Octavia Geamănu şi Marian Ionescu, pictorial inedit alături de fiul lor. S-au cunoscut acum 11 ani, au avut o relație cu suișuri și coborâșuri, dar la final au aterizat pe o pantă lină, cu un bebeluș adorabil în brațe. Acesta ar fi rezumatul unei povești de dragoste cu mult mai nuanțate, din ale cărei culise Octavia și Marian ne-au oferit detalii în premieră.
Înainte de toate, a mai avansat Andrei cu cântatul la pian? L-am văzut într-un reportaj de acum câteva luni și părea foarte hotărât.
Marian: N-a mai avansat, dimpotrivă. Totuși, dovedește mai multă răbdare ca altădată, dar observ că este atras de sunete și în asta ne stă acum speranța că poate el va cânta.
Octavia: Nu prea conștientizează care e treaba cu pianul. Însă, de fiecare dată când Marian studiază, Andrei se așază în brațele lui și încearcă să cânte. Îmi place că e atras de muzică. De la o vreme, a descoperit chitara și, dacă la început eram convinsă că pianul va fi atracția lui, acum am dubii. De altfel, și la tăierea moțului, primul obiect pe care a pus mâna a fost chitara. Apoi a ales pana.
Care e activitatea preferată a lui Andrei, ce-l distrează, ce-l animă, ce fel de bebeluș este?
O: E un copil ca toți ceilalți de vârsta lui. Îi place să stea în preajma altor copii și în mulțime, îi place să urce și să coboare scări și să își petreacă toată ziua afară. Adoră plimbările cu mașina, cred că aș putea merge cu el până la Cluj, n-ar scoate un cuvânt. Și, în același timp, îmi place că e un copil cuminte, bun și ascultător, liniștit. Sper să fie așa și peste ani.
Andrei are acum un an și jumătate a proa pe, deci privind retrospectiv, care a fost cea mai mare schimbare pe care a produs-o venirea lui pe lume?
M: Un copil te aduce mult mai aproape de realitate, mare schimbare nu e.
O: Mie mi se pare mare schimbare. E altă viață. Total. Chiar cred că trebuie să fii pregătit, să simți și să îți dorești ca viața să meargă în direcția asta. Uneori, te sperie puțin viteza cu care trece timpul. Ai momente în care ești cu gândurile tale și te întrebi ce e cu adevărat important dincolo de deadline-uri, de presiunea societății, de agitație, stres, alergătură. Dacă faci un exercițiu de a fi sincer cu tine, câștigi timp și alegi o direcție care te va duce pe un drum unde timpul capătă o altă dimensiune. Spuneam, când a venit Andrei în viața noastră, că i-am dat timpului alt nume. Andrei e timpul meu. Se pot succede anotimpurile, îmi pot sărbători ziua de naștere fără să mă gândesc că timpul trece. E un sentiment foarte plăcut, urmat de o serie de alte sentimente pe care fiecare mamă le cunoaște și pe care fiecare femeie care va deveni într-o zi mamă le va cunoaște.
Asta e partea frumoasă, dar câte ore mai apucați să dormiți pe noapte de când a a părut Andrei?
O: Au alternat perioadele de somn liniștit cu nopți în care mă trezeam de 10 ori și eram mai tot timpul epuizată. Acum are un program minunat. Adoarme la 9. Se trezește la 7. Și eu la fel. (râde)
M: Noi am fost norocoși, el a cam dormit. Seamănă destul de mult cu noi. Suntem familia Somnorilă. De obicei, în weekend familiile reușesc să petreacă cel mai mult timp împreună. La voi, e fix pe dos. Unul e la Observatorul de weekend, celălalt – plecat cu concerte.
Cum faceți să vă sincronizați în familie?
O: Avem începutul săptămânii pentru noi. Luni, marți, miercuri e weekendul nostru. E minunat când lunea ne plimbăm prin parc și întâlnim doar doi, trei oameni ca noi, care n-au mare lucru de făcut. Suntem norocoși să avem programul ăsta.
Dar timpul vostru de cuplu mai există?
M: Există. N-am simțit până acum că n-ar exista.
O: Ieșim de multe ori doar noi doi. Mai plecăm în vacanță o zi, două. V-am zis că avem noroc să avem un copil cuminte.
Octavia, când tu te nășteai, Marian devenea deja tată de băiat. Mă scuzați, e pură matematică. Cei 20 de ani care vă despart se reflectă cumva în relația voastră? Apar diferențe de opinii, de mentalități?
O: E chiar pură realitate. Îi ziceam la un moment dat lui Marian cât de surprinzătoare e viața. Când tu te însori, iubirea vieții tale se naște. E greu de crezut, de imaginat. Cine se gândește la asta? nul ne surprinde și tot ce credeam că știm până-ntr-o zi se clatină. Felul în care gândesc și mă raportez la viață au făcut din mine un om care să fie înțeles pe deplin de cel care îmi e alături. Gândim la fel de multe ori, iar în alte situații maturitatea lui Marian mă ajută să fiu mult mai calculată în luarea deciziilor.
M: Nu avem diferențe de opinii. Octavia e un om matur, e înțeleaptă.
Marian, ce presupune a fi tată la 22 de ani – cum a fost cazul la Carmin – și a fi tată la 55? Ce e mai simplu, ce e mai complicat, cum e ideal?
M: Mi-a plăcut la 22 și, sigur, la fel și la 55. Evident, cu mult mai multă răbdare acum. Și parcă ai avea ceva mai multe să-l înveți. Legat de ideal, ideal e să ai copii.
„Rebelul Marian Ionescu, „durul Marian Ionescu, asta e imaginea publică a soțului tău. Octavia, ce adjective i-ai asocia tu când sunteți acasă?
Neinspirată fiind, la începutul carierei de jurnalist de monden, așa îi spuneam și eu în diversele materiale pe care le făceam, „rebelul Marian Ionescu. (râde) Bine, chiar e! Dar, dincolo de asta, e tatăl perfect pentru Andrei și un soț minunat.
Pe de altă parte, tot despre tine, Marian, se scrie că Octavia „te-a cumințit. Ce a avut ea și restul femeilor nu, de te-a făcut să te așezi la casa ta?
M: Motivul este dragostea. Și mai apoi toate aranjamentele se fac ținând seama de normalitate.
O: Eu pot da un răspuns de minimum 300 de caractere la întrebarea asta și tu spui două propoziții? (râde)
M: O normalitate care nu trebuie tradusă. Există un standard, o verticală și o orizontală a normalității. Sunt unii care spun că „fiecare are normalul lui, dar nu e chiar așa. Condiția esențială e să iubești și apoi să te pliezi și pe ce vrea ea.
O: În traducere: „Ești tot ce vreau eu… ești stilul meu. Știți cântecul, da? (zâmbesc amândoi)
Presa vorbește de ani buni despre presupusele întâlniri, cuceriri ale lui Marian, dar noi nu știm cum a decurs prima voastră întâlnire. Când, unde, cum a fost?
O: Dacă s-a vorbit despre ceva ce se presupunea, relația asta e ceva real. (râde)
M: Ne-am cunoscut în 2007, în timpul turneului „Mereu aproape. Acum 11 ani.
O: Eu eram reporter, Direcția 5 era una dintre trupele care cântau în timpul acestui turneu. Doar ne-am cunoscut atunci. Noi am început să purtăm discuții interesante după mult timp. Dar n-aș fi crezut în veci că vom ajunge să ne și îndrăgostim într-atât, încât să urmeze restul poveștii.
Octavia, Marian e iubirea vieții tale de vreo 8 ani. Se spune că la o relație trebuie să și muncești. Cât de dificilă a fost a voastră, cât a trebuit să „muncești?
Pai n-am stabilit că ce e scris în frunte ți-e pus? Te poți da peste cap să fii cu cineva, poți face flotări, abdomene, rugăciuni, vocalize, cea mai bună ciorbă din lume, dacă nu e dat să fii cu acel om, nu vei fi! Din fericire, am talentul de a lua lucrurile cum vin. Teoretic, de fapt și practic, n-am avut la ce să muncesc. Pentru că nu m-am gândit vreo secundă că aș vrea să mă căsătoresc cu Marian. Real, nu prea m-au bătut gânduri de măritiș. Eu mă axam pe carieră. Munceam enorm, și asta îmi aducea multe satisfacții. Totul a venit firesc pentru noi.
Că Octavia arată bine nu e de mirare. Că tu, Marian, arăți fit la 55 de ani este totuși o realizare. Ce consumi, ce mănânci? Sau ai gene bune?
M: Prea mare lucru nu fac. Înainte, aveam mai mult timp să înot și să fac gimnastică. Acum, timpul ăsta aparține Octaviei și lui Andrei.
Octavia, mi-ai amintit chiar tu adineauri că ai fost jurnalist de monden, așa că ultima întrebare aș vrea să fie a ta. Una personală, pentru Marian.
Întotdeauna am fost reținută în a atinge subiecte prea personale din viețile celor intervievați. Poate de asta am și reușit să păstrez atâtea relații frumoase cu oamenii pe care i-am întâlnit în acea perioadă. Cumva, mă vedeam în postura de acum și aplicam expresia: „Ce ție nu-ți place altuia nu-i face!. Așa că, acum, nu pot fi atât de indiscretă cu Marian, încât să ofer un subiect de prima pagina. Slavă Domnului că nu trebuie să fac interviul ăsta ca test de angajare!(râde)
Foto: Cristian Gugu
Urmărește-ne pe 
