După cum spune ea însăși, lupta este cuvântul care-i definește viața Simonei Hapciuc. Fosta concurentă de la „Survivor are un destin puternic încercat, iar depresia și-a spus de multe ori cuvântul, din cauza greutăților. De fiecare dată, însă, și-a găsit puterea să meargă mai departe și pare că nimic nu îi poate sta în cale.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI!
Simona, cum ai decis să accepți provocarea de a participa la „Survivor România?
Am acceptat imediat această provocare. Mă reprezintă, eu sunt o luptătoare și în viața de zi cu zi. Merg ca să îmi înving limitele și să fiu un exemplu pentru fiul meu, dar și pentru toate mamele singure, care se luptă să își crească pruncii. Pe mine mă face specială supraviețuirea în care am trăit toți acești ani. Am puterea de a răzbi. Sunt o persoană care se adaptează ușor și sunt foarte ambițioasă.
Cea mai mare frică a Simonei Hapciuc: să nu-și piardă copilul
Care este cea mai mare frică pe care o ai?
Cea mai mare frică este aceea de a nu îl pierde pe Dimitrie (n. red. fiul ei). Am această frică de când s-a născut și am luptat și cu despresia postnatală. Stăteam noaptea trează să îl urmăresc. Pentru mine a fost un sentiment crunt să mă gândesc că fiul meu ar putea păți ceva.
Citește și: Ce copil frumos are Simona Hapciuc de la Survivor.A fost părăsită când a rămas însărcinată
Citește și: Cum arăta Simona Hapciuc de la Survivor, înainte de operațiile estetice.Și-a mărit sânii și buzele
Citește și: Simona Gherghe, confesiuni despre viața de familie.Gestul soțului ei care o deranjează cel mai mult
Simona Hapciuc s-a luptat mult timp cu depresia
Simona, ai declarat că viața ta a fost o luptă. Care au fost cele mai grele
momente?
Da, cuvântul care îmi definește cel mai bine viață este lupta. Am fost părăsită de mama când aveam doar trei ani. Tatăl meu a plecat să muncească în străinătate când aveam șase ani și nu l-am mai văzut până la 19 ani. Atunci s-a întors din Italia, dar am apucat să-l văd de două ori și a murit. Am fost crescută de bunici, dar bunicul meu a murit când aveam 11 ani. La doi ani după ce m-a părăsit tatăl meu a murit și cea care m-a crescut, bunica mea.
M-am luptat cu depresia după moartea tatălui meu. Când s-a întors după atâția ani, simțeam în sfârșit că aparțin unei familii. Eram foarte atașată de ideea de a avea un tată. Am căzut într-o depresie cruntă și, când mi-am revenit, a murit bunica, ceea ce m-a reîntors în depresie pentru mai bine de un an. După naștere, acest demon al depresiei a revenit
Sursa foto: Facebook, Instagram
Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe 
