Top 5 cele mai vizitate crame de vin din Moldova

 advertising.ringier
.

Turismul viticol a apărut cu aproximativ 50 de ani în urmă, în Italia și Franța. Cu timpul, tot mai mulți oameni au dorit să descopere secretele vinului, de la îngrijirea și culegerea viței de vie la procesul de producție și ambalarea în sticle, astfel că acest tip de turism a devenit popular și în Statele Unite, America de Sud și chiar India sau Australia. În ultimii ani și locuitorii din estul Europei a devenit interesați de secretele vinului, mai ales că în cultura locală acesta a avut mereu un rol important. Republica Moldova are un potențial uriaș în acest sens, iar numărul turiștilor crește de la an la an. În Moldova sunt numeroase vinării și crame, dintre care unele uimesc prin dimensiuni, colecții de vinuri sau arhitectură. Descoperă în continuare care sunt cele mai vizitate 5 crame de dincolo de Prut.

  1. Cricova

Cricova este un oraș subteran al vinului, săpat la 60 m adâncime, cu o lungime totală de 180 km. Sălile și tunelurile săpate în calcar păstrează mii de sticle de vin, iar cele de spumant sunt întoarse manual la o anumită perioadă, pentru ca gustul lor să se păstreze în cea mai bună formă. Există 4 săli de degustare frumos decorate și chiar și o sală de cinema. Spațiul de depozitare ocupă 80 km din total, iar accesul se face cu trenulețe. Aici se păstrează și un vin din 1902, numit Ierusalim de Paști. La Cricova se folosesc metode tradiționale de vinificație, iar vinurile produse aici sunt foarte apreciate.

2. Mileștii Mici

Mileștii Mici găzduiește cea mai mare colecție de vinuri din lume, care numără 1.5 milioane de sticle. Și această cramă este uriașă și te poți plimba cu mașina prin tuneluri, în cadrul tururilor ghidate. Aici există și o cameră ascunsă, care găzduiește Colecția de Aur, formată din vinuri vechi și de colecție. Numeroși politicieni străini își păstrează rezervele de vinuri la Mileștii Mici. 

3. Castel Mimi

Castelul Mimi este opera lui Constantin Mimi, viticultor cu origini grecești, educat la Paris. El a adus soiuri și metode moderne de cultivare și vinificație și a construit un castel care avea și rolul de cramă. Astăzi, castelul Mimi este inclus în topul mondial al celor mai frumoase 15 clădiri asociate viticulturii și încântă turiștii cu arhitectura sa, cu colecția de vinuri și, bineînțeles, cu degustările organizate.

4. Chateau Purcari

Orice turist care vrea să viziteze crame în Moldova pune vinăria Purcari pe lista sa. Construită la 1827, vinăria a obținut primul premiu internațional în 1878, pentru vinul Negru de purcari. Tradiția vinurilor de calitate s-a păstrat până în prezent, în ciuda provocărilor istoriei. Chateau Purcari este situat într-un peisaj natural superb, în mijlocul podgoriilor și la marginea a două lacuri. Crama oferă degustări de vin și experiențe gastronomice tradiționale și internaționale.

5. Crama Mircești

Crama Mircești se află la 80 km de Chișinău și este o apariție relativ nouă în universul vinicol moldovenesc. Aici turiștii pot descoperi podgorii întinse pe 15 ha și degusta vinuri din soiuri franceze, ca Chardonnay, Sauvignon Blanc, Pinot Noir, Riesling, dar și autohtone, ca diferitele tipuri de Fetească. Crama include și un conac alb în stil brâncovenesc, care a fost refăcut de companie și repus în circuitul turistic. Din 2020 crama are și propria pensiune și restaurant cu specific tradițional.

Cramele din Republica Moldova reprezintă o destinație obligatorie pentru orice turist pasionat de vin, patrimoniu cultural și de oamenii care contribuie la crearea celor mai bune băuturi. Cele 5 crame pe care ți le-am prezentat sunt cele mai vizitate, dar există și altele în care merită să zăbovești degustând din licoarea lui Bachus. 

Sursa foto: www.pexels.com

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton