Biserica Neagră, Strada Sforii, străvechea Cetate fortificată, Bastionul Țesătorilor, Turnul Negru sau cel Alb, Casa Sfatului sau Poarta Ecaterinei, sunt doar câteva dintre obiectivele turistice cele mai de preț ale orașului Brașov, în fața cărora nu ai cum să rămâi indiferent…
Unul dintre cele mai interesante și frumoase orașe din România, Brașovul atrage călătorii din toate colțurile lumii, veniți în căutarea artefactelor istorice, a așezărilor pitorești unde ultima problemă a sătenilor este fix timpul, a obiceiurilor unice, a liniștii, sau a relaxării.Indiferent ce tip de turist ești, vei găsi aici locul perfect de care te îndrăgostești pe loc.
Chiar dacă ai mai vizitat orașul de nenumărate ori, și probabil cunoști multe dinte secretele locului, de fiecare dată Brașovul îți rezervă surprize indiferent că mergi în Poiană, te distrezi în parcul acvatic, pornești pe urmele geto-dacilor în descoperirea așezărilor medievale, sau participi la unul dintre evenimentele culturale.
Un mod foarte interesant prin care poți admira orașul este să urci cu telecabina de la baza Tâmpei, până la 'literele Brașovului'. Aici există un punct de belvedere de unde ai posibilitatea să fotografiezi panorama orașului. Dacă urci pe înserat aici, vei fi surprins să observi o altfel de așezare, deloc tăcută dar cu un farmec al vremurilor de odinioară, unde turiștii se distrează până la ivirea zorilor sau cutreieră străzile și piețele în căutarea aventurilor.
Dacă vrei să profiți și mai mult de frumusețea orașului, mai ai o variantă de unde te poți alege cu cele mai interesante fotografii. Aproape de zidurile fortificate, strada de promenadă te conduce către Turnul Alb aflat pe o colină de unde orașul ți se prezintă în cea mai minunată formă…
De Mădălina Isar
Curse turistice cu autocarul- Brasov. Bilete incepand de la 1 euro (fara tva) pe sens. Detalii pe www.mementobus.com