Vrei să slăbești până la Paște, dar sănătos? Încearcă dieta cu ciorbe și criolipoliza

 advertising.ringier
.

Dieta cu ciorbe și criolipoliza par să fie secretele tale dacă vrei să slăbești până la Paște. Recomandările vin din partea nutriționistului Wasim Nazer care a elaorat un plan de slăbit sănătos și rapid.

„Ciorbele și supele sunt, fără doar și poate, cele mai complete feluri de mâncare din bucătăria noastră. Conține foarte multe elemente nutritive datorită diversității legumelor adăugate în compoziția ei. Pe lângă faptul că este hrănitoare, zeama – așa cum le place multora să o numească – rezolvă multe dintre problemele de digestie (constipația, în principal). În plus, pentru un plus de colagen, care are beneficii clare asupra articulațiilor, dar și a piele, se recomandă ca pe lângă legume în ciorbă să se adauge oase de vită sau carne de găină de casă cu tot cu piele. Mai mult decât atât, ceea ce ne interesează în special în această perioadă, ciorbele și supele sunt recomandate celor care vor să slăbeaască. De exemplu, un bol de supă de 150 de grame are între 200 – 250 de calorii.', explică nutriționistul.

Pe de altă parte, așa cum povesteam și mai devreme, criolipoliza nu este de lepădat în lupta ta cu kilogramele în plus pe care vrei să le dai jos până la Paște.

„Criolipoliza reduce eficient țesutul cu pânaă la 30% într-o singură ședință de tratament. Perioada dintre ședințe trebuie să fie de 30 – 40 de zile, pe aceeași zonă, iar rezultatele vor începe să fie vizibile după 15 zile, prin scaderea în cm.', explică, în continuare, specialistul în nutriție.

Criolipoliza este o procedură de remodelare corporală non-invazivă care îngheață celulele adipoase, iar ulterior acestea sunt eliminate din organism gradual. Este singurul tratament nechirurgical și neinvaziv care elimină definitiv grăsimile în exces prin înghețarea celulelor adipoase. Criolipoliza presupune folosirea unor dispozitive (sonde) aplicate pe zona de tratament folosind o membrană cu gel special cu rol în protecția pielii, apoi analizează țesutul și îl izolează de celelalte.

Vrei să slăbești până la Paște? Încearcă dieta cu ciorbe

Nutriționistul Wasim Nazer recomandă 3 rețete de supe și ciorbe și explică exact care sunt beneficiile în cazul fiecăreia.

1. Ciorba cu borș, de exemplu, stimulează sistemul imunitar. A se reține că este important ca borșul să fie natural.
Rețetă ciorbă cu borș:

Ingrediente
1 ceapă mare
2 morcovi
2 felii groase de țelină
1 rădăcină de pătrunjel
1 ardei gras roșu sau ardei kapia
o mână de fasole păstăi
1/2 de dovlecel mare
250 ml de roșii din conservă (eu am pus zarzavat la sticlă)
boabele de fasole dintr-o conservă
200 ml borș de putină (sau după gust)
1-2 linguri de ulei
sare după gust
leuștean verde
1-2 crenguțe de cimbru verde sau uscat
o mână de fidea
Instrucțiuni de preparare
Pregătiți-vă legumele curățate, spălate și tăiate cubulețe.
Căliți câteva minute: ceapa, ardeiul gras, morcovul, țelina și rădăcina de pătrunjel.
Turnați aproximativ 2 litri de apă peste legumele călite, adăugați păstăile, sare după gust și crenguțele de cimbru. Lăsați ciorba să fiarbă la foc moderat, cu capac.
Când legumele sunt aproape fierte, adăugați și cuburile de dovlecel. Dovlecelul fiind foarte fraged și plin de apă, fierbe mai repede, de aceea nu îl punem de la început în oală.
Într-un ibric, separat, puneți borșul la fiert.
Când și dovlecelul este aproape fiert, puneți boabele de fasole din conservă, care sunt deja fierte, sucul de roșii și fideaua. Tot acum potriviți și gustul de sare și adaugați borșul fierbinte.
Lăsați ciorba să mai dea câteva clocote, apoi stingeți focul și presărați leușteanul proaspăt tocat mărunt.
Serviți ciorba de legume cu borș caldă sau rece, după preferință. Merge de minune cu pâine de casă sau cu mămăliguță.

2. Ciorbă de spanac recomandată copiilor pentru a preveni anemia.
Rețetă ciorbă de spanac:

INGREDIENTE PENTRU CIORBĂ DE SPANAC
500g spanac proaspăt
2 morcovi
o jumătate de țelină
o ceapă tocată mărunt
2 cartofi
2 linguri de ulei
zeama de la o lămâie
2-3 linguri de bulion
sare
leuștean sau mărar
MOD DE PREPARARE CIORBĂ DE SPANAC
Pune apă la fiert într-o oală suficient de încăpătoare.
Cât timp fierbe apa, curăță spanacul de codițe și spălă-l în câteva ape.
După ce apa a ajuns la punctul de fierbere adaugă spanacul și lasă-l acolo 2-3 minute, până când volumul acestuia s-a micșorat vizibil. Varsă apoi spanacul într-o strecurătoare și lasă-l să se răcorească puțin, pentru a-l putea mărunți cu un cuțit mai târziu.
Între timp, pune cele două linguri de ulei într-o oală și călește ceapa împreună cu morcovul și țelina date pe răzătoare.
Adaugă apă și lasă legumele să fiarbă 5 minute.
După ce au trecut cele 5 minute de fierbere, poți să adaugi și cartofii tăiați cubulețe.
După ce cartofii au dat câteva clocote și sunt aproape făcuți, adaugă spanacul mărunțit, cele două linguri de bulion și lasă să mai fiarbă până cartofii sunt bine fierți.
Poti începe să condimentezi ciorba după gust, cu sare, zeamă de lămâie și leuștean.

3. Ciorbă de varză potrivită celor care vor să slăbească.
Rețetă ciorbă de varză:

INGREDIENTE
 1 varză acră medie
 1 morcov
 1 ceapă
 2 cartofi
 1 rădăcină păstârnac
 1 lingurita cimbru uscat
 2 roşii în bulion
 1/2 litru zeamă de varză
 1 lingura ulei

MOD DE PREPARARE
Ciorba de varză este foarte des consumată în curele de slăbire datorită beneficiilor pe care le aduce organismului. Cu puține calorii, ciorba este extrem de gustoasă și ușor de pregătit. Învață rețeta pas cu pas de ciorbă de varză!

Cum să faci ciorbă de varză:

1. În funcţie de cât este de sărată varza, aceasta se lasă la desărat în apă rece cu o seară înainte sau doar pentru câteva ore. Apoi se taie fideluţă.

2. În oala de fiert ciorba, se adaugă uleiul şi se pune la călit ceapa tăiată mărunt, morcovul trecut pe răzătoarea cu ochiuri mari, la fel şi păstârnacul. Se lasă puţin să se înmoaie şi se adaugă varza şi cartofii cubuleţe. Se pune apă în funcţie de cât de groasă vrei să iasă ciorba de varză şi se lasă la fiert.

3. Se adaugă roşiile fără coajă, zeama de varză şi se mai lasă să dea un clocot. Când ciorba de varză este gata, deasupra se presară cimbrul uscat şi se stinge focul.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton