De ce este bine să faci conserve în casă și cum faci asta eficient

 bogdan.galca
.

Este în cultura românilor să facă provizii pentru toamnă și iarnă. Rar vei găsi o familie care să nu aibă conserve preparate în casă, depozitate cu grijă în cămară. Acțiunea „pregătirea pentru toamnă și iarnă' începe undeva în luna mai, când apar căpșunele, și se termină în octombrie cu umplerea butoaielor de varză. Între cele două momente se pregătesc borcane cu tot felul de dulcețuri, sticle cu suc de roșii, plus castraveți murați, gogonele, și tot felul de salate din combinații de legume. Iar spre finalul verii începe și prepararea celor câteva zeci de borcane de zacuscă, pentru că fără ele nu se poate.

Nu este nimic greșit în a face provizii pentru toamnă și iarnă, dar acestea trebuie să împletească eficient beneficiile și costurile cu efortul. Câteva sfaturi ar putea face totul mai rentabil și mai sănătos.

Congelarea este mai eficientă

Atunci când pregătești conservele este bine să iei în calcul costurile de achiziție pentru legume și fructe, precum și pentru zahăr, oțet sau alte ingrediente care sunt folosite la prepararea acestora, la care să adaugi efortul pentru a le pregăti și timpul consumat pentru toată operațiunea în sine.

Poți face economie substanțială de efort și poți câștiga timp prețios dacă vei depozita legumele și fructele într-o lada frigorifica. Conservarea prin frig este mai convenabilă și mai sănătoasă decât cea clasică, care presupune tratarea termică a conservelor. În plus, în felul acesta vei putea păstra gustul și aroma fructelor și legumelor pe care le alegi cu mâna ta, fie de la producători, fie din propria ta grădină.

Este dovedit faptul că în cazul legumelor congelate acestea își păstrează toate proprietățile și toate vitaminele, comparativ cu oricare din variantele tradiționale de conservare. Congelarea se poate face imediat, fiind suficient să speli și să cureți legumele. 

Condițiile din cămară

Merită să-ți bați capul cu unele conserve pentru cămară. Zacusca și unele murături au un gust special și sunt binevenite în sezonul rece. Este însă de preferat să alegi cele mai simple și mai sigure rețete, cele în care nu este nevoie să adaugi conservanți și pe cele pe care le-ai mai încercat și ai avut dovada că se păstrează în condițiile din cămara ta. Ia în calcul că unele conserve, preparate după rețete „garantate', rezistă doar dacă sunt depozite în beci sau în camere cu o temperatură scăzută constantă, ceea ce este greu, dacă nu imposibil de realizat, în cămara unui apartament de bloc. Puține lucruri sunt mai neplăcute decât să descoperi că borcanele pregatite cu efort (inclusiv financiar) s-au stricat și nu mai pot fi folosite. 

Conservanți naturali

Dacă tot faci conserve în casă, de ce ai adăuga chimicale pentru a le păstra? Când conservele pe care le faci nu pot fi păstrate prin congelare, unde nu este nevoie niciodată de conservanți, alege metodele naturale care garantează prezervarea conservelor pentru toamnă și iarnă. Iată unii dintre cei mai buni conservanți naturali:

  • sarea și zahărul, cu precizarea că sarea trebuie să fie cat mai pură, fără aditivi și fără iod adăugat. În ceea ce privește zahărul, cel mai bun este cel alb tos. Nu face dulcețuri și gemuri pentru iarnă cu zahăr brun;
  • melasa este un conservant de calitate, dar trebuie să te asiguri că este de calitate. Prepararea conservelor din fructe cu melasă este mai dificilă și mai complicată; 
  • scorțișoara este un excelent conservant natural și este ideală pentru gemurile si dulcețurile delicate unde riscul de alterare este ridicat. După ce ai pus dulceața în borcane, presară puțină pudră de scorțișoară deasupra. Dulceața nu va prinde deloc mucegai și se va păstra perfect; 
  • hreanul este un conservant ideal pentru toate preparatele cu saramură. Secretul ca să-l faci cu adevărat eficient este să tai pe lung sau în rondele bucățile de hrean pentru ca saramura din borcane să fie în contact cu miezul hreanului. Nu-l pune niciodată întreg pentru că nu este util;
  • boabele de muștar sunt un conservant activ care nu afectează gustul. Secretul este să le adaugi în apa pentru saramură și să le fierbi, pentru că efectul este mai intens;
  • piperul boabe este foarte eficient, dar, la fel ca în cazul muștarului, proprietățile sale se activează termic;
  • ardeiul iute este printre cele mai eficiente soluții care asigură o conservare naturală. Singura problemă este că eficiența este cu atât mai mare cu cât ardeiul este mai iute, iar iuțeala se transmite întregului conținut. 

De ce este sănătos să ai conserve făcute în casă?

Există zeci de tipuri de conserve pe rafturile magazinelor și în frigiderele lor. De ce să le faci în casă? Pentru că cele preparate acasă sunt mai bune și, dacă sunt făcute la momentul oportun, mai ieftine.

Dulcețurile și gemurile, siropurile și alte produse din această categorie sunt mai ieftine și infinit mai bune decât cele din comerț. În plus, vei conserva fructele care îți plac, în felul în care îți place. Poți congela legume a căror proveniență o cunoști exact, ceea ce poate reprezenta, pentru foarte mulți, un detalii important.

În ceea ce privește murăturile, cele preparate în casă sunt mereu mai bune. Ai posibilitatea de a alege legumele preferate, știi exact ce folosești pentru conservare, astfel că acestea vor avea gustul pe care îl dorești și poți alege singură dacă folosești sau nu conservanți naturali sau chimici.

Este foarte practic să prepari conserve în casă, dar ia în calcul mereu cele mai bune variante și nu le conserva prin tratare termică pe cele pe care le poți păstra proaspete prin congelare.

Dacă ești topit după murături, avem și rețeta de gogoșari în bulion!

Sursa foto: pixabay.com

(P) Material publicitar realizat împreună cu Evomag

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton