Drama lui Starlin de la Survivor: "Părinții mei au divorțat când aveam 3 ani". Cum se înțelege cu părinții vitregi / EXCLUSIV

 Cica Cristina
.

Starlin de la Survivor are o poveste de viață interesantă, despre care ne-a vorbit deschis. Și-a lăsat familia în Republica Dominicană, însă se consideră un norocos pentru că are două familii. Părinții lui au divorțat pe când el era doar un copil, și-au refăcut viața, iar el ne-a povestit cum se înțelege cu părinții vitregi, care au avut un rol important în dezvoltarea sa. De asemenea, simpaticul dominican, însurat cu o româncă, speră nu doar să câștige „Survivor, ci și să devină consul în România, unde locuiește de 10 ani!

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE MARTIE, GRATIS, AICI!

Starlin, care a fost cel mai greu moment în România?

Începutul. Eu provin dintr-o familie de nivel mediu, oameni muncitori, și nu mi-a lipsit nimic, niciodată. Când am ajuns aici, nu aveam nicio posibilitate, nu știam limba, regulile. Dar mi-am dorit foarte mult să muncesc și, după trei luni, am început să lucrez în domeniul sportului, ca antrenor de zumba, deja știam română la nivel începător și aveam și un translator.

Starlin-Survivor-1-1Starlin-Survivor-1-1

Starlin de la Survivor: „Am două familii'

Spune-ne ceva despre familia ta din Dominicană. Ai frați, surori?

Sunt norocos, pentru că am două familii. Părinții mei au divorțat când aveam 3 ani. Tatăl meu încă locuiește acolo, mai am doi frați și o soră din partea lui. Mama mea vitregă este la fel ca mama mea naturală. Mama este în America, s-a recăsătorit; tatăl meu vitreg este un om deosebit. Îmi iubesc părinții vitregi la fel de mult, au avut un rol important în dezvoltarea mea.

Citește și: Cum a ajuns Starlin de la Survivor în România și cum și-a cunoscut soția:”A fost dificil să îmi las familia”/ EXCLUSIV

Citește și: Soția lui Starlin de la Survivor, dezvăluiri emoționante despre nunta lor:”Am fost singură, a fost foarte greu”

Citește și: Cum și-a cunoscut Stela Bizdu soțul și cum au depășit greutățile în relație:„Am pierdut o sarcină cu puțin înainte de…'/ EXCLUSIV

Citește și: De ce refuză Gina Pistol și Smiley să publice imagini cu chipul fetiței lor:„Atunci o să apară și ea…'

Am avut o copilărie frumoasă, am primit o educație bună, am învățat să muncesc. Am studiat Psihologie și Resurse Umane, mama este psiholog, este profesoară la o școală de surdomuți. Inițial m-am îndreptat spre Drept, dar m-am întors la pasiunea pentru Psihologie, pentru că mi-a plăcut mereu să vorbesc cu oamenii.

Starlin vrea să devină consul în România

Care este cel mai mare vis al tău?

Îmi doresc să fiu ambasador al Republicii Dominicane în România, ca să ajut dominicanii să se adapteze mai ușor în România.

Sursa foto: Facebook, Instagram

CITEȘTE INTERVIUL INTEGRAL ÎN NUMĂRUL DE APRILIE AL REVISTEI VIVA! REVISTA SE GĂSEȘTE DEJA LA PUNCTELE DE DIFUZARE A PRESEI. 


 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton