Hotel Negresco – 103 ani de artă și secrete

 Florentina Liutic
.

Dacă pereții ar putea vorbi, acest legendar ho­tel, construit de un român, ar spune povești ne­maiauzite despre oaspeții celebri care i-au tre­cut pragul. Puține locuri au avut parte de atâtea întâmplări, însă nu toate fericite, așa cum istoria sa de peste 100 de ani o demonstrează.

Este imposibil să străbați celebra faleză „Promenade des Anglais din Nisa fără ca bine plasatul hotel Negresco să nu îți sară în ochi. Clasat de Guvernul Francez ca Monument Istoric, supranumit muzeu, vizitat de-a lungul timpului de oameni politici, artiști faimoși și stele de cinema, ultimul hotel cu proprietar particular de pe Riviera Franceză își uimește vizitato­rii din 1913.

VISUL FRANCEZ AL UNUI ROMÂN

În mod straniu, însă, acest loc al bucuriei a fost deopotrivă unul al tristeții. În tim­pul Primului Război Mondial a devenit spital de război, iar după recentul atac terorist de la Nisa, care a avut loc chiar în vecinătate, a fost folosit ca zonă de prim-ajutor pentru turiștii răniți. Nici povestea fondatorului, deși una demnă de visul american, nu a fost cea mai fericită. Cu­noscut tuturor ca Henry Negresco, fiul unui hangiu din București a părăsit Ro­mânia fără un leu în buzunar și a ajuns cu timpul unul dintre cei mai influenți oameni pe Riviera Franceză, pentru ca mai apoi să își construiască hotelul visu­rilor. Creația sa se putea lăuda cu o ar­hitectură de vis (nr clădirea a fost proiec­tată de Edouard Niermans, responsabil și de Moulin Rouge), cu cele mai noi minuni ale tehnologiei, dar și cu încasări colosale încă din primele luni de func-ționare. După Primul Război Mondial omul de afaceri a intrat în faliment, pier­zând Negresco și sfârșind la doar 52 de ani, în 1920, într-o sărăcie lucie. Însă gloria acestui spațiu avea să reînvie cu adevărat după 1957, când a intrat în po­sesia iubitoarei de artă Jeanne Augier, care a făcut din Negresco căminul unei remarcabile colecţii de artă, ce cuprin­de, printre altele, un candelabru realizat de Gustave Eiffel sau un portret al Regelui Ludovic al XIV-lea, identic cu cel de la Luvru.

CUM ÎL REFUZI PE BILL GATES

Lui Jeanne, care este aproape de aceeași vârstă cu hotelul (nr are 93 de ani) și locuiește la etajul șase al imobilului îm­preună cu doi câini și o pisică, i s-au pro­pus sume colosale pentru a vinde propri­etatea, însă a refuzat categoric de fiecare dată. Se spune că atunci când Bill Gates și-a declarat intenția de a cumpăra hote­lul, aceasta i-a răspuns: „Nu ai tu bani pentru așa ceva.

Restul celebrităților, de la regi și până la artiști, s-au rezumat la a petrece zile și nopți de vis la Negresco. De altfel, se pare că etajul al cincilea este rezervat în întregime pentru VVIP, prescurtare de la „very very important persons.

VEDETE CU IMAGINAȚIE BOGATĂ

De-a lungul timpului, au trecut pragul hotelului personalități ca Pablo Picasso, Marc Chagall, Salvador Dali, Ernest Hemingway, Winston Churchill, Alain Delon, Lauren Bacall, Grace Kelly, Beatles și mulți, mulți alții. Ferite de ochii curioșilor, starurile și-au lăsat aici cele mai ascunse secrete, și-au trăit cele mai arzătoare pasiuni, dar și cele mai mari excentricități. Se pare că într-o sea­ră, obosit și un pic amețit de alcool, Richard Burton a uitat în barul hotelului, pe un scaun, un colier cu smaralde în va­loare de un milion de dolari pe care plă­nuia să i-l dea în dar lui Elizabeth Taylor de îndată ce urca în cameră. Conform lui Jeanne Augier, o persoană din staff a ob­servat cadoul după o oră și l-a înapoiat imediat posesorului. Într-un acces de ge­lozie, James Brown a speriat personalul alergând o noapte întreagă după soția sa pe holurile hotelului. Anthony Quinn a fost oaspetele Negresco vreme de trei luni, pe perioada filmărilor la „A Star for Two, în care juca alături de Lauren Bacall. Actorul a sosit cu 20 de valize, ce conțineau cele 100 de rochii de seară ale soției sale și a solicitat un Cadillac (cu tot cu șofer), plus o bicicletă. În fiecare dimi-neață pleca cu bicicleta la plimbare prin Nisa, urmat de soția sa, care îl privea din Cadillac. Unul dintre cei mai neobișnuiți vizitatori a fost Michael Jackson, ce a sosit la Negresco în 1988 însoțit de propriul bucătar. Cerința lui a fost ca o cameră să fie transformată în bucătărie, iar una în sală de dans, să își poată exersa core­grafiile. Pentru a nu fi recunoscut când iese la plimbare, artistul a recurs la trei deghizări: hippiot, gentleman englez, curier și femeie de moravuri ușoare.

Tu stii cine a fost Pablo Picasso, omul al carui nume are 23 de cuvinte?

POVESTEA MERGE MAI DEPARTE

La Negresco nu sunt binevenite doar celebritățile, ci și animalele de companie. De altfel, pisica lui Jeanne, Carmen, este unul dintre „clienții fideli ai barului din hotel, petrecându-și tot timpul pe un sca­un de piele. Deși o despart doar câțiva ani de sărbătorirea centenarului, Jeanne Augier pare la fel de energică ca în anii ’50, supervizând zilnic activitatea celor 260 de angajați. Se pare că hotelul va continua să „adune încă mulți ani de acum încolo secrete, drame pasionale, obiecte de artă și dramul de nebunie de care e nevoie pentru ca un loc să devină, din simplu hotel, legendă.

OANA POPOIAG Foto GULIVER, HEPTA, NORTHFOTO

13 ianuarie 2011 –Jeanne Augier, proprietara Hotelului Negresco pozează alături de câinii ei, Lily (stânga) și Lilou (dreapta)13 ianuarie 2011 –Jeanne Augier, proprietara Hotelului Negresco pozează alături de câinii ei, Lily (stânga) și Lilou (dreapta)

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton