S-au descoperit 8 simptome noi de COVID-19. Ce este sindromul ochilor roz

 Laciu Andreea
.

În fiecare săptămână apar informații despre noi simptome COVID-19 și studiile par să evidențieze semne de boală la care nu ne-am fi gândit vreodată. Recent, presa străină a scris despre identificarea unor alte simptome ale infecției cu coronavirus, ușor de citit pe chipul unei persoane bolnave.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IANUARIE, GRATIS, AICI!

Știm, în prezent, că unele dintre cele mai cunoscute simptome COVID-19 sunt: febra, tusea seacă, durerile musculare, pierderea gustului și a mirosului. Însă, au apărut în ultima vreme niște simptome noi, care i-au uimit până și pe medici. Unele sunt stranii de-a dreptul. Printe acestea, specialiștii au inclus simptome ca: ulcerații la nivelul limbii, gust metalic sau extrem de neplăcut, căderea excesivă a părului, stare de confuzie și pierderea memoriei.

Lista nu se oprește însă aici. Alte simptome includ sindromul ochilor roz, așa cum mai este cunoscută conjunctivita, iritații, roșeață și lipsa poftei de mâncare la copii. Profesorul Tim Spector este epidemiologist la Kings College London. De asemenea, el este și unul dintre experții care analizează datele dintr-o aplicație de urmărire a simptomelor infecției Covid-19.

Citește și: Simptomele care anunță o formă gravă de COVID-19

Citește și: Florin Călinescu a avut COVID-19! Cum se simte acum: „Încă mai…”

Citește și: Ce recomandă medicul Virgil Musta pacienților care prezintă simptome ușoare de COVID-19

Simptome noi COVID-19. Ce este sindromul ochilor roz

Specialistul a făcut o serie de declarații pentru The Sun, în legătură cu cele mai noi simptome descoperite de medici.

Limba Covid

Este una dintre cele mai recente descoperiri făcute de specialiști. „Pe aplicația pe care am dezvoltat-o, primim o mulțime de relatări din partea oamenilor infectați cu Covid și care ne țin la curent cu simptomele bolii. În ultima perioadă, primim din ce în ce mai multe detalii cu privire la ulcerații și umflături ale limbii și ale mucoasei bucale.

Pe suprafața limbii se observă pete roșii. Limba seamănă mai degrabă cu o hartă geografică. Uneori limba este umflată, alteori nu. Uneori acest simptom apare și dispare spontan. Însă în cazul multor pacienți, această manifestare a bolii poate dura între câteva zile și câteva luni.

Bineînțeles că ar putea fi și simptomul altor probleme de sănătate cu care persoana respectivă se confruntă, însă ar trebui să-ți ridici un mare semn de întrebare dacă acest simptom vine la pachet și cu altele cunoscute drept simptome comune infecției cu Covid', a declarat profesorul britanic Tim Spector

Gust și miros ciudat

Unii pacienți simt un gust metalic sau ca de pâine prăjită. Alții nu mai suportă mirosurile pe care le adorau înainte.

„În ceea ce privește mirosul, mulți pacienți au povestit că simțeau că miros ei înșiși foarte urât, ca și cum nu s-ar mai fi spălat cu lunile', a mai afirmat Tim Spector, conform click.ro.

Căderea excesivă a părului

Este unul dintre cele mai rare simptome, însă medicii sunt de părere că are legătură, mai degrabă, cu stresul pe care îl resimt pacienții.

„Unul dintre simptomele rare dar totuși existente este și căderea excesivă a părului. Deocamdată nu suntem foarte siguri dacă acest simptom chiar este unul de luat serios în considerare, dar l-am trecut, totuși pe listă. Motivul? L-au semnalat mulți pacienți. Deci, există! Deși, mulți medici sunt de părere că pierderea părului nu este un simptom al bolii, ci este cauzată de stresul prin care trece persoana bolnavă”, a mai precizat Tim Spector. 

Confuzie și delir

Reprezintă unul dintre primele semne ale bolii, în cazul persoanelor vârstnice. Dacă aveți asemenea cazuri în familie, cereți ajutorul medicilor.

„Uneori, pacienții infectați cu Covid-19 sunt confuzi și experimentează episoade de delir. Aceste manifestări apar mai ales în cazul persoanelor în vârstă. Am putea spune că acest lucru este fi chiar unul dintre primele semnale de boală – în cazul vârstnicilor. Apoi, ar putea apărea probleme digestive precum dureri de stomac, dureri abdominale, vomă și diaree', mai adaugă specialistul.

Conjunctivită sau sindromul ochilor roz

Această boală apare însoțită de cele două simptome deja cunoscute: febra și tusea. Expertul susține că se declanșează în stadiul avansat al bolii, în cazurile grave.

Dureri abdominale și dermatologice la copii

S-a observat, în cazul copiiilor, că apar niște pete roșii pe abdomen, torace și spate. Alte simptome des întâlnite în cazul copiiilor sunt diareea, lipsa poftei de mâncare, starea de oboseală, durerile de burtă și durerile de cap.

Iritații și roșeață la nivelul pielii

Dacă apar iritații și roșeață la nivelul pielii, ar trebui să ne alarmăm. Este un semn că am putea avea virusul în organism.

„Cele mai comune simptome dermatologice sunt niște papule roșiatice și ușor inflamate care apar mai ales în zona genunchilor și a mâinilor. Apoi, mai sunt acele pete roșii care produc mâncărime, dar care apar și dispar brusc. Se presupune că aceste iritații și pete sunt un răspuns al sistemul imunitar care luptă cu boala. Interesant este faptul că 21% dintre pacienți au experimentat doar aceste simptome dermatologice. Dacă nu aveau aceste iritații, nici nu ar fi știut că sunt bolnavi', a mai precizat Tim Spector. 

Degetul Covid

Rămâne unul dntre cele mai rare și mai ciudate simptme COVID-19 de până acum. Această iritație apare pe degetele de la picioare, în zona unghiilor. Culoarea poate să devină chiar de un roșu închis. Poate să apară la luni bune după ce pacientul s-a vindecat. Zona respectivă arată de parcă degetul este degerat.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton