De ce e indicat să faci copii după 35 de ani! Vedete care au născut la 35+

.

Ți-e teamă să faci copii după 35 de ani? Ai senzația că e prea târziu? Oamenii de știință spun că este momentul perfect! Iată care sunt argumentele, plus câteva exemple de vedete care au devenit mame în jur de 40 de ani. Poate așa prinzi curaj!

[gallery ids="2454214,2454213,2454212,2454211,2454210"]

Da, la noi în țară există această presiune uriașă din partea familiei, a societății… Cum? Ai peste 35 de ani și încă nu ai făcut un copil?

Așa apare stigma, căci, indiferent cât de moderni încercăm să fim, la bază încă suntem o societate tradiționalistă.

Începi să te învinovățești, să ai regrete, să te gândești că poate este prea târziu pentru tine. Doar ai pierdut timpul…

Citește și:

Lecția de parenting: ce este obligatoriu ca tații să-și învețe copiii

Și vedetele au suferit de depresie postnatală. Care sunt semnele

Schimbă perspectiva!

Este foarte ok să nu vrei să faci copii, sau e foarte ok să nu-i fi dorit până acum. Un copil presupune atenție, răbdare, timp, iubire.

Atât pentru tine cât și pentru un copil nedorit costurile emoționale ar fi fost extrem de mari.

De multe ori întâi avem nevoie de timp să ne vindecăm răni, să trăim anumite experiențe, să facem anumite greșeli ce pot servi drept lecții.

Uneori vrei să te ocupi de dezvoltarea și creșterea ta personală, să strângi niște bani, să dai datorii, să-ți faci o carieră, să-ți iei o casă.

Nu este vorba despre egoism aici, ci de responsabilitate, asumare, și, de ce nu, iubire de sine.

Avantaje să faci copii după 35 de ani

În primul rând, specialiștii au observat că mamele de peste 35 de ani, dar și copiii lor, au mai puține probleme emoționale, sociale, comportamentale.

Mamele suportă mult mai bine perioada grea a primilor ani ai copilului, întrucât au ele o flexibilitate cognitivă și emoțională mare.

Nu văd copilul ca pe o povară, ci este o alegere conștientă de care se bucură.

Statutul social și economic mai ridicat al mamelor de peste 35 de ani simplifică mult lucrurile la nivel financiar.

De asemenea, studiile demonstrează că femeile care aleg să fie mame la 35+ sunt mult mai securizate în relația cu partenerul lor, ceea ce se traduce într-un climat familial propice creșterii unui copil.

În plus, sarcina târzie are un impact puternic asupra chimismului creierului, astfel încât și la 1 an după naștere, capacitățile cognitive și de memorare ale mamei sunt semnificativ crescute.

Mai simplu spus: dacă faci un copil după 35 de ani vei deveni, la propriu, mai deșteaptă!

Vedete care au devenit mame la 35+

Principiul exemplului este grăitor, așa că dacă aveai îndoieli sau simți teamă, rușine, află că există multe femei care au născut chiar după 40 de ani.

Și faptul că sunt vedete nu e neapărat în favoarea lor, întrucât felul în care arată este primul element criticat. Așadar pentru ele miza este cu atât mai mare.

Multe au fost date de gol de parapazzi, de exemplu Uma Thurman. Despre Mariah Carey apăruseră bârfe răutăcioase că nu se mai oprește din mâncat, când ea era de fapt însărcinată.

Celine Dion a preferat să anunțe singură că urmează să devină mămică, iar Salma Hayek a dovedit că este foarte sinceră și cu picioarele pe pământ.

Actrița a vorbit deschis despre stările de rău, transformările corporale, faptul că nu te mai simți cea mai frumoasă femeie din lume și sarcina nu e chiar o perioadă roz și romanțată.

Foto: Hepta 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton