Ad Hoc Bistro – Înapoi la origini - FOTO

 Florentina Liutic
.

Într-un loc intim şi modern, în mijlocul unui oraş agitat, bucătăria autentică românească a renăscut şi a îmbrăcat haine contemporane. Acum aşteaptă să fie descoperită de cei cărora le e dor de bunătăţile bunicii.

 

Se spune că un popor fără tradiţie este un popor fără viitor şi că, dacă vrem să avem un viitor mai bun, trebuie mai întâi să ne cunoaştem trecutul.

 

La Ad Hoc Bistro, cineva a adus tradiţia bucătăriei autentice dinMaramureş în mijlocul unui oraş vibrant, cosmopolit şi agitat. Aflat pe una dintre cele mai vechi şi agglomerate artere din Capitală, Calea Victoriei, Ad Hoc Bistro e un loc intim, cald şi liniştit, unde te poţi bucura de bucate româneşti preparate din ingrediente proaspete care vin direct de la ferme.

 

Indrăgostit de bunătăţile pe care bunica din Maramureş i le prepara în copilărie, proprietarul şi bucătarulbistro-ului, Cervi, şi-a propus să le modernizeze, păstrându-le însă savoarea şi farmecul din străbuni. A adunat de-a lungul timpului tot felul de reţete, de la cele servite de boieri, până la cele de pe masa orăşenilor din secolele trecute, şi le-a îmbogăţit cu ingrediente contemporane şi cu un design aparte. Meniul se schimbă zilnic, în funcţie de inspiraţia bucătarului, şi cuprinde fel de fel de bunătăţi pe care mai rar le găseşti prin restaurantele din România.

 

Cele mai apreciate sunt cotleţelele de miel cu piure de cartofi şi trufe, ficăţeii de curcan, cocoşelul de munte şi pulpa de raţă cu leuştean preparată la cuptor. Iar dacă eşti pasionat de deserturi, aici găseşti dulciuri care îţi vor aduce aminte de copilărie, precum gutuile coapte umplute cu nucă şi rom, laptele de pasăre şi crema de zahar ars.

 

Nadina CampeanNadina Câmpean: „Primul lucru care te cucereşte este atmosfera prietenoasă. Ai impresia că mergi în vizită în casa primitoare a unor prieteni apropia]i, care sunt dornici să te răsfete cu cele mai bune preparate. Şi am o slăbiciune pentru ciocolata de casă cu alune de pădure şi pentru somonul cu ierburi aromate.

 

ADRESA: CALEA VICTORIEI, NR. 214

 

RALUCA TĂMAŞ Foto ARMAND IONESCU

Zama de gainaZama de gaina

  

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton