Se spală sau nu se spală de Sfânta Parascheva. Ce este interzis să faci pe 14 octombrie

 Laciu Andreea
.

Se spală sau nu se spală de Sfânta Parascheva. În data de vineri, 14 octombrie 2022, credincioșii creștini ortodocși o prăznuiesc pe această sfântă. Este una dintre cele mai importante zile ale anului, pentru că este o sărbătoare cu cruce roșie. Românii respectă acum numeroase tradiții, obiceiuri și superstiții legate de Sfânta Parascheva, așa că multe gospodine se întreabă dacă pot spăla sau nu rufe pe 14 octombrie.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI!

Când vine vorba despre sărbătorile cu cruce roșie, s-au transmis de-a lungul timpului tot felul de superstiții și obiceiuri, din generație în generație. Unele din partea Bisericii Ortodoxe Române, altele din popor. Cei care sunt credincioși și vor să țină relele și ghinionul departe, trebuie să le respecte cu sfințenie, altfel vor avea parte numai de necazuri în restul anului.

Se spală sau nu se spală de Sfânta Parascheva

În această zi sfântă este interzis cu desăvârșire să muncești în casă sau în gospodărie. Este o zi considerată drept una de odihnă, la fel ca ziua de duminică. Conform obiceiurilor religioase ale Bisericii Ortodoxe Române, sărbătorile cu cruce roșie sunt pentru odihnă și rugăciune. Dacă nu respecți această regulă, vei atrage energiile negative în casa și în familia ta, vei avea parte de probleme, necazuri, supărări și certuri.

Citește și: Ce semnifică semnul crucii

Citește și: Ce sunt moaștele

Citește și: Calendar ortodox 2023

Se spală sau nu se spală de Sfânta Parascheva. Este interzis cu desăvârșire să speli rufe, să calci, să coși, să bați cuie ori să faci alte treburi gospodărești, conform Kanal D. De altfel, singurele zile din an în care nu ai voie să speli rufele sunt cele de duminică sau cele în care sunt notate în calendarul creștin ortodox sărbătorile cu cruce roșie. Treburile casnice se lasă pe alte zile.

Mai mult decât atât, anul acesta o prăznuim pe Sfânta Parascheva chiar într-o zi de vineri. Conform obiceiurilor populare, transmise din bătrâni, niciodată nu este bine oricum să speli rufele vinerea. Cu toate că biserica este împotriva acestei superstiții, unii aleg să țină cont și de aceasta.

Ce este interzis să faci pe 14 octombrie

Se spală sau nu se spală de Sfânta Parascheva. De Sfânta Parascheva este interzis să consumi alimente de dulce. De asemenea, acum nu se mănâncă nuci, pepene roșu sau fructe care au formă de cruce. Trebuie să dai de pomană must, vin, pâine și grâu nou, pentru sufletul celor adormiți. Însă, dacă împarți și alte alimente, mare grijă căci trebuie să fie neapărat unele de post.

Se spune că această sfântă le protejează pe femeile însărcinate. Cele care vor să aibă parte de o naștere ușoară și de un bebeluș sănătos trebuie să își împartă hrana cu niște copii sărmani.

Sursă foto: Pixabay

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton