentru tine va fi vizitarea peninsulei Alyki, la marginea căreia vei găsi o carieră de roci scufundate în mare, pe care le vei putea admira într-o sesiunea extraordinară de snorkeling. Tot în această parte foarte frumoasă a insulei se găsesc şi ruinele templului zeului Apollo, pe care le poţi explora pe îndelete.
Atracții istorice de neratat
Într-un sejur pe insula Thassos vei putea descoperi și diverse atracţii istorice, de la situri arheologice şi rămăşite ale unor temple antice, fortificaţii, Agore şi locuinţe de odinioară, pe care le vei întâlni în sate pitoreşti şi oraşe tradiţionale, pline de culoare.
Arhitectura tradiţională a construcţiilor de pe insulă a fost foarte bine conservată şi de-a lungul timpului, s-a îmbinat armonios cu dezvoltarea puternică care sprijină turismul. Clădiri moderne au apărut ca să completeze ruinele castelelor veneţiene, templele antice, sanctuarele şi teatrele, fără a le diminua însă farmecul.
De Geanina Ichim
Hotel Philoxenia Inn- de la 83 euro/persoana, 7 nopti de cazare cu mic dejun, transport cu autocarul, asistenta turistica. Detalii pe www.christiantour.ro, sau la telefon 021.270.00.99.