(P) Principalele cauze ale căderii dinților. Cum se ajunge la un caz complex în implantologie

 advertising.ringier
.

Afecțiunile orale sunt printre cele mai comune boli la nivel global. Potrivit unor date ale Federației Dentare Internaționale, 3,9 miiarde de oameni suferă de o afecțiune orală, cariile dentare pe dinții permanenți fiind cea mai răspândită dintre acestea.

 Potrivit cifrelor citate, cariile dentare reprezintă a 10-a cea mai răspândită afecțiune la copii.

 Deși incidența acestor boli este foarte ridicată, încă nu acordăm suficientă atenție îngrijirii orale și tratării la timp a problemelor dentare. Iar amânarea tratamentelor de specialitate poate contribui la agravarea cariile dentare sau a bolii parodontale, ceea ce conduce, în final, la pierderea dinților (edentație parțială sau totală).

 Potrivit specialiștilor OMS, 30% dintre locuitorii cu vârste cuprinse între 65 și 74 de ani din 70 de țări din lume se confruntă cu edentație totală, respectiv nu mai au niciun dinte natural. Însă, edentația afectează și adulții tineri (35-44 de ani).

Cele mai frecvente cauze ale edentației

Cariile dentare reprezintă cea mai comună afecțiune dentară din lume. Cifrele FDI indică o prevalență de 35% la nivel mondial a cariilor dentare netratate pentru toate categoriile de vârstă.

 Lăsată netratată, caria dentară poate evolua negativ, distrugând smalțul dintelui și afectând nervii și pulpa dentară. În cazul în care caria ajunge să fie profundă, vitalitatea dintelui este compromisă, la fel și stabilitatea acestuia pe arcada dentară.

 Astfel, dacă vizita la medicul stomatolog este întârziată, există pericolul ca niciun tratament dentar să nu mai poată salva dintele de la extracție.

Cum prevenim cariile dentare?

Profilaxia dentară este cea mai bună metodă de a evita apariția cariilor dentare. Cu o îngrijire zilnică adecvată (periaj dentar de cel puțin două ori pe zi, folosirea aței dentare, dar și a dușului bucal) și prin controale periodice la medicul stomatolog, cariile dentare nu vor putea pune în pericol sănătatea noastră orală și nici nu va exista pericolul de a ne confrunta cu pierderea dinților.

De asemenea, o atenție deosebită trebuie acordată dietei alimentare, respectiv consumului de zaharuri și alimente acidulate sau foarte dure.

Boala parodontală este una dintre principalele cauze ale pierderii dinților. Potrivit unui studiu publicat în 2020, pe baza datelor OMS, prevalența bolii parodontale la nivel mondial este de 30,6%, la persoanele în vârstă, și de 27,7% la tinerii adulți, atunci când vorbim de pungi parodontale de 4-5 mm.

Ce este boala parodontală? Atunci când bacteriile (placa bacteriană) se acumulează în exces pe suprafața dinților provoacă inflamarea țesuturilor gingiei.

Dacă nu este îndepărtată zilnic, placa bacteriană se întărește și se depune sub gingie, transformându-se în tartru. Potrivit studiului citat, 50,3% dintre adolescenți, 44,6% dintre adulți și 31,9% dintre persoanele în vârstă sunt diagnosticați cu tartru pe dinți.

Stadiul inițial al bolii parodontale este gingivita (afecțiune reversibilă), iar absența unei igiene orale corespunzătoare și a intervenției medicului dentist va duce la agravarea afecțiunii până la parodontita superficială sau, mai grav, parodontita profundă (afecțiuni ireversibile). De asemenea, există riscul apariției pungilor parodontale (abcese) la baza dintelui, care afectează mobilitatea dinților pe arcadă, și pot conduce, în final, la desprinderea dintelui din os și pierderea acestuia.

Ca și în cazul cariilor dentare, cel mai bun mod de a preveni afecțiunile parodontale este igiena orală zlinică efectuată acasă, dar și vizitele periodice la medicul dentist pentru prevenție.

Traumatismele dentare. Deși prezintă o frecvență mai ridicată la copii, și adulții pot suferi un traumatism dentar care poate avea drept consecință pierderea unuia sau a mai multor dinți naturali, în mod prematur.

În cazul în care practici sport de contact, cea mai bună modalitate de a preveni un traumatism dentar îl reprezintă purtarea unei gutiere de contact.

Anumite afecțiuni generale, precum diabetul, hipertensiunea, artrita, pot influența sistemul imunitar și pot crea condțiile dezvoltării unor afecțiuni gingivale.

De aceea, pentru pacienții cu afecțiuni cronice, vizitele regulate la medicul dentist și colaborarea interdisciplinară între specialiști reprezintă cheia succesului către o bună sănătate orală și, implicit, generală.

Obiceiuri vicioase și de dietă. Există o serie de obiceiuri care pot favoriza apariția și dezvoltarea anumitor afecțiuni dentare care pot avea drept rezultat pierderea prematură a dinților.

Printre acestea regăsim fumatul, mestecatul tutunului, dietele restrictive și malnutriția, sau chiar bruxismul (scrâșnitul involuntar de dinți, îndeosebi în timpul nopții).

De aceea, este important să menținem zi de zi un ritual de igienă orală corespunzător și să ne creăm deprinderea de a ne prezenta la fiecare 6 luni la cabinetul stomatologic pentru control și ședința periodică de profilaxie.

Alte cauze ale edentației sunt:

  • Anumite tratamente medicamentoase care slăbesc imunitatea
  • Teama de stomatolog
  • Lipsa resurselor financiare pentru efectuarea de tratamente dentare
  • Traumele din copilărie (barieră emoțională)

Impactul pierderii unuia sau mai multor dinți asupra sănătății

Fără îndoială, pierderea unuia sau a mai multor dinți va avea un impact negativ nu doar asupra procesului masticației și funcționalității aparatului dento-facial, cât și asupra interacțiunilor sociale și a stilului de viață. Acest fenomen are consecințe sociale, psihologice și emoționale severe, afectând calitatea vieții, încrederea și stima de sine.

Deși nu considerăm, întotdeauna, sănătatea dentară ca fiind relevantă pentru starea generală de sănătate, ultimele studii au dovedit existența unei legături directe.

Modificările funcționale și estetice sunt cele mai evidente atunci când vorbim de pierderea dinților, dar există numeroase alte probleme care pot apărea. Printre acestea, enumerăm:

  • deteriorarea oaselor maxilare
  • retracție gingivală severă
  • mobilitatea dinților sănătoși pe arcada dentară
  • modificări la nivelul înfățișării
  • efect de îmbătrânire prematură

Tratamentul cu implant dentar – soluția pentru pacienții cu edentație totală sau parțială

În cazul în care pacientul are unul sau mai mulți dinți lipsă, tratamentul recomandat de medicii dentiști este implantul dentar. Tratamentul cu implant dentar este o soluție modernă, eficace și sigură de reabilitare orală, fie că vorbim de un dinte, mai mulți dinți sau o întreagă arcadă dentară.

Implantul dentar prezintă o rată de succes de peste 95%, în timp ce rata de supraviețuire a implanturilor inserate cu ajutorul sistemului All-on-4 este de 99% după 3 ani și de 98%, după 7,5 ani de la intervenție.

În general, procesul de osteointegrare a implanturilor dentare durează aproximativ 2-3 luni, dar ultimele inovații din domeniul implantologiei oferă pacienților soluția de a avea dinți noi chiar din ziua intervenției (sistemele All-on-4 și Fast&Fixed Bredent).

Cazurile complexe – ce sunt și cum se tratează cu ajutorul implantului dentar

Pentru a putea stabili dacă un caz este complex, medicul stomatolog trebuie să ia în calcul mai mulți factori, precum sănătatea orală a pacientului (absența unuia sau mai multor dinți), rezultatele examenelor clinice și ale investigațiilor de imagistică digitală.

De regulă, pentru stabilirea și tratarea cu succes a unui astfel de caz, este nevoie de o abordare multidisciplinară, respectiv implicarea medicilor în funcție de specializarea acestora. În cadrul clinicilor DENT ESTET, planul de tratament pentru implant dentar Bucuresti este realizat de medici supraspecializați, ce se bazează pe o cultură de sharing și mentorat, astfel încât tratamentele stabilite sunt sigure, eficiente și cu un nivel ridicat de confort pentru pacient.

Putem vorbi despre cazuri complexe în implantologie atunci când pacienții se confruntă cu:

  • severă
  • atrofie osoasă:
  • os maxilar/mandibular moale și foarte moale
  • suprafața osoasă insuficientă (de înălțime scăzută)
  • os cu densitate mică
  • afecțiuni dentare foarte grave din cauza cărora dinții nu mai pot fi salvați
  • afecțiuni parodontale avansate
  • boli cronice ce îi împiedică să beneficieze de implanturi multiple
  • poartă proteză dentară detașabilă și își doresc o soluție fixă, estetică și perfect funcțională

Pentru a putea stabili un diagnostic corect și planificarea etapelor de tratament, medicul dentist va evalua deopotrivă cantitatea de os, sinusurile, eventuale infecții parodontale, dimensiunea spațiului care va servi reabilitării orale și viabilitatea dinților încă rămași pe arcada dentară.

În cadrul clinicilor DENT ESTET, cazurile complexe de edentație totală sunt tratate sub coordonarea prof. Paulo Malo, creatorul sistemului All-on-4 și al altor tehnici revoluționare în implantologia modernă, cu ajutorul cărora pacienții ce se confruntă cu cazuri complexe primesc o nouă șansă la o viață normală.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton