Drama neştiută a Florentinei Fântânaru. Prezentatoarea TV a rămas văduvă la 37 de ani şi şi-a îngropat soţul de ziua ei

 Dumba Gabriela
.

În urmă cu 12 ani, Florentina Fântânaru a trecut printr-o dramă teribilă pe care puţini o cunosc. Înainte cu două zile să împlinească 37 de ani, moderatoarea emisiunii „De-a viaţa ascunselea' de la Antena 3, şi-a pierdut soţul în urma unei maladii îngrozitoare, cancerul de plămân, cu care bărbatul a luptat până în ultima clipă. Văduvă la doar 37 de ani, Florentina Fântânaru şi-a înmormântat soţul chiar de ziua ei.

În 2011, Florentina Fântânaru asista neputiincioasă la suferinţa bărbatului pe care îl iubea şi care, ulterior, s-a stins sub ochii ei, lăsând-o văduvă cu doar două zile înainte să împlinească 37 de ani. Moderatoarea emisiunii „De-a viaţa ascunselea' a rămas singură, cu un copil de patru ani, căruia trebuia să îi explice de ce nu îşi va mai vedea niciodată tatăl.

În ziua înmormântării, pe 11 februarie, Florentina era la capelă, veghea sicriul soţulului ei, timp în care răspundea la mesajele de felicitare primite de ziua ei şi la telefoanele prietenilor care nu ştiau că soţul ei a murit.

Florentina spune că i-a fost foarte greu să-şi revină după acel moment, băieţelul ei, Dragoş, fiind  forţa care a ajutat-o să meargă mai departe, dar care se speria de fiecare dată când ea întârzia acasă.

„Am avut o emisiune seara, târziu de tot. Am terminat pe la ora 23.00 şi am ajuns acasă destul de târziu. Dragoş o în­trebase pe bunica lui: „Mami a plecat şi ea la Doamne, Doamne de nu mai vine acasă?'. Au fost momente foarte intense, foarte dure, puse în cuvinte. Tranşante. Scoase din sufletul unui copil atât de mic', povestea Florentina intr-un interviu.

Fiul ei o consideră mama perfectă

În urmă cu doi ani, Dragoş – în vârstă de 11 ani atunci, şi-a emoţionat până la lacrimi mama, într-o emisiune TV. Copilul a fost provocat atunci să-i facă mamei lui o declaraţie de dragoste fără să folosească sintagma „te iubesc'.

„Ce îmi place cel mai mult la mama mea…îmi place cum se poartă, cel mai mult timp se poartă extrem de drăguţ (…) Sincer n-aş vrea nimic de reproşat pentru că e aproape perfectă. Aş vrea să o ajut să scape de stres, să scape de tot ce o enervează şi vreau să o fac să se simtă fericită. (…) E foarte greu de zis iubirea fără te iubesc, fără să folosesc acele cuvinte, chiar nu ştiu. I-aş face o surpriză sau aş învăţa un cântec. (…) Zmiiii îi zic atunci când nu îi spun te iubesc.”, a declarat Dragoş, fiul Florentinei Fântânaru, în timp ce îşi freca mâinile de emoţie.

Prezentatoarea imediat a reacţionat din altă cameră când a auzit ce a declarat fiul său.

„Waaa, sunt aproape perfectă? (…) El îmi vorbeşte des frumos şi mă alintă şi îmi spune lucruri emoţionante.”, a mai spus Florentina Fântânaru care îşi strângea fiul în braţe.

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton