Care sunt simptomele alergiei la căpșuni și ce teste trebuie să faci ca să afli dacă ai această problemă

 Dumba Gabriela
.

Din păcate, există persoane care nu se pot bucura de savoarea căpșunilor pentru că sunt alergici la aceste fructe delicioase. Există o serie de simptome care îți spun că ai alergie la căpșuni, însă dacă nu vrei să afli pe pielea ta neplăcerile asociate acestei probleme, poți face teste care îți spun că trebuie să ocolești căpșunii.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!

Dacă sunteți alergici la căpsuni, în momentul în care veți consuma aceste fructe, sistemul vostru imunitar va declanșa producția de IgE și histamină, ceea ce va duce, două ore mai târziu, la apariția unor simptome specifice.

Cele mai întâlnite simptome la alergia la căpşuni sunt cele orale, manifestate prin senzaţie de mâncărime şi furnicături în interiorul sau în jurul gurii. Mai pot exista umflături la nivelul limbii şi gâtului, în acest caz reacţia fiind mai serioasă, deoarece umflarea gâtului poate duce la închiderea căilor aeriene şi, deci, la asfixiere. Simptomele la nivelul pielii pot consta în: înroşirea pielii, urticarie, mâncărimi sau erupţie cutanată generalizată.

Totodată, pot apărea și simptome gastrointestinale, precum: vărsături. greață, diaree, dureri de burtă, crampe.

La copiii mici se manifestă de obicei prin înfundarea nasului sau mâncărimi ale ochilor.

Cât despre simptomele respiratorii, acestea pot consta în respiraţie grea sau şuierătoare. „Se poate ajunge în cazurile grave la scăderea tensiunii arteriale, puls rapid sau pierderea cunoştinţei. Acestea fiind semne de şoc anafilactic, impun transportul într-o unitate de urgenţă.”, potrivit medicului alergolog Laurenţiu Dimache, citat de csid.ro.

Ce teste se fac pentru a depista alergia la căpșuni

Diagnosticul de alergie la căpşuni se face la cabinetul medicului specialist alergolog şi include: teste cutanate prick (aplicarea pe mână a substanţei respective), teste de sânge IgE specifice la alergen, testul de provocare orală sau dietele de eliminare prin care încercăm să găsim alimentul care provoacă alergia eliminând pe rând alimentele din dieta noastră.

Pentru a-ţi da seama la care fructe este alergic copilul tău trebuie să stii la ce fructe manifeşti tu şi partenerul tău reacţii alergice. Însă orice fruct poate cauza alergia la copii. Fructele cu grad alergenic crescut în rândul copiilor sunt căpşunele, kiwi, mure, zmeură, caisele, piersicile, dar si cele din categoria citricelor. Trebuie manifestată prudenţă la copiii mai mici de un an. Aceste fructe nu trebuie introduce în alimentaţia copilului mai devreme de un an, deoarece sistemul imunitar si cel digestiv nu sunt complet dezvoltate', spune dr. Daniela Cantaragiu, citată de adevărul.ro.

Tratamentul alergiei la căpșuni

Tratamentul constă în administrarea de antialergice şi antihistaminice, medicamente ce pot fi prescrise numai de medic.

Totodată, persoanele alergice la căpşuni ar trebui să evite atât fructul în stare naturală, cât şi alimentele care îl conţin, cum ar fi, de exemplu, ciocolata cu căpşuni, iaurtul cu căpşuni etc.



Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton