Tablouri canvas pentru design-ul interior, un trend de actualitate

 advertising.ringier
.

Apreciate pentru aspectul deosebit pe care îl conferă oricărui interior, tablourile canvas reprezintă un must have în materie de design interior. De fiecare dată oferă rezultate surprinzătoare, având în vedere faptul că pot fi alese după criterii clare. Un tablou canvas este completarea de care orice spațiu are nevoie atunci când pare că nimic nu reușește să  îl completeze. Imagini atent imprimate pe pânză prin tehnici speciale, acestea sunt frumos completate de cadrul de lemn pe care sunt întinse.

Tablourile canvas, o soluție personalizată pentru orice spațiu

Ca de fiecare dată, arta vine în ajutorul celor care doresc să sublinieze frumusețea unui spațiu. Deși pereții goi conferă senzația de spațiu mai mare, aceștia nu au nici un farmec fără un tablou, respectiv un set elegant de tablouri canvas.

Personalizarea locuinței, dar și a spațiilor de birou, respectiv a celor comerciale este mai ușoară cu un model adecvat. În întâmpinarea celor care au în vedere un astfel de proiect vine DECOSTICK, un e-shop care se adresează celor interesați cu soluții de design inedite.

Alegând dintre numeroasele tablouri personalizate din magazin, oricine poate obține un rezultat final perfect în spațiul dorit.

Tablourile canvas pot fi cu mesaje motivaționale, cu peisaje, cu forme abstracte – practic fiecare poate alege ceea ce se potrivește mai bine planurilor sale. În dimensiuni personalizabile, acestea se vor încadra perfect în spațiu dedicat, fără a încărca inestetic locul.

Un trend de actualitate, acestea promit să își mențină efectul special pentru un timp îndelungat. Calitatea superioară a modelelor disponibile la DECOSTICK menține standardele înalte la care acestea se pretează. Oferă rezultate ireproșabile, sunt definite de un touch final fără cusur, culorile sunt armonioase, de asemenea calitative. Desigur, totul începe de la pânza pe care sunt pensonate culorile, aceasta fiind înalt calitativă în varianta disponibilă în e-shop-ul menționat.

Tablourile pot fi așezate fără nici o grijă și în baie, întrucât acestea prezintă printuri de calitate, rezistente la umiditate, dar și la ultra violete. Astfel acestea satisfac și cele mai exigente pretenții, pliindu-se pe orice cerințe.

Cert este că fiecare tablou este pregătit să ofere un look deosebit locuinței, respectiv spațiului de birou. Fără cadrul ramă din lemn natural pe care este îmbrăcat materialul canvas, rezultatul nu ar mai fi la fel de deosebit. Nu trebuie să existe grija că acestea ar putea prezenta defecțiuni de orice natură pentru că fiecare produs este atent verificat înainte de a fi trimis. Practic acestea vin întinse și pregătite pentru a fi puse pe perete.

Nu în cele din urmă, de menționat este serviciul de personalizare a tablourilor, disponibil la DECOSTICK. Clientul trebuie doar să trimită poza dorită într-o rezoluție înaltă, astfel încât să poată fi realizat un print calitativ.

Mai multe însă despre această opțiune, dar și celelalte produse disponibile în magazin găsesc cei interesați pe site-ul oficial: decostick.ro.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton