Ilie Năstase se mută în Constanța pentru soție: "E liniște și nu e niciun paparazzo. Suntem singuri în blocul în care stăm"

 Cica Cristina
.

Fostul tenisem Ilie Năstase a luat o decizie total neașteptată. Părăsește Bucureștiul și se mută în Constanța, unde este soția sa.

Ilie-Nastase-1Ilie-Nastase-1

Ilie Năstase i-a spus lui Dan Capatos că urmează să se mute în Constanța, prezentatorul făcând și o glumă pe marginea acestui subiect, amintind că acum în Constanța vor fi doi lideri mondiali în tenis: el și Simona Halep.

Zilele trecute am decis să mă mut la Constanța, acolo de unde e soția mea. M-am întâlnit și cu Dan Capatos: «Băi Ilie, ce faci?». «Uite, îmi schimb buletinul că mă mut la Constanța!». Capatos a prins-o imediat și zice: «Băi Ilie, acum Constanța are doi numărul unu mondial la tenis!»”, a mărturisit Ilie Năstase la o emisiune.

Ilie Năstase se mută la malul marii de dragul soției, dar nu numai. El își dorește să ducă o viață mai liniștită, în Capitală fiind mereu deranjat de prezența presei, care se află mai mereu pe urmele lui, notează spynews.ro.

Se află într-o altă etapă a vieții, în care vrea să se bucure în liniște de timpul petrecut alături de cea de-a cincea soție, Ioana Simion, în vârstă de 47 de ani.

Cei doi au o relație de un an. S-au căsătorit civil, însă au amânat cununia religioasă, scrie mytex.ro. Acum au luat o altă decizie importantă împreună: să stea amândoi în Constanța.

„Am decis să mă mut la Constanța, acolo de unde e soția mea. Mă mut pentru că e liniște și nu e nici un paparazzo. În București, ne urmăreau non-stop. Au venit de curând după noi, la lansarea unei mașini. De acolo ne-au urmărit la restaurant, după nu mai știu unde. Apoi au scris un articol cu «Imagini fabuloase cu Marica și Năstase». Mă întrebam ce au oamenii ăștia cu noi… La Constanța nu sunt paparazzi. Și suntem singuri în blocul în care stăm', a dezvăluit Ilie Năstase.

Sursa foto: Facebook

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton