Vrei să organizezi un eveniment memorabil? Lasă o impresie plăcută persoanelor dragi și trimite-le o invitație unică

 advertising.ringier
.

Te-ai săturat de clișee și ești în căutarea unor idei inspirate pentru următoarea petrecere? Prima impresie este întotdeauna importantă, așa că oferă-le viitorilor oaspeți o invitație aparte pe care să n-o poată refuza! Fie că vorbim de nuntă, aniversare sau botez, în acest articol vei descoperi cum îți poți surprinde familia și prietenii într-un mod inedit.

Iată cele mai creative și interesante idei de invitație pentru persoanele „ieșite din comun'

Majoritatea preferă invitațiile fizice în detrimentul celor digitale din motive evidente: acestea sunt mai personale și pot fi prețuite ani de-a rândul. Cu ajutorul acestor ponturi ingenioase, persoanele dragi nu vor uita prea curând evenimentele pe care le organizezi.

  1. Lozul cel mare!

Invitațiile răzuibile sunt un mod hazliu, intrigant și interactiv prin care poți atrage atenția tuturor și îi poți face să se simtă norocoși. Spațiile care urmează să fie răzuite pot avea diverse forme și culori în funcție de evenimentul pe care îl organizezi, iar acolo poți dezvălui informații importante precum locația, numele bebelușului (în cazul unui botez) sau tema vestimentară. 

  1. Invitațiile cu design 3D

Tematica petrecerii, data și locația pot fi informații „clasificate', așa că de ce să nu le dezvălui într-un mod misterios și inventiv? Alege carduri de invitație pentru care scrisul să devină vizibil numai cu ajutorul ochelarilor 3D și ieși din tipare!

  1. Mărturii cu plante suculente

Dacă plănuiești o petrecere de nuntă sau de botez la iarbă verde, ai toate motivele să oferi invitaților tăi o mostră din natură. Lasă o amintire trainică viitorilor oaspeți și trimite-le drept invitație o plantă suculentă așezată pe o felie de lemn sau într-un bol de sticlă modern, pe care aceștia o pot păstra drept element de decor. Poți găsi mărturii cu plante pentru nuntă și botez sau alte cadouri handmade personalizate pe site-ul Greenarium.ro pentru iubitorii de natură.

  1. Invitațiile tip puzzle

Un mod perfect în care poți invita prietenii celui mic la petrecerea aniversară sunt invitațiile interactive tip puzzle. Alege modele originale și haioase și surprinde-i pe copii cu cel mai îndrăgit joc, într-o variantă minimalistă.

  1. Invitațiile tip ziar vintage

Nunțile obișnuiau să fie anunțate la ziar, lucru care în zilele noastre este considerat de modă veche. Stilul vintage este apreciat atât în industria de fashion, cât și în decor, așa că de ce să nu-l adopți pentru tematica nunții tale? Trimite invitații tipărite în stilul ziarelor vechi și pune evenimentul mult așteptat „pe prima pagină'!

  1. Bilet de avion la clasa I!

Plănuiești o nuntă fastuoasă dincolo de hotare? Oferă un indiciu creativ celor dragi cu invitațiile tip bilet de avion și ridică-te la „înălțimea' așteptărilor. Indică destinația finală și ora de îmbarcare, însă nu uita să menționezi că nu este nevoie să vină cu 2 ore mai devreme!

  1. Invitație la sticlă!

Mesajele trimise pe mările învolburate nu ajungeau mereu la destinație, însă de această dată lucrurile se pot schimba! Imprimă o invitație pe hârtie, ruleaz-o și pune-o într-o sticlă colorată, pe care o poți astupa ulterior cu un dop de plută. Poți adăuga și alte elemente decorative precum corali artificiali, nisip kinetic colorat sau scoici. La final, atașează un șnur din material textil de care poți prinde o etichetă cu numele invitaților.

Anunță momentele deosebite din viața ta într-un mod la fel de memorabil! Există multe idei cu care poți jongla în funcție de eveniment și tematică, trebuie doar să fii creativ și să îndrăznești să ieși din tipare. 

Sursa foto: Pexels.com

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton