La mulți ani, Maia Morgenstern! Marea actriță împlinește azi 58 de ani: ”Dincolo de scenă sunt complicată, împrăștiată, curioasă”

 Oana Popoiag
.

Maia Morgenstern împlinește azi 58 de ani, din care cea mai mare parte au fost dedicați iubirii sale supreme, scena. Actrița se poate lăuda cu o carieră impresionantă, dar și cu o viață intensă, de unde nu au lipsit, însă, durerea și greutățile. În spatele scenei, cea care i-a dat viață Fecioarei Maria în 'Patimile lui Hristos' este o femeie complicată și plină de contraste, așa cum ea însăși a mărturisit.

Maia Morgenstern și-a început cariera în cinematografie în 1983, iar de atunci a înregistrat succes după succes, devenind un reper pentru întreaga industrie. De la controversatul film „Patimile lui Hristos', regizat de Mel Gibson, până la piese de teatru cu greutate și la serialul de mare succes 'Sacrificiul', Maia Morgenstern este o enciclopedie de experiențe, de la cele mai fericite până la cele mai grele.

Maia Morgenstern împlinește azi 58 de ani. A avut parte de multe bucurii, dar și de eșecuri

Puțini știu că marea actriță care astăzi împlinește 58 de ani și-a început cariera cu stângul. Greu de crezut, dar aceasta nu a intrat din prima la Facultatea de Teatru și Film.

'Începuturile mele artistice au fost marcate de un eşec. Am căzut, în primul an, la examenul de la IATC. Am intrat în anul următor. Începuturile au fost complicate, a fost o perioadă tumultuoasă. Dar am fost înconjurată cu foarte multă dragoste de mama, iar tatăl meu m-a învăţat cum să gestionez un eşec şi durerea care-l însoţeşte', a dezvăluit Maia Morgenstern pentru VIVA!, adăugând că dincolo de scenă este o persoană complicată, împrăştiată și curioasă.

La fel de complicată a fost și copilăria sa, marcată de neajunsuri și greutăți.
'A fost o copilărie complicată, în care părinţii au ştiut să suplinească prin dragoste și cultură, prin educaţie. Îmi amintesc de plimbările cu tata prin parc şi de mama, în pragul uşii dormitorului, care îmi citea poveşti. Şi teatrul de păpuşi unde mă duceau părinţii, îmi amintesc', a declarat Maia Morgenstern, care, la rândul ei mama a trei copii, nu a depășit nici în ziua de azi cu adevărat pierderea părinților săi.

Maia Morgenstern in SacrificiulMaia Morgenstern in Sacrificiul

Foto: Hepta, PR, Facebook

Citește și: Mihai Petre, juratul de la Românii au Talent, stă în izolare de două luni! Cum și-a sărbătorit ziua de naștere, acasă: „Fetele mi-au pregătit tort, un vecin mi-a cântat, din curtea alăturată, la chitară”/ INTERVIU

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton