Radu Vâlcan, primele declarații după ce Adela Popescu a anunțat sarcina: "Am aflat de aproape 4 luni"

 Cica Cristina
.

Adela Popescu a anunțat în direct, la Vorbește Lumea, că este însărcinată pentru a treia oară. Soțul ei, Radu Vâlcan, a făcut primele declarații despre mult așteptata veste. Actorul este în culmea fericirii pentru că va deveni tătic.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI!

Radu Vâlcan și Adela Popescu au spus în repetate rânduri că își doresc să devină părinți din nou. Cei doi își doresc să aibă o fetiță.

Visul de a avea un al treilea copil li s-a îndeplinit și sunt în culmea fericirii. Radu Vâlcan a menționat că au aflat vestea în urmă cu aproape patru luni, însă au așteptat momentul potrivit pentru a-i anunța și pe ceilalți. Au vrut să se asigure că, după toate analizele de rigoare, totul este în ordine cu sarcina.

Radu-Valcan-1Radu-Valcan-1

Radu Vâlcan, despre sarcina Adelei Popescu: „Suntem fericiţi”

Radu Vâlcan și Adela Popescu sunt acum în al nouălea cer, iar apropiații le împărtășesc sentimentele de împlinire.

„Am aflat că vom deveni, din nou, părinţi de aproape patru luni. Am aşteptat momentul oportun, să dăm vestea, să treacă de primul trimestru pentru a ne asigura că totul este în regulă. Acum suntem fericiţi, îi simţim şi pe cei aproape nouă că împărtăşesc aceleaşi trăiri pe care le avem şi noi acum în momentele acestea. Nu a avut multe grețuri, mai degrabă o stare de somnolență, specifică fiecărei sarcini', a transmis Radu Vâlcan la Antena Stars.

Chiar dacă își doresc o fetiță, cuplul nu pune pe primul plan sexul bebelușului, ci sănătatea acestuia și a mamei, a mai spus Radu Vâlcan.

Citește și: Primele imagini din vila în care s-au mutat Adela Popescu și Radu Vâlcan:”Avem uși care nu se văd”

Citește și: Adela Popescu este însărcinată pentru a treia oară:„Noi ne doream mult acest copil'

Citește și: Cristina Șișcanu revine în televiziune.Cu ce post a semnat contractul

Citește și: Mihai Budeanu, primele declarații după ce s-a vindecat de COVID-19:„Un miracol că am scăpat'

Cum au primit copiii Adelei Popescu vestea că mama lor este însărcinată

Cei doi băieți, Andrei și Alexandru, au aflat deja că urmează să aibă un frățior sau o surioară și au reacționat foarte bine. Fiul cel mare deja își face planuri cu privire la modul în care își va îmbrăca frații în eroii principali și ambii abia așteaptă să aibă un nou partener de joacă.

„Frățiorii au aflat, sunt fericiţi, în special cel mare pentru că înţelege mai multe, abia aşteaptă', a spus Radu Vâlcan.

Radu Vâlcan a subliniat că soția lui, Adela Popescu, nu a întâmpinat mari probleme în primul trimestru de sarcină. Doar oboseala și stările de greață au fost simptomele ușoare resimțite.

Adela Popescu se retrage pe perioada sarcinii

Cu lacrimi în ochi, Adela Popescu a anunțat că se va retrage din televiziune pe perioada sarcinii. Vedeta vrea să se protejeze și, mai ales, să protejeze copilul care urmează să vină pe lume de COVID-19.

Lora va ocupa locul Adelei Popescu la Vorbește Lumea.

Am un bebeluș de care trebuie să am grijă, am un risc pe care nu mi-l pot să mi-l asum. A fost o decizie extrem de greu de luat.

Consider că eu am fost destul de expusă la COVID. Părinții sunt în vârstă, iar ceea ce am eu în burtică este o mare responsabilitate și trebuie să am mai multă grijă. Iar pentru acest copil merită să renunț la cel mai frumos loc de muncă. Dar te las cu toată încrederea alături de Lora, știu că ea și-a dorit mult asta„, a transmis Adela Popescu cu lacrimi în ochi.

Sursa foto: Faceook

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton