This is the End: psihoza sfârşitului, la TIFF 2013

 Adina Rosetti
.

Psihoza sfârşitului lumii, care a însoţit anul 2012, a inspirat secţiunea tematică de anul acesta a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (31 mai – 9 iunie, Cluj-Napoca), numită This is the End/ Acesta e sfârşitul. Cele 12 filme, care concurează pentru Premiul FIPRESCI, vorbesc pe tonuri diferite despre apocalipse globale sau personale.

 

El Limpiador

El Limpiador

 

O combinaţie de comedie morbidă şi sci-fi metafizic, în tradiţia lui Stalker, de Andrei Tarkovski, Me Too  (r. Alexei Balabanov) trimite mai multe personaje, toate jucate de actori non-profesionişti, într-un bizar „turn al fericirii', de unde nu mai există întoarcere. Filmul a fost proiectat în secţiunea Orizzonti, la Festivalul de la Veneţia. Din competiţia de la Veneţia vine şi La cinquième saison (r. Peter Brosens şi Jessica Woodworth, prezenţi anterior în competiţia TIFF-ului cu Altiplano), despre o misterioasă calamitate naturală care dă peste cap viaţa tuturor, undeva în Munţii Ardeni: primăvara refuză să mai vină. Apocalipsa se apropie şi în El Limpiador (r. Adrian Saba), când o molimă ciudată şi devastatoare cuprinde Lima.

Los Salvajes

Los Salvajes

 

Cu gândul la sfârşit conduc o bătrână pe ultimul drum, mai lung decât le stă în puteri, sătenii din Panihida (r. Ana Felicia Scutelnicu), un hibrid de ficţiune şi documentar despre ritualurile de înmormântare dintr-un sat basarabean. Decisivă este şi călătoria dură a celor cinci tineri evadaţi din închisoare din Los Salvajes (r. Alejandro Fadel), film selecţionat în Semaine de la Critique, a Festivalului de la Cannes. Fără resurse şi fără repere, cei cinci se întorc unii împotriva celorlalţi.

Despre durerea morţii şi puterea imaginaţiei, capabilă să-i menţină în viaţă pe cei dragi, vorbeşte prin trei poveşti diferite Living/ Zhit (r. Vasili Sigarev), un film cu tuşe suprarealiste şi metafizice proiectat la Rotterdam şi premiat de critică la Festivalul Filmului Central şi Est-European goEast.

 

O turbulentă poveste de dragoste trăieşte tânărul din Hors les murs (r. David Lambert), care se aruncă cu capul înainte într-o fragilizantă relaţie de dependenţă, iar un cuplu  căsătorit se destramă încet în Lifelong (r. Asli Ozge), o radiografie clinică a unei separări, într-un decor elegant şi atent ales, într-un Istanbul atipic filmat. Un eseu fascinant despre moarte, văzută prin ochii unor adolescenţi care rătăcesc împreună printr-o pădure, Leones (r. Jazmín López) aminteşte deopotrivă de Terrence Malick şi Gaspar Noé.

 

The Last Black Sea Pirates

The Last Black Sea Pirates

 

Pasionant este şi thailandezul 36 (r. Nawapol Thamrongrattanarit), un film experimental despre sfârşitul memoriei, distins cu trofeul Festivalului Internaţional de Film de la Pusan.

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton