Rețetă de jambalaya

 Oana Pantazi
.

Rețetă de jambalaya. Acest fel de mâncare delicios originar din bucătăria creolă se poate prepara în mai multe feluri, dar noi vă recomandăm varianta simplă, doar cu creveți și somon. E extrem de gustoasă și, în egală măsură, ușor de gătit.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA! DE APRILIE, GRATIS, AICI!

Rețetă de jambalaya. Acest fel mâncare originar din Louisiana, de fapt o combinație de culturi gastronomice, a devenit cunoscut pe scară largă datorită savorii sale speciale. Acum se gătește în diferite variante, cu carne de pui și cârnați sau cu creveți, în funcție de preferințe. Legenda spune ca jambalaya a apărut atunci cand coloniștii spanioli au încercat sa facă paella, o mâncare tradițională. Dat fiind însă că șofranul era de negăsit în Lumea Nouă, acesta a fost înlocuit cu sos de roșii, și astfel a luat naștere delicioasa jambalaya.

Rețetă de jambalaya

Picantă, aromată, cu orez, sos de roșii și creveți, jambalaya este un deliciu și va deveni în scurt timp preferata întregii familii. Iată de ce aveți nevoie pentru a o prepara!

Citește și: Rețetă de gazpacho de avocado.Gata în 15 minute!

Citește și: Rețetă de salată Coleslaw.O detoxifiere după Paște

Citește și: Rețetă cartofi wedges.Simplu și rapid!

Citește și: Rețetă piure de urzici cu usturoi.Cea mai bună!

Ingrediente

  • 100 g creveți mai mari, decorticați
  • 200 g file de somon, fără piele
  • 1 ceapă
  • 1 ardei gras, roșu sau verde
  • 2 tije de țelină
  • 2-3 căței de usturoi
  • 1/2 linguriță ghimbir măcinat
  • 1/2 linguriță piper de Cayenne
  • o linguriță boia dulce
  • 350 g orez
  • 1 l supă legume
  • 1 cutie roșii tocate
  • 1 legătură pătrunjel verde
  • sos Tabasco
  • sare
  • piper
  • 1-2 linguri ulei măsline

Cum se face jambalaya

Se încinge uleiul într-o cratiță mare, la foc mediu. Ceapa tocată se călește, timp de 3 minute. Se adaugă apoi țelina tăiată rondele, ardeiul gras tăiat fâșiuțe, usturoiul zdrobit, ghimbirul măcinat, piperul de Cayenne, boiaua și orezul și se călesc, amestecând, timp de 3 minute.

Se adaugă supa de legume în vas peste legumele călite și se amestecă bine, apoi se micșorează flacăra, pentru a fierbe încet, timp de 15 minute.

După aceea, se adaugă roșiile tocate, cu suc cu tot, și 1/2 legătură de pătrunjel tocat, se amestecă și apoi se adaugă creveții și somonul tăiat bucățele. Se acoperă iar și se fierbe amestecul la foc mic circa 4 minute, până când fructele de mare sunt făcute, iar orezul a absorbit cea mai mare parte a lichidului.

Se servește fierbinte, cu puțin sos Tabasco deasupra, dacă vă place mai picant, și cu restul de pătrunjel proaspăt tocat. Puteți adăuga în rețetă și Chorizo tăiat bucățele sau felii de cârnat.

Foto: Shutterstock

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton