Un serial despre tânăra generație, cu frământări, intrigi, acțiune captivantă și personaje inspiraționale. RUXX va avea premiera pe 8 martie, pe HBO MAX, când vor fi difuzate primele două episoade, urmând ca restul să fie difuzate câte unul pe săptămână. Vă invităm în culisele serialului prin intermediul celor doi protagoniști, Raluca Aprodu și Alec Secăreanu, care au acceptat să ne împărtășească experiența lor, de la filmări.
Raluca Aprodu
Spune-ne, te rog, câteva cuvinte des-pre Rux. Am înțeles că este o fată care are parte de provocări grele în toate planurile existenței sale… Și că nu-i este deloc ușor!
Sinceră să fiu, nu prea cunosc oameni cărora să le fie prea ușor nici în viața reală. Lumea se schimbă cu o viteză amețitoare. În toate domeniile, pe toate planurile. Și toți ne chinuim să ținem pasul cu schimbarea asta. Nu zic că e rău sau bine ce se întâmplă, nu mă simt în măsură să judec. Dar, ce știu din propria experiență e că viața poate deveni copleșitoare pentru mulți dintre noi. Așa că personajul meu nu putea să fie altfel decât un om care încearcă să se adapteze constant la viața din jur și care încearcă să facă lucrurile cât mai bine pentru toată lumea. Doar că, de multe ori, când ții cont de binele tuturor, ajungi să te pierzi pe tine.
Este Rux femeia care ne poate inspira pe noi, toate? Și care ne poate ajuta să facem altfel alegerile în viață?
Cred că putem să fim exemple de viață pentru anumiți oameni care se apropie de valorile noastre personale și care văd în tine, într-un moment al vieții lor, un model. Eu cred că oamenii se pierd atunci când se simt singuri în lupta lor cu viața. Orice înseamnă asta pentru fiecare. E oribil să te simți singur și să crezi că poți să te descurci singur. Nu poți. Ai nevoie de conexiune, de oameni, de senzația că aparții. Cred că asta poate să le amintească Rux oamenilor. Că nu trebuie să trecem singuri prin tot și toate și că, deși e înfricoșător să fii vulnerabil, câteodată e cel mai frumos cadou pe care poți să ți-l faci!
Ce ai învățat tu, Raluca, de la personajul Rux? Ai avut vreo scenă mai greu de jucat?
Rux mi-a reconfirmat ceva ce îmi devenise clar deja de câțiva ani – nimeni nu are totul sub control. O lecție care doare, dar absolut necesară. Nu are niciun rost să te comporți ca un super-erou. Nimeni nu e de nea-tins. Și să joci rolul ăsta ani de zile este epuizant și neproductiv. Au fost multe scene dificil de jucat, chiar foarte multe. Și pandemia asta a făcut condițiile de lucru cu atât mai dificile. Tot ce știu e că am făcut tot ce am putut eu ca lucrurile să fie cât se poate de bine.
„Fără scuze. Fără regrete, acesta este mottoul filmului. Față de ce nu ar tre-bui să ne scuzăm și să avem regrete?
Să nu te scuzi și să nu regreți alegerile pe care le faci sau pe care le-ai făcut. Nimeni nu trăiește în locul tău. Nimeni nu are dreptul să te judece din auzite. Din perspectiva mea, tot ce pot să spun e că eu nu am regrete. Și nu pentru că sunt mândră și împlinită și perfect fericită cu viața mea. Am luat niște decizii de-a dreptul stupide în anumite momente! Dar nu le regret, nu știu cu ce m-ar ajuta. În schimb, încă învăț să nu mă mai scuz pentru felul în care am decis să-mi trăiesc viața.
Cum a fost castingul? Cum ai fost aleasă tu pentru rolul principal?
Castingul a avut două părți. Prima probă am dat-o în decembrie 2019, când totul anunța un 2020 foarte bun. Apoi, din cauza carantinei și nebuniei cu COVID, nu am știut ce o să se întâmple mai departe. A doua etapă a fost chiar în timpul carantinei. A fost și un casting pe Zoom, care pentru mine a fost foarte ciudat. Știu că acum poate nu mai suntem atât de străini cu genul ăsta de întâlniri, dar castingul pe Zoom, recu-nosc, e ceva cu care sincer nu vreau să mă întâlnesc de prea multe ori. În vară am mai avut niște probe, pe care se pare că le-am trecut cu brio.
Povestește-ne câte ceva de la filmări. Oamenii vor să afle detalii de culise…
Filmările au avut loc în București în toamna/iarna anului 2020 și au fost… inedite din toate punctele de vedere. Pandemia ne-a pus constant piedici, dar am lucrat cu oameni extraordinari. În același timp, mi-am confirmat încă o dată că oamenii din lumea filmului sunt o combinație minunată de adulți cu spirite de copii. Și aici mă refer la echipă, la partea tehnică, să-i spun așa. M-am simțit foarte iubită. Țin minte că, după o zi grea de filmare, mă aștepta în rulotă o gogoașă – pentru că am spus eu pe platou că-mi plac gogoșile – sau un orez cu lapte pentru că am zis că mi-e poftă. Sau Titi Fleancu de la sunet, care mi-a adus un borcan cu gem de caise pentru că mă auzise în lavalieră spunând că e gemul meu preferat. Mă emoționează tare lucrurile astea. Nu era nimeni obligat să facă toate acestea și știu că lucrurile simple, pline de candoare, nu sunt senzaționale, dar pentru mine asta e tot ce contează în viață.
Alec Secăreanu
Bună, Alec! Tind să cred că filmul RUXX este total diferit față de filmele în care ai jucat tu. Ce ne poți spune despre personajul tău?
Andrei este un tip pasionat de tehnologie și comunicare, care la 18 ani a emigrat în UK, unde a debutat în PR câțiva ani mai târziu. La 24 de ani avea deja clienți importanți din toată lumea și acum se întoarce în țară pentru a coordona campania unui candidat la Primăria Bucureștiului.
Cum este Andrei, ca bărbat? Genul după care toate femeile suspină din prima sau mai degrabă genul arogant?
Rămâne de văzut cum va fi privit de publicul feminin. Știu că este un tip dificil, care poate părea ermetic din punct de vedere emoțional, dar sub acest scut se află de fapt o persoană vulnerabilă care doar folosește niște mecanisme de autoapărare. Este și el un om care trebuie descoperit.
În ce măsură crezi că reprezintă Andrei bărbatul anului 2022? În ce măsură reprezintă el generația tine-rilor de azi?
Nu știu dacă este „bărbatul anului 2022, dar probabil mulți se vor regăsi în el. Este, fără îndoială, inspirat din oamenii care cred că în România nu pot să-și atingă potențialul maxim și aleg să emigreze pentru a se pune pe o traiectorie pe care se pot împlini. Deci putem să spunem că este un reprezentant al oamenilor care cred în meritocrație și, pentru că văd că în România lucrurile funcționează pe nepotisme, aleg să nu facă parte dintr-un sistem disfuncțional și părăsesc țara.
Povestește-ne despre legătura dintre Andrei și Rux…
Relația dintre Andrei și Rux este destul de încordată, cel puțin la început. În timp, reușesc să își câștige încrederea unul în celălalt și devin mai apropiați.
Ce te-a determinat să accepți acest rol?
Oamenii atașați proiectului au fost un factor decisiv. Cu Vera Ion (scenarist) am lucrat încă din facultate, la UNATC. Am făcut câteva proiecte de teatru la care am lucrat foarte bine împreună și, când am auzit că RUXX este scris de ea, mi-am zis că trebuie să fie ceva foarte mișto, și așa s-a și dovedit. Voiam de mult să lucrez cu Iulia Rugină, iar de Octav Gheorghe (regizori) văzusem și auzisem numai de bine, la fel și de Andrei Butică, directorul de imagine. După ce am avut o întâlnire foarte degajată și productivă cu pro-ducătorii Ioanina Pavel și Johnathan Young, m-am convins că RUXX este clar pe mâini bune și că va ieși ceva deosebit.
Din câte știu, ați filmat anul trecut, nu cred că a fost tocmai simplu…
Am filmat în 2020, în plin lockdown. Toată lumea a purtat măști tot timpul pe set, mai puțin actorii, atunci când filmau. Sunt oameni din echipă pe care nu am apucat să-i văd fără mască, îi cunosc doar după ochi, ceea ce e ciudat, după aproape patru luni de filmare. Toată echipa a dat dovadă de responsabilitate și profesiona-lism. În afară de faptul că Bucureștiul a fost mai puțin aglomerat în perioada aceea și am putut să ne mișcăm mai ușor dintr-o locație în alta, nu văd alt avantaj. Distanțarea socială s-a simțit și pe set, am filmat cu un regulament foarte strict impus de pandemie. Cel mai mare deza-vantaj, în afară de cele evidente ce țin de distanțare, testare și măsuri suplimentare de protecție, a fost că nu am putut să facem un party de final de filmări, iar asta ne-a lipsit tuturor, cred.
Citeam despre tine că nu-ți dorești să fii actor-vedetă. Ei bine, odată cu acest serial vei deveni. Ești pregătit pentru asta?
Îmi este un pic teamă de celebritate, adevărat. Cred că în meseria asta ai nevoie de notorietate, dar celebritatea te poate distrage de la drumul tău. Încerc să rămân loial meseriei mele și aleg să-mi folosesc notorietatea pe care am căpătat-o doar în domeniul în care profesez. Sunt un om care ține la spațiul lui privat și îmi doresc ca acest lucru să rămână așa. Nu cred că voi deveni „vedetă odată cu acest serial. (zâmbește)
Primele două episoade din RUXX sunt disponibile pe HBO MAX urmând ca celelalte să fie difuzate câte unul pe săptămână.