3 metode eficiente pentru ca fondul de ten să arate natural

 bogdan.galca
.

Fiecare sezon este marcat de noi lansări de beauty pe care merită să le încerci, pentru a descoperi ce i se potrivește tenului tău și a fi la curent cu inovațiile surprinzătoare apărute în domeniu. Ei bine, unul dintre produsele emblematice, care se clasează în preferințele pasionaților de make-up din întreaga lume, este fondul de ten.

Fluid, compact, mineral, glowy sau mat, fondul de ten rezolvă, din punct de vedere estetic, o mulțime de probleme. Ca un adevărat multitasker, acoperă imperfecțiunile, camuflează efectele unei nopți nedormite, evidențiază trăsăturile naturale ale chipului și uniformizează nuanța tenului.

Pentru a obține de fiecare dată un rezultat cât mai natural și a evita aspectul încărcat, asemănător cu o mască, am pregătit câteva sfaturi care te vor ajuta în rezolvarea acestei provocări. Mai mult, îți vom recomanda produse Estee Lauder pe care le poți include în colecția ta de make-up. 

Pornește de la o bază curată

Indiferent dacă ești adepta unui machiaj minimalist sau îndrăzneț, curățarea, tonifierea și hidratarea tenului sunt cei trei pași esențiali în rutina de îngrijire. Pe lângă faptul că influențează, în mare măsură, sănătatea și aspectul pielii, procesul de skincare contribuie și la modul în care restul produselor de machiaj se vor așeza pe ten.

Pornind de la particularitățile pielii tale, compune o rutină de îngrijire simplă, dar eficientă, care să hrănească tenul, să îndepărteze celulele moarte, să curețe în profunzime, să amelioreze semnele lăsate de acnee sau coșuri. Spre exemplu, spală chipul cu un cleanser cu ingrediente blânde, aplică un toner îmbogățit cu acid hialuronic și aloe vera, apoi folosește o cremă hidratantă pe bază de apă (pentru tenul mixt/gras) sau cu o formulă onctuoasă (pentru tenul uscat).

De asemenea, la sfârșitul zilei, demachierea este un proces îndelung recomandat de medicii dermatologi, deoarece joacă un rol esențial pentru sănătatea pielii. Dacă este ignorat în repetate rânduri, efectele vor fi vizibile: pori dilatați, acnee, roșeață sau coșuri. 

Include baza de machiaj în rutina ta

De cele mai multe ori, baza de machiaj a fost etichetată drept un produs opțional, asociat, mai degrabă, cu evenimentele de seară, unde rezistența este punctul cheie al unui make-up. Ei bine, lucrurile s-au schimbat în acest caz.

Primerul a devenit un ajutor de nădejde, mai ales în cazul persoanelor care au un ten gras sau mixt și au nevoie de un produs care să țină sub control producția de sebum. Întrucât creează un strat protector între față și restul produselor, primerul se poate aplica atât pe suprafața pleoapelor, pentru a intensifica nuanța fardurilor, cât și în zona T, devenind astfel o bază perfectă.

Folosește instrumentul de aplicare potrivit 

În funcție de gradul de acoperire și finisajul dorit, pensulele de machiaj, burețelul cosmetic sau degetele se încadrează în rândul opțiunilor de unde poți alege. Desigur, fiecare instrument vine la pachet cu propriile avantaje, în timp ce alegerea perfectă devine o chestiune subiectivă. 

Pentru un rezultat cât mai natural, alege o pensulă cu peri denși, fabricați din fibre sintetice, cu o formă ușor rotunjită, deoarece te va ajuta la estomparea produselor cremoase. În egală măsură, cu un burete de machiaj umezit vei obține un efect similar, chiar și atunci când folosești un fond de ten rezistent la transfer, precum Estee Lauder Double Wear. 

În cele din urmă, îl putem rezuma drept un subiect care ține de preferințe și obișnuință. Singura indicație pe care o poți lua în considerare se referă la metoda de lucru: tapoteză fondul de ten începând din centrul feței și continuă spre extremități, urechi, linia părului și gât. 

În cele din urmă, machiajul este un mod de exprimare a personalității și a creativității, un obicei care sporește stima de sine. Când vrei să obții un aspect cât mai natural al tenului, dă o șansă sfaturilor noastre!

Sursă foto: Shutterstock

(P) Material publicitar realizat în colaborare cu Elefant.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton