Gabriel Dorobanțu, declarații dureroase după ce a avut COVID-19: "Mi-a fost afectat tot trupul"

 Cica Cristina
.

Gabriel Dorobanțu, în vârstă de 68 de ani, a avut COVID-19 și a povestit cum a fost întreaga experiență. Celebrul solist susține că a trecut prin clipe foarte grele și nici recuperarea nu a fost chiar ușoară. În ceea ce privește vaccinul anti-COVID-19, este precaut și preferă să mai aștepte înainte de a lua o decizie.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI!

Gabriel Dorobanțu a contractat virusul care a făcut ravagii până acum. Nu a scăpat doar cu o formă ușoară a bolii. Artistul a povestit că a trecut prin clipe groaznice și i-a fost afectat tot trupul. A fost internat timp de 12 zile în spitalul din Băicoi.

Gabriel-Dorobantu-1-1Gabriel-Dorobantu-1-1

Gabriel Dorovanțu, după ce a avut COVID-19: „Trupul întreg mi-a fost afectat'

S-a simțit lipsit de vlagă și de putere, iar perioada care a urmat după boală a fost chiar mai greu de depășit. Întreg organismul i-a fost dat peste cap și au fost momente în care nu a avut nici măcar chef de viață.

Cine nu a trecut prin boala asta să se bucure foarte tare. Habar nu aveţi cât e de grea, cât de răscolitoare este. Eu, personal, am încercat să mă feresc cât de tare am putut, am purtat mască de protecţie, am încercat să nu ajung în zone aglomerate, iar acasă, la Cornu, nu se poate vorbi de aşa ceva. Cu toate acestea, probabil puţinele deplasări efectuate m-au pus în contact cu virusul. Iar revenirea a fost la fel de grea ca perioada de boală, în sine, poate mai grea. Fiindcă trupul întreg mi-a fost afectat. M-am simţit săptămâni bune, după ieşirea din spital, stors de vlagă şi fără niciun chef de viaţă!', a spus Gabriel Dorobanţu, pentru impact.ro.

Citește și: Gabriel Dorobanţu, audiat la DIICOT, după ce a fost victima hackerilor:”Au cerut bani de la prietenii mei în numele meu!”

Citește și: Adi Bărar, liderul trupei Cargo, de urgență la spital.Are COVID-19 și a ajuns la Terapie Intensivă

Citește și: Cum au reacționat Faimoșii când au văzut-o pe Andreea Antonescu la Survivor.„Mamă, ce bunăciune!'

Citește și: Ilinca Vandici, totul despre viața de familie. Cum a decurs prima întâlnire cu soțul ei:„M-a dus la mănăstire și mi-a spus că voi fi soția și mama copiilor lui'/ EXCLUSIV

Gabriel Dorobanțu: „Nu mă grăbesc să mă vaccinez'

După întreaga experiență, Gabriel Dorobanțu nu este convins că vrea să-și facă vaccinul anti-COVID-19. Mizează pe precauție momentan și vrea să mai aștepte o perioadă pentru a fi sigur că nu va lua decizia cea mai bună pentru sănătatea sa.

Mai ascult şi eu, ca oricine, ştirile, de pe diverse canale de televiziune. Ce am observat e povestea creată în jurul acestor vaccinuri pe care le-am aşteptat, mulţi dintre noi cu sufletul la gură, dar care acum par a ne fi divizat prin efectele lor. Ba ăla e bun, ba ăla e mai prost, ba că ăla a fost verificat, ba că nu a fost. Nu mai ştii ce să crezi! Iar când vezi cât tărăboi s-a născut pe seama acestui subiect începi să te întrebi, omeneşte vorbind, cui să-i dai crezare şi cui nu!

Sunt încă în perioada în care am anticorpi, aşa că nu mă grăbesc într-un fel să mă vaccinez. Am fost şi rămân extrem de precaut şi în această perioadă, de convalescenţă, să-i spun aşa, şi sper ca până când îmi voi reveni complet să se lămurească şi mai bine situaţia legată de vaccinuri. Cred că, prin primăvară, lucrurile ne vor fi mult mai clare, nouă, tuturor!', a mai spus el pentru sursa citată.

Pe lângă această experiență, Gabriel Dorobanțu și-a pierdut și mama în urmă cu două luni. Femeia s-a stins din viață, iar artistul este încă în doliu.

De ce nu s-a căsătorit Gabriel Dorobanțu

Sunt aproape 20 de ani de când Gabriel Dorobanțu a părăsit Bucureștiul, preferând să dea agitația capitalei pe liniștea provinciei. Artistul s-a mutat în urmă cu 19 ani la munte, în comuna Cornu din Prahova, unde are o livadă cu meri și toată liniștea de care are nevoie.

Cel mai misterios aspect al vieții lui Gabriel Dorobanțu a fost dintotdeauna viața amoroasă, căci nu s-a știut niciodată cu cine se iubește artistul.

Nu mă mai cucereşte nimeni acum, pentru că sunt un burlac convins. Este bine, la un moment dat, să-ți porţi crucea şi aşa, pentru că poţi să priveşti şi să te amuzi de ceea ce păţesc cei care nu sunt burlaci. În tinereţe mi se parea senzaţional să te căsătoreşti şi să ai persoana iubită aproape, după ce a trecut timpul mi s-a părut minunat să nu te bată nimeni la cap şi să faci ce vrei. Eu fac parte din categoria celor care fac ce vor. O lume fără femei nu poate să arate bine, pentru că femeile sunt nişte copiliţe grozave, mai ales când sunt între ele. Când sunt însoţite de partenerii de viaţă devin mai importante şi mai grave. Şi nu-mi place!‘,a  declarat Gabriel Dorobanțu pentru Taifasuri.

Sursa foto: Facebook

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton