Cum să alegi cele mai frumoase cadouri pentru familie și prieteni

 bogdan.galca
.

Să dăruiești un cadou unei persoane dragi este una dintre modalitățile prin care îi transmiți sentimentele tale față de ea. De aceea, atunci când cumperi un cadou este important să te gândești ce mesaj va transmite acesta prietenilor și familiei tale. 

„Ai grijă de tine, „Te iubesc, „Îmi place de tine sau „Felicitări pentru realizările tale – acestea sunt doar câteva dintre mesajele pe care le poți transmite prin intermediul unui cadou. De aceea, atunci când mergi la cumpărături, în căutarea darului perfect, ar fi bine să știi deja ce anume vrei să transmiți cu ajutorul lui. Îți prezentăm câteva trucuri care te-ar putea ajuta să iei decizia potrivită.

Alege cadoul în funcție de eveniment și de preferințele celui care-l primește

Ce ție îți place s-ar putea ca celorlalți să le displacă. Atunci când alegi un cadou, gusturile tale sunt mai puțin importante. Ce trebuie să știi este care sunt lucrurile de care se bucură cel care va primi cadoul: ce preferințe are, care îi sunt nevoile, ce accesorii evită, ce stil vestimentar abordează etc.

De asemenea, când alegi un cadou, trebuie să ai în vedere și motivul pentru care faci asta. Este un cadou pe care să-l pui sub brad? Îl vei oferi pentru a marca o reușită profesională? Vrei să dăruiești un obiect pentru a sărbători majoratul? E vorba despre un dar de nuntă? E un cadou aniversar? Indiferent de motivul pentru care ți-ai propus să oferi ceva, nu pierde din vedere faptul că în acest mod transmiți un mesaj destinatarului.

Transformă gestul de a dărui într-o vânătoare de comori

Fii creativ când vine vorba de ambalajul cadoului. În loc să îl oferi într-o hârtie de ambalat banală, pune-ți imaginația la treabă și construiește un joc distractiv, astfel încât cadoul să fie un eveniment în sine. Cum poți face asta? Lasă-i mesaje ascunse despre locul în care va găsit darul. Împachetează-l în mai multe hârtii și pune-l în cutii de dimensiuni diferite, pentru ca emoția descoperirii cadoului să crească. Nu doar că persoana căreia îi vei oferi cadoul se va bucura de obiectul primit, dar se va și distra descoperindu-l.

Calitatea contează mai mult decât cantitatea

Să oferi un cadou prietenilor și familiei este un gest plin de afecțiune, care contează mai mult decât obiectul propriu-zis pe care îl dăruiești. Pentru a-i face pe cei din jur fericiți, de cele mai multe ori lucrurile mărunte, dar care spun o poveste, sunt mai importante decât cele extravagante. Poți, de exemplu, să dăruiești obiecte personalizate. Un breloc pentru o persoană care tocmai și-a cumpărat o casă nouă. Un set de brățări pentru a marca o prietenie de lungă durată. O ediție princeps a unei cărți preferate de un cititor de cursă lungă. O bicicletă pentru un copil care vrea să facă mai mult sport. Sau un bilet de avion pentru cineva pasionat de călătorii. 

Totodată, dacă persoana căreia vrei să îi dăruiești un cadou este implicată în viața civică, îi poți face un dar de care să beneficieze și alții, dar care să îi aducă și ei bucurie. Donează, așadar, în numele persoanei dragi, pentru o organizație caritabilă de care știi că se preocupă. 

Dacă nu vrei să te stresezi foarte tare înainte de ziua de naștere a membrilor familiei sau a prietenilor ori să alergi prin magazine în Ajunul Crăciunului, încearcă să afli din timp ce își doresc cei dragi. Fii atent la lucrurile pe care le menționează în discuțiile cotidiene, pune întrebări fără să atragi suspiciuni și vorbește cu cei din jur pentru a afla mai multe detalii. Și nu uita că nu ai nevoie de un eveniment special pentru a dărui.

Sursă foto: Andy Dean Photography/ Shutterstock

(P) Material publicitar realizat în colaborare cu graveazapovesteata.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton