Șase lucruri pe care trebuie să le știi despre folosirea parfumului în timpul verii

 bogdan.galca
.

În timpul verii, din cauza căldurii, a soarelui, a umidității, mirosul parfumului poate dispărea sau se poate transforma rapid. Totuși, există mai multe soluții care te pot ajuta să rămâi proaspătă și parfumată la peste 30 de grade Celsius. 

Mai puțin parfum, dar de mai bună calitate

Soarele și căldura au efectul de a împrăștia foarte mult mirosurile. Din acest motiv, în timpul verii este recomandat să folosești o cantitate mai mică de parfum. În funcție de obiceiurile tale, redu la jumătate doza zilnică de parfum și concentrează-te doar pe aromele dulci ale verii, care au și avantajul de a fi mai ușoare. 

Pe timpul zilei, poți folosi și o apă de parfum fără alcool. Acest produs este conceput special pentru a nu își modifica mirosul sub acțiunea soarelui, este ușor și discret. 

Un deodorant neutru

În sezonul rece, deodorantul trebuie să se potrivească olfactiv cu parfumul, totul desăvârșind ținuta. Însă, în timpul verii, apa mării, cremele de protecție antisolară, razele puternice ale soarelui și faptul că transpiri mai mult pot influența miresmele pe care le folosești, iar, din acest motiv, este mai bine să limitezi amestecurile de mirosuri și să optezi pentru un deodorant neutru sau un antiperspirant fără miros. Alege un deodorant cremă, mai rezistent decât cel sub formă de spray, care intră în piele și te protejează toată ziua.

Știi că poți să afli cum să faci deodorant acasa?

O igienă impecabilă

În timpul verii, se recomandă ca parfumul să fie pulverizat imediat după ce ai ieșit de la duș, de preferat într-o cameră răcoroasă. Dacă rămâi în baia caldă pentru a-ți aplica parfumul, riști ca acesta să se transforme pe piele și să capete un miros mai puțin plăcut, lucru valabil mai ales pentru produsele cu o aromă puternică și mai picantă. 

O piele uscată are o mai mică putere de a reține moleculele parfumate pe perioade mai lungi. Din acest motiv, trebuie să îți hidratezi foarte bine pielea. Pentru a se menține mai mult timp, parfumul are nevoie de o bază grasă, iar aceasta poate fi obținută cu ajutorul unei loțiuni de corp cu miros neutru sau, și mai bine, din aceeași gamă a miresmei folosite. Poți utiliza și un ulei uscat pe corp, acesta fiind util în menținerea mirosului parfumului pe piele. Se aplică pe punctele calde ale corpului, aceleași unde dorești să pulverizezi parfumul.

Evită contactul dintre parfum și piele dacă stai mult timp afară

Soarele poate provoca pete și iritații pe piele. Acesta este motivul pentru care se spune frecvent că parfumul și soarele nu sunt prieteni. Pentru a elimina această problemă, dacă petreci mult timp afară, nu pulveriza parfumul direct pe piele, ci mai degrabă pe păr, îmbrăcăminte sau accesorii, precum o eșarfă sau un cordon. Ai grijă, însă, să nu îți pătezi hainele. Parfumul nu se aplică pe materiale precum mătasea, iar pulverizarea trebuie să fie făcută de la un metru de îmbrăcăminte. Aplică parfumul mai degrabă pe tivuri interioare sau pe căptușeli, decât pe exteriorul veșmintelor. 

Parfumuri de vară

În fiecare an, multe branduri de parfumuri lansează versiuni de vară. Adesea mai fructate ori cu o notă marină, sunt versiuni estivale ale parfumurilor tale preferate. Totuși, chiar dacă sunt dedicate special acestui anotimp, ele sunt parfumuri puternice, de aceea este recomandat să le folosești mai mult seara. 

Cum păstrezi parfumul în timpul verii 

Foarte multe persoane cărora le place să folosească parfum se confruntă cu această problemă: produsul se transformă, iar mirosul lui se estompează în timpul verii. Este esențial să ne amintim că parfumul este un produs delicat, a cărui compoziție este influențată de căldură și lumină. Din acest motiv, parfumul trebuie să fie păstrat în ambalajul său, într-o cameră întunecată și răcoroasă.

Să miroși bine pe tot parcursul zilei, chiar dacă afară este caniculă, este un lucru posibil. Este suficient să ții cont de recomandările de mai sus pentru a te simți mereu proaspătă cu ajutorul parfumului preferat, care îți definește personalitatea.

Sursa foto: Pexels.com

(P) Material publicitar realizat în colaborare cu Sephora

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton