Rețeta lui chef Sorin Bontea pentru gogoși pufoase a devenit virală pe internet. Celebrul jurat de la Chefi la Cuțite pregătește destul de des deserturi simple pentru familia lui, iar după ce a dat lovitura cu rețeta de „brownie sau negresă', acum a venit rândul gogoșilor.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IANUARIE, GRATIS, AICI!
Celebrul chef a explicat pas cu pas cum trebuie făcut aluatul pentru gogoși astfel încât ele să iasă pufoase și delicioase.
Secretul cel mai important este dospirea aluatului. Ca să îți iasă gogoși pufoase și mari, pline de miez dulce la interior trebuie să lași aluatul la crescut de două ori.
Iată rețeta de gogoși a lui Sorin Bontea
500 g de făină, două ouă, 100 g de zahăr, 80 g de unt topit, coajă de lămâie, coajă de portocală, 11 g de drojdie, un vârf de sare, esență sau extract de vanilie și 250 ml de lapte.
Astfel, primul pas pe care îl face Bontea este să adauge în vasul de la mixer laptele călduț, zahărul și drojdia. După ce acestea se amestecă puțin se adăugă și coaja de portocală și lămâia, urmând ca toate să fie amestecate foarte bine cu telul. După ce s-a obținut amestecul dorit, Sorin Bontea îl lasă deoparte timp de 10-15 minute astfel încât să se activeze drojdia.
Următorul pas este să adauge în același vas de mixer sarea, extractul de vanilie, untul topit și ouăle. Iar la final, juratul de la Antena 1 adaugă făina și reia mixajul. La nevoie, se mai adaugă puțină făină.
Citește și: Pepe a plecat în vacanță la munte cu fetițele. Ce vedetă l-a însoțit:„Prietenul la nevoie se cunoaște
Citește și: Pepe și Raluca au stabilit data divorțului.Cu ce rămâne fiecare la partaj
După ce totul a fost mixat ca la carte, conform rețetei lui Bontea, la final este nevoie și de o lingură de ulei și puțină frământare la mână. Însă, nu uitați că secretul desertului constă în cocă, astfel că vedeta o lasă la dospit timp de o oră, pentru că altfel gogoșile nu ies mari și pufoase.
De asemenea, pasul final, după ce aluatul este întins foarte bine, Sorin Bontea face forme cu paharul, le mai lasă la crescut jumătate de oră, apoi le trece la prăjit în ulei încins și desertul este gata.