De miliarde de ani, Pământul continuă să se transforme. Mase uriașe de rocă topită se ridică din adâncurile Pământului, se răcesc și se soldifică, se mișcă de-a lungul suprafeței planetei noastre și apoi se scufundă din nou. Acest proces este cunoscut sub numele de mișcarea plăcilor tectonice.
Ce sunt plăcile tectonice
Termenul tectonic provine dintr-un cuvânt grecesc care înseamnă „a construi”. Plăcile tectonice sunt plăci uriașe în mișcare care, împreună, alcătuiesc stratul exterior al Pământului. Unele se întind pe mii de kilometri. În total, 12 plăci majore acoperă suprafața Pământului.
Te poți gândi la ele ca la coaja crăpată a unui ou fiert tare. La fel ca o coajă de ou, plăcile sunt relativ subțiri – în medie, au o grosime de 35 km (în zonele plane) până la 70 km (în zona lanțurilor muntoase). Dar, spre deosebire de coaja crăpată a unui ou, plăcile tectonice se deplasează și sunt mereu în mișcare. Acest lucru se datorează faptului că materialele mai calde sunt, în general, mai puțin dense decât cele mai reci, notează geologul Mark Behn.
Astfel, „lucrurile fierbinți din mijlocul Pământului se ridică – un fel de lampă de lavă”, explică el. „Odată ce ajunge la suprafață și se răcește din nou, atunci se va scufunda din nou”.
Citește și: De ce sunt roșiile roșii
Întâlnirea și deplasarea plăcilor tectonice
Acolo unde se întâlnesc plăcile tectonice, acestea se pot îndepărta una de cealaltă, se pot împinge una spre cealaltă sau pot aluneca una pe lângă cealaltă. Aceste mișcări creează munți, cutremure și vulcani.
Ridicarea rocilor fierbinți din mantaua terestră la suprafața Pământului se numește upwelling” – mișcări ascendente.
Acest proces adaugă material nou la plăcile tectonice. În timp, crusta exterioară care se răcește devine mai groasă și mai grea. După milioane de ani, cele mai vechi și mai reci părți ale plăcii se scufundă înapoi în manta, unde se topesc din nou.
Citeşte şi: Alimentele care scad pofta de mâncare
Este ca o bandă transportoare gigantică. Această bandă transportoare acționează mișcarea plăcilor. Viteza medie a plăcilor este de aproximativ 2,5 centimetri pe an – cam la fel de repede cum cresc unghiile. În milioane de ani, însă, acești centimetri se adună.
Așadar, de-a lungul anilor, suprafața Pământului s-a schimbat foarte mult. De exemplu, în urmă cu aproximativ 250 de milioane de ani, Pământul avea o singură masă continentală uriașă: Pangeea.
Mișcarea plăcilor a împărțit Pangeea în două continente uriașe, numite Laurasia și Gondwanaland. Pe măsură ce plăcile Pământului au continuat să se deplaseze, aceste mase terestre s-au despărțit și mai mult. Pe măsură ce s-au răspândit și s-au deplasat, au evoluat în continentele noastre moderne.
Deși unii oameni vorbesc în mod eronat despre „derivă continentală”, plăcile sunt cele care se mișcă. Continentele sunt doar vârfurile plăcilor care se ridică deasupra oceanului.
Plăcile tectonice ale Pământului și deplasarea lor
Plăcile în mișcare pot declanșa impacturi uriașe. Toată acțiunea are loc mai ales la margini. Plăcile care se ciocnesc se pot zdrobi una de alta. Marginile învecinate se ridică sub formă de munți. Vulcanii se pot forma atunci când o placă alunecă sub alta.
De asemenea, și fluxurile ascendente pot crea vulcani. Uneori, plăcile alunecă una pe lângă cealaltă în locuri cunoscute sub numele de falii. De obicei, aceste mișcări se produc lent. Dar mișcările mari pot declanșa cutremure. Și, bineînțeles, vulcanii și cutremurele pot provoca distrugeri masive.
Citește și:Ce alimente sunt interzise în cuptorul cu microunde.Aparatul riscă să explodeze
Cu cât oamenii de știință învață mai multe despre tectonica plăcilor, cu atât pot înțelege mai bine aceste fenomene. Dacă oamenii de știință ar putea avertiza oamenii când aceste evenimente se apropie, ar putea, de asemenea, să ajute la limitarea pagubelor.
Tectonica plăcilor
Tectonica plăcilor este principala teorie pe care oamenii de știință o folosesc pentru a explica geologia modului în care s-au creat formele majore de relief pe suprafața Pământului.
Ea explică apariția și schimbările în aspectul munților, vulcanilor, cutremurelor și multe altele.
Tectonica plăcilor reprezintă înțelegerea faptului că stratul superior sau litosfera din scoarța Pământului este împărțit în multe plăci stâncoase mari.
Acestea plutesc pe un strat de rocă topită, lichidă, cunoscută sub numele de astenosferă. Plăcile se deplasează cu viteze diferite, uneori ciocnindu-se sau îndoindu-se una în alta.
Etimologie și semnificație
Cuvântul „tectonică” provine din latinescul „tectonicus”, care provine dintr-un cuvânt grecesc antic legat de construcții sau arhitectură.
Oamenii de știință cred că, începând de acum mai bine de 3,3 miliarde de ani, plăcile de pe suprafața Pământului au început să se deplaseze.
Acest lucru stă la baza teoriei derivației continentale. Comunitatea geostiințifică a fost la început sceptică în privința acestei teorii, dar după validarea răspândirii pe fundul mării în anii 1960, conceptul a fost acceptat pe scară largă.
Plăci tectonice și teoria lor
În 1962, Harry Hess a publicat o lucrare despre răspândirea fundului mării. El a folosit noi date sonar de pe harta oceanelor pentru a sugera că magma se ridica de-a lungul acestor linii și împingea continentele în afară. Studii ulterioare ale magnetismului de pe fundul mării au oferit mai mult sprijin pentru aceste teorii. La aproape 50 de ani după ce a propus deriva continentală, Wegener a dovedit că avea dreptate, iar teoria tectonicii plăcilor a fost acceptată și a rămas teoria unificatoare a geologiei în întreaga comunitate științifică.
Litosfera
Litosfera este stratul cel mai exterior al unei planete terestre. Pe Pământ, acesta este format din crustă și mantaua superioară.
Litosfera este relativ subțire și plutește deasupra mantalei lichide. Mantaua lichidă poate fi imaginată ca o piscină adâncă, iar litosfera ca fiind câteva plute sau șezlonguri de forme diferite care plutesc. Dacă nu există circulație a apei și nici vânt, atunci plutele nu se mișcă. Cu toate acestea, dacă lichidul de sub plute începe să se miște, acestea se vor deplasa și ele în spațiul disponibil. Pe măsură ce mantaua lichidă se încălzește, se mișcă și se răcește, forțează litosfera să se miște și ea.
Citește și: Patru diete de slăbit, recomandate femeilor peste 50 ani
Plăcile tectonice – care sunt
Atunci când ne gândim la tectonica plăcilor, o placă este considerată o secțiune a litosferei Pământului care este în continuă mișcare. Pe Pământ, litosfera include atât crusta, cât și mantaua superioară.
Plăcile tectonice ale Terrei se împart în 3 subdiviziuni:
- Plăci principale (Macroplăci)
- Plăci secundare (Mezoplăci)
- Plăci terțiare (Microplăci)
După direcția lor de deplasare, plăcile se clasifică în:
- plăci convergente
- plăci divergente
- plăci transformante-conservante.
Unele plăci sunt mari și se numesc plăci majore, în timp ce altele sunt plăci mici sau minore. Iată care sunt cele mai cunoscute plăci:
- Placa Pacificului, majoră
- Placa nord-americană, majoră
- Placa Eurasiatică, majoră
- Placa Africană, majoră
- Placa Antarctică, majoră
- Placa indo-australiană, majoră
- Placa sud-americană, majoră
- Placa Somali, minoră
- Placa Nazca, minoră
- Placa Mării Filipinelor, minoră
- Placa arabă, minoră
- Placa Caraibelor, minoră
- Placa Cocos, minoră
- Placa Caroline, minoră
- Placa Scotia, minoră
- Placa Burma, minoră
- Placa New Hebrides, minoră
Limitele plăcilor
Limitele plăcilor sunt limitele sau marginile plăcilor tectonice. Acestea sunt zonele care se împing, se ciocnesc sau se schimbă în alt mod pe măsură ce plăcile se deplasează în jurul Pământului.
Dimensiunea și forma acestor plăci ajută la determinarea a ceea ce se întâmplă la granițe.
Există trei tipuri de limite ale plăcilor tectonice:
- Divergente
- Convergentă
- De transformare
Limite divergente ale plăcilor
Limitele divergente ale plăcilor se produc atunci când două plăci se îndepărtează una de cealaltă. Roca topită se ridică pentru a umple golul creând o nouă crustă oceanică. Un exemplu de limită de placă divergentă este creasta Mid-Atlantic Ridge. Aceste limite sunt asociate cu cutremurele.
Limitele plăcilor convergente
Granițele convergente ale plăcilor apar atunci când două plăci se apropie una de cealaltă. Uneori, ele se împing în noi lanțuri muntoase, cum ar fi Himalaya și Platoul Tibetan, în timp ce alteori creează un șanț atunci când una alunecă sub cealaltă. Aceste zone sunt cunoscute pentru cutremure și vulcani.
Limitele plăcilor transformate
Citește și: Ce alimente te ajută să scapi de celulită
Plăcile de transformare apar atunci când două plăci alunecă una împotriva celeilalte. Acesta este singurul tip de graniță în care nu se creează sau se distruge crusta. Aceste zone sunt asociate cu cutremure, cum ar fi cele de-a lungul faliei San Andreas.
Turcia se află la răscrucea activității plăcilor tectonice
Activitatea tectonică complexă aflată sub Turcia a asigurat, în esență, că un cutremur devastator de puternic va zgudui în cele din urmă regiunea, au declarat oamenii de știință.
În Turcia există patru plăci tectonice, plăci masive de rocă alcătuite din litosfera Pământului, care interacționează între ele.
Plăcile arabă și africană se deplasează spre nord și interacționează cu placa eurasiatică, care este în esență pe loc ca o graniță la nord, a declarat pentru ABC News Joshua Russell, profesor de seismologie la Universitatea Syracuse.
Citește și: Ce alimente să consumi seara dacă vrei să nu te îngrași
„Acest stres presează, în esență, Turcia spre vest, în Marea Egee”, a declarat Alexander Stewart, profesor de geologie la Universitatea St. Lawrence, pentru ABC News.
„Imaginați-vă cum e o banană care e stoarsă dintre coji și, în esență, acesta este modul în care Turcia este scursă în Marea Egee ca urmare a interacțiunilor dintre plăci', a spus Stewart.
Ceea ce face ca Turcia să fie și mai vulnerabilă este faptul că mișcarea plăcii Anatoliene alunecă în esență de-a lungul liniilor de falie din zona de falie din Anatolia de Nord, cea mai activă zonă de falie seismică din lume, a spus Stewart, conform ABCnews.
Sursa foto: Shutterstock.com
Urmărește-ne pe 
