Scriitoarea Petronela Rotar a fost testată pozitiv cu noul coronavirus și a ales să vorbească despre întreaga experiență, de la cum a contractat virusul, până la cum s-a manifestat abia după vindecare. A povestit cu lux de amănunte chinurile prin care a trecut, precizând că nu a semănat deloc cu nicio boală pe care a avut-o înainte!
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI!
„Dacă m-ar fi întrebat cineva ce fac vara asta, sigur – sigur nu aș fi zis COVID. Aveam alte planuri, tot de pandemie, că deh, și am crezut că dacă mă păzesc, nu îl fac. Dar am făcut”, și-a început scriitoarea relatarea despre noul coronavirus.
Petronela Rotar a precizat că s-a ferit încă de la început, luându-și toate măsurile de precauție: de la purtat măști și mânuși până la dezinfectat. Cu toate acestea, a luat virusul din familie.
„Fie-mea mică a fost pacientul zero și a avut aceleași simptome ca mine, doar că a trecut mai ușor peste ele și nu a rămas cu sechele, s-a vindecat relativ rapid, fie-mea mare care era plecată nici nu a făcut și nu i-am mai permis să se apropie pînă nu am fost bine. Deci și cei tineri fac boala, cu simptome și tot tacîmul. Detaliu important: în perioada cînd nu știam că am boala am stat aproape de tot, vreme considerabilă, de un singur om din afara familiei, o prietenă bună, dar ea nu a luat – testele ei au ieșit negative, și PCR , și anticorpi”, a scris ea pe blogul personal.
Cum s-a manifestat boala
Inițial, a avut simptomele unei răceli obișnuite, însă cum cu o zi înainte spălase mașina afară, în ploaie, medicul i-a spus că poate fi de acolo și nu sunt simptome de COVID.
„Apoi, cînd mi-a dispărut brusc, dar brusc în sensul cel mai literal al cuvîntului, mirosul și gustul, am știut că e COVID și imediat m-am dus să mă testez. Între timp, și fie-mea mică pățise la fel. Bineînțeles că testele au ieșit pozitiv, ar fi fost de mirare să fi fost altfel. Am avut simptome amestecate, preponderent neurologice și digestive. După prima fază cu nasul care curgea, mucoasa s-a uscat foarte tare și simțeam că respir foc cînd trăgeam aer pe nas. Plus dureri de ochi și cap, în spatele sinusurilor, lipsă miros și gust, o oboseală foarte stranie, diaree și dureri de stomac. Nu am tușit, nu am făcut febră. Mi-am monitorizat mereu saturația de oxigen, nu a coborît sub 96-97. O singură dată, dar era pe panică, și-a revenit cum am făcut niște exerciții corecte de respirație și m-am liniștit. Nu am necesitat internare și m-am tratat cu ajutorul unor medici pe care îi cunosc din spitale Covid în SUA și Brașov, care mi-au zis ce să fac și să iau, asta și fiindcă la DSP nu a răspuns nimeni și nici nu m-a sunat nimeni în toată perioada (era și vid legislativ), iar medicul de familie a zis că să mai încerc la DSP, unde în continuare nu răspundea nimeni. Haos total, spitalele pline, oameni puțini la DSP, dar asta știți deja. Însă am luat în calcul tot timpul că, dacă mă simt mult mai rău, voi suna după ambulanță. Din fericire, nu a fost cazul.
Ce pot spune despre boala asta e că e foarte stranie. Ce am simțit nu a semănat cu nicio altă boală pe care am avut-o vreodată. Nici durerile de cap, nici oboseala din mușchi și tot corpul, dar mai ales anosmia – pierderea mirosului – nu au fost simptome pe care să le mai fi avut înainte. Dintre toate, să rămîi brusc fără miros – și apoi și gust, a fost cel mai ciudat, dar și cel mai greu de suportat. Miroseam în disperare sticluțe cu parfum tare, dar nu simțeam absolut nimic. Nimic, nada. O lume fără mirosuri și gusturi e o lume în care mi se pare imposibil de trăit. În fiecare dimineață primul lucru pe care îl făceam era să verific dacă simt mirosuri. Cea mai fericită zi dintre toate a fost cea în care mi-am recăpătat, chiar dacă parțial la început, mirosul”, a mai povestit ea.
Petronela Rotar: „Oboseam și mi se făcea rău după 2-3 kilometri de umblat pe jos”
Perioada de recuperare a durat două săptămâni, dintre care una a fost mai serioasă, însă nu a scăpat de tot de chinuri, căci recuperarea încă mai durează.
„Nici nu am ieșit din casă decît foarte puțin în primele zile după vindecare, fiindcă oboseam și mi se făcea rău după doi-trei kilometri de umblat pe jos – și nu de la plămîni, respirație, cum am mai citit pe la alții care au avut simptome respiratorii, ci din tot corpul, cumva, foarte greu de descris. Încă nu am curaj să alerg și abia de vreo trei zile am reînceput să fac ceva mișcare, ușurel, în casă. Și încă durează durerile de cap – sinusuri, nu știu cînd voi scăpa de ele, sînt exasperante pur și simplu. Există oameni care povestesc că au rămas cu sechele pînă la 16-20 de săptămîni după vindecare, apoi durerile sau simptomele reminiscente au dispărut brusc”.
Sursa foto: Facebook
Urmărește-ne pe 
