Semnul crucii este o practică creștină străveche de a marca forma crucii lui Hristos pe sine sau pe o altă persoană sau obiect. A face semnul crucii este un mod tangibil de a ne marca ca fiind ai lui Hristos. A-ți face cruce ție însuți sau altcuiva este un act de sfințire. Pentru că se face adesea la menționarea Treimii („Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt”), semnul crucii este, de asemenea, un memento fizic al credinței în Dumnezeul Treimic.
Ce semnifică semnul crucii
Toamna, creștinii sărbătoresc Sfânta Cruce. Prin această sărbătoare, creștinii comemorează viața lui Iisus Hristos, în special moartea sa mântuitoare pe cruce și Învierea sa ulterioară, crezând că aceasta le oferă promisiunea iertării și a vieții veșnice.
Ziua Crucii – 14 septembrie. Tradiții și obiceiuri
Sărbătoarea își are rădăcinile în antichitatea târzie, o perioadă în care crucea a devenit o parte importantă a artei și a cultului creștin. Crucea, cândva o formă rușinoasă de execuție pentru criminali, a devenit un simbol predominant al lui Hristos și al creștinismului.
Cu toate acestea, crucea a căpătat uneori și semnificații mai întunecate, fiind un simbol al persecuției, al violenței și chiar al rasismului.
Crucea timpurie
O piesă faimoasă de artă murală romană de la începutul secolului al III-lea, „Alexamenos graffito”, înfățișează două figuri umane, cu capul de măgar, cu brațele întinse într-o cruce în formă de T, cu legenda „Alexamenos se închină zeului său”.
Creștinismul era interzis la acea vreme în Imperiul Roman și criticat de unii ca fiind o religie pentru proști.
Caricatura lui „Alexamenos”, care oferă rugăciuni acestei figuri răstignite, era o modalitate de a-l reprezenta pe Hristos cu un cap de măgar și de a-i ridiculiza zeul.
Dar pentru creștini, crucea avea o semnificație profundă. Ei înțelegeau că moartea lui Hristos pe cruce era „desăvârșită” prin faptul că Dumnezeu îl învia din morți trei zile mai târziu. Această Înviere era un semn al „victoriei” lui Hristos asupra păcatului și a morții.
Credincioșii puteau lua parte la această victorie prin botez, fiind iertați de păcatele trecute și „renăscuți” într-o viață nouă în comunitatea creștină, biserica. Prin urmare, creștinii se refereau frecvent la crucea lui Hristos atât ca la „lemnul vieții”, cât și ca la o „Cruce victorioasă”.
Adevărata cruce
La începutul secolului al IV-lea, împăratul Constantin a legalizat creștinismul. El a autorizat săpăturile în unele dintre locurile sfinte ale vieții lui Hristos în ceea ce a ajuns să fie numit „Țara Sfântă'.
Citește și: Tradiții și obiceiuri de Dragobete.Cum a luat naștere sărbătoarea
La acea vreme, acesta făcea parte din provincia romană Siria Palestinei, întretăiată de râul Iordan la est, Marea Mediterană la vest și Siria la nord.
În secolul al V-lea, a apărut legenda conform căreia bucăți de cruci au fost descoperite de mama lui Constantin, Elena, în timpul acestor săpături.
Credincioșii au spus că a avut loc o vindecare miraculoasă când o femeie bolnavă a fost atinsă de o bucată, dovadă că era o secțiune din crucea reală a lui Hristos.
Constantin a construit o biserică mare, Martyrium, peste ceea ce s-a presupus a fi locul unde se afla mormântul lui Iisus. Data din septembrie a sfințirii acelei biserici a ajuns să fie celebrată ca sărbătoarea „Înălțării Crucii”.
Presupusa „descoperire” a crucii de către Elena a primit propria zi de sărbătoare în luna mai: „Invenția Crucii”. Ambele sărbători au fost celebrate la Roma până în secolul al VII-lea.
O secțiune din ceea ce se credea a fi adevărata cruce a fost păstrată și venerată în Vinerea Mare la Ierusalim de la mijlocul secolului al IV-lea până la cucerirea sa de către un calif musulman în secolul al VII-lea.
Reprezentări ulterioare
Numeroase biserici creștine au fost construite în Imperiul Roman în secolele al IV-lea și al V-lea. Cu sprijin financiar imperial, aceste clădiri mari au fost decorate cu mozaicuri complicate care înfățișau figuri din scripturi, în special ale lui Hristos și ale apostolilor.
Crucea care apare în mozaic este o cruce de aur împodobită cu pietre prețioase rotunde sau pătrate, o reprezentare vizuală a victoriei asupra păcatului și a morții obținute prin moartea lui Hristos. A fost numită „crux gemmata” sau „cruce cu pietre prețioase”.
Citește și: Tradiții și obiceiuri de Rusalii.Ce este păcat să faci în această zi de mare sărbătoare
Din secolul al VI-lea până la începutul Evului Mediu, reprezentările artistice ale Răstignirii au devenit mai frecvente. Uneori, Hristos era înfățișat pe cruce singur, poate între ceilalți doi criminali răstigniți împreună cu el. Mai des, Hristos pe cruce este înconjurat de o parte și de alta de figurile Mariei și ale apostolului Sfântul Ioan.
Venerația publică a crucii în Vinerea Mare a devenit din ce în ce mai frecventă în afara Țării Sfinte, iar acest ritual a fost observat la Roma în secolul al VIII-lea.
În perioada medievală, Hristos răstignit era în mod obișnuit reprezentat ca o figură senină. Reprezentarea a avut tendința de a se schimba de-a lungul secolelor, la Hristos ca o victimă torturată și contorsionată.
Semnificații diferite
În timpul Reformei, bisericile protestante au respins utilizarea crucifixului. În opinia lor, era o „invenție” umană, care nu era folosită frecvent în biserica primitivă.
Citește și: Ziua Universală a Iei.Sânzienele 2022 – tradiții și obiceiuri
Ele susțineau că crucifixul devenise obiectul venerării idolatre a catolicilor și foloseau în schimb alte versiuni ale unei cruci simple.
Reprezentările diferite ale crucii exprimau conflicte mai profunde în cadrul creștinismului occidental.
Dar chiar și înainte de aceasta, crucea a fost folosită într-un mod care a creat diviziuni. În timpul Evului Mediu înalt, crucea a devenit legată de o serie de războaie religioase purtate din Europa creștină pentru a elibera Țara Sfântă din mâna conducătorilor musulmani.
Cei care alegeau să meargă să lupte purtau un veșmânt special, marcat cu o cruce, peste hainele lor de zi cu zi. Aceștia au „luat crucea” și au ajuns să fie numiți „cruciați”.
Mesaje şi felicitări de Sfântul Ion
Dintre toate cruciadele, doar prima, de la sfârșitul secolului al XI-lea, și-a atins cu adevărat obiectivul. Acești cruciați au cucerit Ierusalimul într-o bătălie sângeroasă care nu a cruțat femeile și copiii în efortul de a scăpa orașul de „necredincioși”.
Cruciadele au declanșat, de asemenea, valuri de ostilitate activă față de evreii europeni, ceea ce a dus la izbucniri de violență împotriva comunităților evreiești timp de secole.
Până în secolul al XIX-lea, termenul „cruciadă” a ajuns să se refere, în general, la orice fel de luptă pentru un motiv „drept”, fie că era religioasă sau seculară.
Sursa foto: Shutterstock.com
Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe 
