Te tentează ideea unei cabine de duș în baia ta? Acordă atenție acestui mic ghid de cumpărare

 advertising.ringier
.

Fără doar și poate, tot mai mulți proprietari de locuință care își (re)amenajează baia aleg o cabină de duș. Fie din considerente legate de spațiu, fie datorită faptului că au ales un design minimalist pentru camera de baie, cabina de duș este o opțiune tot mai populară.

Dincolo de prețul foarte accesibil, cabina de duș mai oferă și alte avantaje, printre care mobilitate, spațiu, este ușor de întreținut și poate fi folosită atât de persoanele vârstnice, cât și de cele care au probleme de mobilitate.

De ce cabina de duș este o bună idee?

Avantajul uriaș pe care un model de cabine de duș ți le oferă este legat, în primul rând, de spațiul disponibil după montaj. Din nefericire, majoritatea băilor de bloc au dimensiuni limitate, deci poate fi o adevărată aventură să montezi o cadă normală.

Practic, prin montarea unei cabine de duș se înjumătățește spațiul alocat unei căzi din fontă, drept pentru care îți vei putea organiza mult mai bine spațiul rămas. Iar dacă erai de părere că doar o cadă poate transforma baia într-o încăpere elegantă, greșești! Cabina de duș face același lucru, doar că ocupă mai puțin spațiu.

Alegerea celei mai potrivite cabine de duș – ghid complet de achiziție

În funcție de spațiul pe care îl ai disponibil în baie, alegerea cabinei de duș trebuie să se facă în funcție de:

Formă

Forma este foarte importantă în alegerea unei cabine de duș, dat fiind că aceasta poate ocupa mai mult sau mai puțin spațiu în baie. Cele mai populare sunt modelele pătrate, rotunde sau chiar cele dreptunghiulare. Un alt model unic este cabina de duș asimetrică; dacă plănuiești să cumperi un astfel de model ar fi bine să iei în considerare încadrarea acesteia în baie, în funcție de direcție de deschidere a ușilor și gradul de acces permis.

Preț

În mod evident, și prețul este important când optezi pentru o cabină de duș. Totodată, prețul vizează atât calitatea materialelor folosite în construcție, cât și modelul, numărul de uși, precum și deschiderea acestora. 

Specialiștii sunt de părere că modelele foarte ieftine nu sunt tocmai indicate, dat fiind faptul că discutăm de un nivel scăzut al calității și nici nu sunt durabile; în schimb, recomandarea acestora este să alegem branduri cunoscute, pentru a ne bucura de garanția unui lucru de calitate, durabil.

Accesorii și funcționalități

În funcție de dorințe, pe piață se pot găsi modele care să le ofere clienților o experiență memorabilă; tocmai din acest motiv și prețurile variază destul de mult. Astfel, pe piață se regăsesc modelele de doar câteva sute de lei, ar căror scop este bine definit (acela de a te spăla repede, fără a stropi întreaga baie), dar și modele care te îmbie la relaxare și la petrecerea unui timp îndelungat sub apa fierbinte.

Un model extrem de cunoscut și de apreciat este cabina de duș cu hidromasaj, ce combină relaxarea și răsfățul cu practicitatea îngrijirii personale. Totodată, pe piață se mai regăsesc și modelele care aduc în prim plan tehnologia, prevăzute cu sisteme audio, etajere, lumini sau panouri de comandă performante.

Materialul

Cabinele de duș sunt formate din două elemente: cabina efectivă (ce poate fi realizată din sticlă securizată sau plexiglas) și cădița de duș. În ceea ce privește cădița de duș, aceasta poate fi realizată din material compozit sau chiar ceramică. În funcție de prețul pe care vrei să îl plătești, vei găsi și modele elegante, create din piatră naturală.

În ceea ce privește sticla folosită în crearea efectivă a cabinei de duș, aceasta poate fi transparentă, mată sau cu diverse modele. Grosimea indicată este cea de 8 milimetri, dar și modelele cu 4-5 milimetri sunt recomandate datorită rezistenței sticlei. 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton