Larisa și Alin Oprea, căsnicie cu probleme. Declarații șocante ale apropiaților: "El are probleme mari cu alcoolul şi bea până nu mai ştia de el. După astfel de beţii, ajungeau la spital"

 Cica Cristina
.

Larisa și Alin Oprea divorțează, însă nu pe cale amiabilă, la notar! Lucrurile au degenerat, iar cei doi au ajuns la tribunal. În plus, noi detalii ies la iveală cu privire la problemele întâmpinate în timpul căsniciei de 22 de ani!

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!

Larisa și Alin Oprea și-au spus „adio” după 23 de ani de relație, însă lucurile nu sunt simple, între ei pornind un adevărat scandal, dat fiind că Alin Oprea nu vrea să-i lase fostei soții numele de familie. Larisa dorește să aibă același nume ca și cei doi copii ai săi, însă fostul partener nu este de acord.

Pe lângă faptul că de doi ani, solistul ar avea o relație extraconjugală, acum ies la iveală noi detalii din relația celor doi. Se pare că Larisa s-ar fi luptat mult timp cu viciul soțului ei. Alin Oprea s-ar fi confruntat cu probleme cu alcoolul, chiar fostul lui coleg Tavi Colen fiind cel care a vorbit despre astfel de probleme în urmă cu câțiva ani: „Au fost mai multe motive pentru care am părăsit trupa, unul dintre ele fiind acela că Alin bea până cade sub masă, pentru că aşa e el, beţiv. Există martori în acest sens', a declarat el la acel moment.

Citește și: Cine este și cum arată soția lui Daniel Buzdugan.Sunt căsătoriți de 17 ani, dar Monica a reușit să rămână foarte discretă

Apropiații susțin că Larisa și-a protejat mult timp partenerul. Mai mult, se pare că Alin obișnuia să bea atât de mult, încât erau momente când erau nevoiți să meargă la spital. Cu toate că ar fi promis în repetate rânduri că s-ar lăsa de băutură, uita repede și ar fi luat-o mereu de la capăt.

Citește și: Milionarul care a încercat să-și ucidă soția, la Mamaia, în piscină a fost arestat!E acuzat de tentativă de omor și de viol

Au fost ani buni în care Larisa efectiv l-a cărat în spate pe Alin. El are probleme mari cu alcoolul şi bea până vomita, nu mai ştia de el. Seara se întâmpla să bea, iar soţia lui nu îl putea opri. După astfel de beţii, ajungeau la spital, ea a fost cu el şi la un centru, a luptat mult ca el să se lase de băutură. După ce se trezea promitea că nu mai bea, dar nu trecea mult timp şi o lua de la capăt. Copiii au fost afectaţi de treaba asta, dar au fost alături de mama lor. La un moment dat, Larisa i-a spus lui Alin că dacă va mai bea, îl părăseşte. Prin 2010 i-a spus că va divorţa de el, dar nu a făcut-o. A ţinut prea mult la el. Toţi anii ăştia a ascuns problemele, doar familia şi câţiva prieteni la care apela ştiau prin ce probleme trece Alin', au spus prietenii lor de familie pentru Click!

Citește și: Alina Laufer este însărcinată pentru a doua oară. Soția lui Ilan Laufer a apelat la fertilizarea in vitro:'Ni s-a spus că nu vom putea avea niciodată copii'

Divorț cu scandal, din cauza numelui de familie

Reamintim că Larisa și Alin Oprea au mers la notar pentru un divorț pe cale amiabilă, însă se pare că până la un scandal nu a fost decât un pas. Soția fostului membru al trupei Talisman a fost surprinsă în timp ce mergea de mână cu cei doi copii la notar, acolo unde trebuia să semneze actele de divorț. Surpriză! Divorțul de la notar s-a mutat la tribunal.

Citește și: Laura Cosoi a născut cea de-a doua fetiță.Prima imagine cu bebelușul

La ieșirea din biroul notarial, Larisa Oprea a anunțat că nu au semnat astăzi actele și nu a avut loc un divorț, pentru că nu s-a înțeles cu Alin. ‘Nu am divorțat. Nu este de acord să păstrez numele, de aia nu am divorțat. O să vedem în judecată!’, a spus ea paparazzilor Spynews.ro.

De asemenea, Larisa a confirmat faptul că Alin Oprea nu mai păstrează legătura cu cei doi copii pe care îi au împreună.

Larisa-si-Alin-Oprea-1-2Larisa-si-Alin-Oprea-1-2

Sursa foto: Facebook

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton