(P) Cele mai interesante tradiții de Paște, pe insula Corfu

 Florentina Liutic
.

Dacă vrei să evadezi pentru câteva zile de Paște, îți propunem să mergi în Corfu. Insula grecească sclipește ca în niciun alt moment al anului, în săptămâna mare, când se organizează aici o mulțime de evenimente colorate, celebrând Învierea Domnului, într-un mod atât de unic.

 

viva.Corfu1

 

Primăvara, Corfu pare o grădină a raiului, plină de flori parfumate, de vegetație luxuriantă inspirându-ți o atmosferă incredibilă, în ton cu sărbătoarea. Chiar dacă tradițiile de Paști încep cu mult timp înainte de marele eveniment, când corfioții realizează o păpușă din cârpă cu 6 membre (în fiecare vineri este rupt câte un membru până la Înviere), cele mai frumoase evenimente se petrec fix în noaptea și în ziua sfântă.

 

În duminica Paștelui, la Biserica Sfântului Spiridon din Corfu Town începe o procesiune incredibilă, imediat după slujba de recunoaștere a eliberării miraculoase a insulei de sub mantia neagră a ciumei, care s-a răspândit în anul 1629 pe insulă.

 

Arome de primăvară, ceremonii și procesiuni inedite

 

Această litanie a Sfântului Altar, este cea mai mare și mai veche procesiune din Corfu și pornește de-a lungul zidurilor vechi de apărare, înconjurând tot orașul Kerkyra. La aceasta participă fanfare, sfinții părinți, localnicii și turiștii deopotrivă.

 

Locuitorii din centrul istoric al capitalei insulei Corfu, care aleg să rămână acasă în timpul acestei procesiuni, atârnă de ferestrele deschise flori colorate, lumânări și ard salvie pentru curățire. Pentru noroc și prosperitate în noul an, sunt aruncate vase din ceramică din balcoane, în urma preoților.

 

Pe întreaga insulă se pregătesc tot felul de evenimente, precum concerte, teatru în aer liber sau petreceri dintre cele mai spectaculoase. De pe masa de Paște nu lipsește celebra pâine grecească în mijlocul căreia sunt puse câteva ouă roșii, plăcinta de fructe în care se ascunde un bănuț pentru noroc, dar nici vinul roșu parfumat și dulce.

 

de Mădălina Isar

 

Circuit Paste Corfu http://europatravel.ro/sejururi/oferta/paste-autocar-corfu-grecia/836

 

Tarife de la 169 euro + 429 lei/persoana, 4 nopti de cazare cu demipensiune la hoteluri de 2* si 3*, masa festiva de Paste, transport cu autocarul, transferuri, asistenta turistica. Detalii pe www.europatravel.ro , call center 021-9407.

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton