Mâncare de urzici cu mălai. În fiecare primăvară, bunica mea îmi pregătea o rețetă pe care o voi ține minte toată viața. Este vorba despre celebra mâncare de urzici, făcută ca la carte, de cea mai dragă ființă. Aceasta se consuma împreună cu mălai, iar gustul era unul absolut excepțional
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA! DE APRILIE, GRATIS, AICI!
Atunci când eram mică, bunica mea îmi pregătea în fiecare primăvară o rețetă absolut senzațională de urzici cu mălai. Aceasta devenise preferata mea, iar pe parcursul anilor am tot preparat-o pentru a ține proaspătă amintirea copilăriei. Acum am decis să vă prezint și vouă gustul zilelor de mai de la țară. Iată de ce ingrediente ai nevoie!
Citește și: Rețetă de ardei iute murat
Citește și: Rețeta de lava cake a lui chef Florin Dumitrescu
Citește și: Rețetă de cozonac cu aluat opărit. Gustos și pufos
Citește și: Rețetă de păsat cu lapte
Mâncare de urzici cu mălai. Ingrediente
- 1 kg urzici
- 150 gr mălai
- 2 linguri ulei de floarea soarelui
- 1 legătură de ceapă verde
- 2 căței de usturoi
- sare, după gust
Mâncare de urzici cu mălai. Mod de preparare
- Ne vom ocupa în prima fază de urzici. Acestea se spală bine, în mai multe ape reci, până ultima dintre ele va fi limpede. După ce au fost curățate, se aleg frunzele urzicilor, se pun într-o strecurătoare și se clătesc sub jetul de apă rece. Se lasă la scurs.
- Se pune un vas cu 500 ml de apă la fiert. Când apa este suficient de fierbinte, se adaugă uzicile pregătite anterior și se lasă la foc mediu pentru 6-7 minute.
- După ce urzicile au fost opărite, se scot din apa fierbinte și se pun la scurs. Apa folosită nu se aruncă deoarece ne va folosi mai târziu!
- Într-o tigaie se pune la încins uleiul. În aceasta se pune ceapa tocată împreună cu usturoiul.
- Urzicile se toacă și se freacă cu mălaiul. În copilărie, bunica le freca cu mâinile goale, însă acum te poți folosi de o lingură de lemn.
- După ce urzicile au fost frecate, se adaugă în tigaie peste ceapa și usturoiul călit. Se amestecă bine.
- Când mălaiul începe să se hidrateze, se toarnă apa fierbinte folosită la fierberea urzicilor și se amestecă.
- Mâncarea de urzici se fierbe până când mălaiul prinde o consistență și este comestibil, potrivit Spynews.
Sursă foto: Shutterstock
Cel mai nou VIDEO