Cancer. Un cuvânt care dă fiori pe șira spinării oricui. O prietenă comună m-a anunțat, într-o seară de luni, aparent banală, că Eugenia Șerban a fost diagnosticată cu această boală cruntă și că a fost supusă, deja, unei intervenții chirurgicale de o mare complexitate. Am sunat-o imediat și… surpriză! Am regăsit-o la telefon pe aceeași Eugenia pe care o știam, cu voce hotărâtă, cu optimism în glas, cu glume în portofoliu și cu mult chef de viață… Vreau să aflați povestea chiar de la ea, în exclusivitate, în rândurile ce urmează. Veți înțelege tot!
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE MAI, GRATIS, AICI!
Eugenia, tonul acestui interviu va fi unul pozitiv și aș vrea să începem cu prezentul. Cum ești tu, acum?
În această perioadă sunt foarte bine, dar foarte dornică să-mi încep activitatea. Sper să se întâmple foarte curând, să fim și noi lăsați să ne reîncepem activitățile artistice. Viața mea este aceeași, doar că ordinea priorităților s-a schimbat. Sănătatea, copilul, cariera, familia și prietenii mei. Sunt anumite lucruri poate cărora nu le dădeam importanță înainte. Bucuria fiecărei zile, fiecare dimineață… Iubeam florile și înainte, dar astăzi le iubesc mult mai mult. Știu să mă bucur de ele. Știu să mă bucur poate mai mult decât înainte de fiecare răsărit de soare și de fiecare apus. Înainte erau doar lucruri obișnuite, acum sunt importante. Am învățat să fac diferența între oameni și am învățat că, într-adevăr, cei importanți din viața ta îți sunt alături și în momentele dificile, nu doar atunci când ești bine.
Și cum ești tu în raport cu cea… de acum un an, de exemplu? Cât de mult te-ai schimbat?
Mă simt mult mai puternică și simt că absolut nimic nu mă mai poate doborî. Cât despre schimbare, sunt aceeași, dar mult mai încrezătoare în forțele mele și în viitor. Am învățat, în acest an, să mă bucur de fiecare clipă și de fiecare zi, cum nu am știut niciodată să o fac până acum.
Aș vrea să le spunem tuturor femeilor povestea ta, fără menajamente și fără ocolișuri, exact așa cum au stat lucrurile… Care a fost începutul? Cum ai aflat că suferi de cancer?
Anul trecut în luna aprilie a început totul. Mergând la controlul ginecologic anual, s-a descoperit că ceva nu este în regulă, și așa au început investigațiile. În luna iunie, s-a confirmat cancerul ginecologic. Imediat după biopsie, medicul a hotărât să mi se facă de urgență o ecografie de sân, în aceeași zi. A fost una dintre cele mai urâte zile din viața mea, ziua în care am aflat că am și cancer la sân. Așa a început totul.
Ce ai simțit în momentul în care ai auzit acest diagnostic crunt? Care au fost trăirile tale în primul moment și când ai acceptat, cu adevărat, această problemă?
Prima dată am crezut că este o greșeală, am tot sperat să nu fie adevărat și am început toate investigațiile necesare. RMN-uri, CT-uri, PET CT, biopsii, iar cel mai greu a fost să aștept rezultatul biopsiilor. Prima perioadă m-a dărâmat, aveam mii de întrebări în cap… De ce eu? De ce mie? Și încă nu aveam habar ce va urma. Dar, în această perioadă, am avut alături de mine oameni și prieteni minunați. Tot în acel timp am fost plecată la Timișoara, pentru că era programat de mult spectacolul meu monolog „Spovedanie în fața luminii. Acolo, de fapt, am făcut toate RMN-urile și CT-urile, ca să nu se piardă timp. Le mulțumesc, și pe această cale, doctorilor de la Timișoara care au fost alături de mine secundă de secundă. Când am acceptat? E greu de spus. Am avut nevoie de un timp, eu cu mine. Dar, la începutul lunii august, am ales să merg mai departe.
Spune-mi, cât de repede ai început tratamentul și care a fost starea ta psihică atunci?
Am să-ți spun că am început cu operațiile și apoi a urmat restul tratamentelor. La sfârșitul lunii iulie, am participat la Festivalul de la Sighișoara, unde colegii mei mi-au acordat suport emoțional, ridicându-mi moralul ca să pot trece la pasul următor. Acolo, am întâlnit și alți oameni extraordinari pe care nu-i cunoscusem și care mi-au spus că trebuie să am încredere în mine și în forțele mele, că există viață și după, și că totul stă doar în puterea mea și în puterea voinței mele. Mi-a fost greu să accept atunci, dar cuvintele lor m-au urmărit ceas de ceas în zilele următoare. Mi-au rămas prieteni și în ziua de astăzi cei care atunci au știut să-mi spună vorbele potrivite.
O intervenție chirurgicală complicată și complexă, de 12 ore și jumătate… Cum de ai ales să faci toate operațiile odată?
Am avut un curaj inconștient! Chiar dacă echipa de medici (Chirurgie Generală, Chirurgie Plastică și Oncologie) a încercat să mă convingă să fac intervențiile pe rând, încăpățânarea mea și dosarul medical, favorabil în privința stării de sănătate generale, i-au determinat să prindă și ei curajul de a-mi face toate intervențiile deodată, pentru că eu voiam să fiu din nou pe scenă, peste două luni. Medicii zâmbeau și spuneau: „Vom vedea! Nu va fi chiar cum vrei tu!.
Ai avut operațiile pe data de 13 august. Cum a fost perioada imediat următoare?
Au fost grele primele 2-3 zile, până am depășit perioada terapiei intensive și am reușit să mă ridic. Din acel moment, am început să privesc viitorul cu speranță. Am fost o răsfățată: medicii, asistentele, infirmierele, prietenii mei și mai ales fiul meu, familia mea, toți mi-au fost alături. Îmi începeam dimineața aranjându-mă, îmbrăcând o altă pijămăluță din mătase și, la ora 6, coboram la cafea. Nimeni nu mai înțelegea nimic… Doamna cu picioarele cremuite și bine parfumată, cu o pungă plină cu drenuri, stătea pe bancă, la cafea! Cred că aerul de august, la 6 dimineața, mi-a făcut foarte bine, fiindcă am început să mă refac.
FOTO: Iulia Manda
Urmărește-ne pe 
