Aș vrea să nu fiu greșit înțeles dacă afirm că nici terorismul nu mai este ce a fost: crima a fost dintotdeauna, este și va rămâne crimă, indiferent de logica malefică din spatele său. Dar înainte exista măcar o logică. Logica înseamnă previzibilitate. În zilele noastre se ucide la grămadă… Aparent fără sens.
Promenade Des Anglais, Nisa, 1930 –
în stânga, Hotelul Negresco, iar în dreapta digul și Crystal Casino, demolate în 1942
În vara anului 1926, bunicul meu și tânăra sa soție au petrecut câteva zile la Nisa, pe Coasta de Azur. El s-a întors din acea vacanță cu o profundă aversiune pentru orașul francez și pentru cel ce avea să devină celebrul actor Fernandel. Acesta din urmă era pe atunci un amărât „entertainer de local, iar bunicul meu și-a „ruinat (cum spunea el, traducând direct din franceză) bunătate de costum englezesc atunci când și-a vărsat cafeaua pe pantaloni, speriat de un truc scamatoricesc al comediantului franțuz, care și-a înfipt în țeastă un cuțit a cărui lamă rabatabilă bunicul nu o observase. Tragedie! Se făcuse de râs, întreaga cafenea din preajma celebrei Promenade des Anglais se amuzase pe seama reacției sale speriate… Nu a mai periculoscălcat vreodată la Nisa și, până la moarte, a refuzat să se uite la filme cu Fernandel.
Nouă decenii mai târziu, multe alte cupluri, printre care și unele de români, au încercat să se bucure de șarmul celei mai frumoase promenade de pe malul oricărei mări de pe planetă, „Camin deis Anglés, cum i se zice în dialect „nissart (numele său vine de la primii turiști ai zonei, britanici care frecventau Nisa pe timpul… iernii!). Tragedia a fost de aceasta dată una reală. Un cetățean francez de origine tunisiană, Mohamed Lahouaiej Bouhlel, a ucis aproape o sută de oameni, intrând în pietoni cu un camion în plină viteză și împușcându-i pe cei care se fereau din calea sa.
Promenade Des Anglais, Nisa, 15 iulie 2016 – locul unde camionul a intrat în mulțimea adunată să urmărească focurile de artificii;
în dreapta, Hotelul Negresco
Nouăzeci de ani au fost destui pentru a da realitate unui coșmar aproape inimaginabil pe vremea bunicului meu. Și pe vremea sa existau locuri „consacrate răului, crimei (chiar prea multe…), dar posibilitățile de a fi ucis nevinovat oricând și oriunde, într-o sală de concerte din centrul Parisului sau într-un bistro din același oraș al Luminilor, erau în acea epocă infinit mai puține. Anarhiștii foloseau explozibili încă de pe la sfârșitul secolului XIX, e adevărat, dar țintele lor erau mult mai bine definite. Și acestea nu erau civili nevinovați.
Nici după peripeția bunicului lucrurile nu au stat foarte diferit. Tot secolul trecut este plin de atentate teroriste. Dar niciodată nu a fost ca acum. Aș vrea să nu fiu greșit înțeles dacă afirm ca nici terorismul nu mai este ce a fost: crima a fost dintotdeauna, este și va rămâne crimă, indiferent de logica malefică din spatele său. Dar înainte exista măcar o logică. Logica înseamnă previzibilitate. Era oarecum previzibil ca, în 1946, un grup paramilitar ca Irgun să atace obiective militare englezești din Palestina aflată încă sub mandat britanic, fiindcă soldații britanici erau văzuți ca dușmani. Mulți ani mai târziu, acțiunile teroriste ale Armatei Republicane Irlandeze erau și ele întrucâtva previzibile: atacau tot militari englezi sau membri ai clasei politice britanice, pe care îi considerau ocupanți ai țării lor. Uneori și-au exprimat chiar condoleanțe pentru „regretabilele victime colaterale, adică bieți ne-englezi aflați din întâmplare în preajma „ocupanților.
Lumea a fost întotdeauna un loc periculos. Dar parcă nu a fost niciodată atât de periculos ca astăzi. Un exemplu este elocvent: în 1972, poliția germană ar fi putut prevedea că, la Olimpiada de la München, delegația israeliană este cea mai amenințată. Nu au prevăzut acest scenariu și gruparea Septembrie Negru a luat ostatici și în final a ucis unsprezece sportivi evrei… Vara aceasta, la Campionatul European de Fotbal, forțele de ordine franceze se așteptau la atentate în orice stadion, îndreptate nu asupra vreunei delegații sportive, ci asupra oricăreia și, mai ales, asupra oricărui spectator, indiferent de naționalitate, cetățenie, sex, vârstă… Acum se așteptau să explodeze toate stadioanele. În zilele noastre se ucide la grămadă… Aparent fără sens.
Evident, sensul există și el este distrugerea. Distrugerea pur și simplu. A unei lumi pe care unii, deși îi sunt locuitori, nu o suportă. La doar câteva zile după masacrul de pe „promenada englezilor, un puști afgan de 17 ani a atacat cu un topor pasagerii dintr-un tren regional din Bavaria. Ce vină aveau acei oameni? Oare atacatorul, considerat islamist radical, nu s-a întrebat dacă nu cumva dă cu barda și într-un musulman călător în acel vagon? Pe de altă parte, ce fel de atentat terorist, în secolul XXI, este acesta, cu toporul ca armă? Poate pe vremea vikingilor putea fi categorisit astfel…
Tot secolul trecut este plin de ATENTATE teroriste. Dar NICIODATĂ nu a fost ca acum.
Fapt este că atât criminalul de la Nisa cât și cel din Bavaria oferă mult mai multe date utile psihiatrilor decât sociologilor ori politologilor. Mohamed Bouhlel era alcoolic și drogat; rudele sale au declarat că nu era deloc credincios musulman, că nu respecta rugăciunile zilnice și nu călca în moschee. Drept urmare, autoritățile franceze au tras o concluzie cel puțin stranie: „A fost radicalizat islamist într-un timp foarte scurt. Cât de scurt? O lună, o săptămână, două zile, trei ore? Având în vedere că nu a fost vorba de vreo revelație divină, ci de o posibilă îndoctrinare rapidă, expres, transformarea lui într-un ucigaș nu are nimic de-a face cu epifania, ci doar cu psihopatia. Doar un bolnav psihic poate deveni monstru fanatic într-un timp „foarte scurt.
Ceea ce se petrece acum, sub ochii noștri, este nu numai extinderea ariei de acțiune a terorismului, ci și modificarea esenței sale, în ceea ce înseamnă oamenii implicați și scopurile lor. Mâine poimâine, Doamne ferește, nu este exclus un atentat la Disneyland… Un nenorocit poate pune o bombă într-un loc destinat copiilor… Un altul poate ataca o grădiniță, înarmat cu o drujbă… Ceea ce astăzi poartă numele de „radicalizare islamistă seamănă mult mai mult cu ceea ce scenariile hollywoodiene au numit zombificare. Iar acest aspect este cel mai dramatic: nici măcar Brad Pitt, în celebrul film, nu are posibilitatea de a prevedea acțiunile unui individ care funcționează precum un zombi.
VLAD MACRI Foto: GULIVER
Urmărește-ne pe 
