Privindu-l, invariabil, nu poți să nu zâmbești, pentru că în fața ta nu-l vezi pe Constantin Diță, ci pe Giani, faimosul personaj din „Las Fierbinți' (PRO TV). Iar asta e dovada că, din punct de vedere actoricesc, își face treaba perfect. Îndrăgitul actor ne-a vorbit despre cum și-a descoperit pasiunea pentru actorie și ce a făcut la primul examen la teatru din viața lui.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IANUARIE, GRATIS, AICI!
Ne poți spune ceva neașteptat despre tine? Să ne facă să exclamăm „Pe bune?!', deși te știm de atâta vreme.
La primul examen din viața mea, la o școală particulară de teatru, am luat nota 1 (și asta pentru că nu au putut să-mi dea zero). Așa a fost primul moment în care am interacționat cu acest mediu, cu ce a urmat să fac toată viața mea. Pe bune!
Costi Diță: „Am zis că o să dau admitere până o să intru”
Când ți-ai descoperit pasiunea pentru actorie?
Am descoperit-o la primul examen, cel la care am luat nota 1. Mama m-a îndrumat în direcția asta și am întrebat-o de ce, pentru că eu eram în acea perioadă în care nu știam în ce direcție să o iau, dar aveam acest feedback, din spatele blocului: „Băi Costi, tu povestești bine, tu faci glume faine, tu ar trebui să te faci actor. Când am intrat în facultate, am auzit oamenii că vorbeau despre artă, unii cântau la chitară, cineva zicea ceva despre Cehov, altcineva repeta o poezie, că avea examen, și mi s-a părut atât de frumos momentul ăla. Chiar dacă am luat 1, au apărut oameni care mi-au zis să vin din nou, că „am ceva. Atunci m-am întors acasă și am zis că o să dau admitere până o să intru.
Citește și: Simina, fosta soție a lui Whats Up, vorbește în premieră despre iubitul ei:„Ne-am cunoscut la muncă'
Citește și: Vica Blochina și Victor Pițurcă s-au întâlnit după mulți ani:'Mi-a tresărit inimioara'
Costi Diță: „Am avut blackout la teatru”
Spre deosebire de producțiile de televiziune, când greșești pe scena teatrului nu se mai poate trage o dublă… Ai avut vreun blackout și a trebuit să improvizezi?
Am avut foarte multe. Aveam un spectacol la Teatrul ACT, unde eu și partenera mea jucam într-un spectacol care avea două-trei ore (foarte mult text). Două personaje, nu ieșeam deloc de pe scenă, publicul lângă, cum e la Teatrul ACT – o distanță de doi metri. Nu ai unde să te „ascunzi. În timp ce jucam, după o oră jumătate de spectacol, partenera mea sare o frază. Am realizat în timpul acela că, dacă a sărit partea respectivă, o să dispară o bucată mare de text, câteva pagini, pentru că făcea o legătură cu următoarele subiecte.
Nu puteam să las lucrurile așa, pentru că fără acea bucată nu mai avea logică, așa că am început să improvizez, să introduc acele informații lipsă, dar prin intermediul personajului meu. Ăsta e un exemplu, un spectacol foarte lung unde nu ai voie să greșești, nu ai pauză.
Un alt exemplu: eu, domnișoara de care sunt îndrăgostit, teatru în versuri. Mă apuc să spun toată poezia și mai am, să zicem, 5 strofe. La un moment dat, nu-mi mai aminteam nimic. Partenera mea se uita la mine, mă aștepta să-i zic versurile, iar eu am făcut ochii mari, de copil. Prin intermediul privirii i-am spus: ajută-mă! Și chiar nu avea cum s-o repare pe asta. Și, în acel moment, am reluat toată poezia în mine și apoi am continuat. Nu știu dacă a fost pauza atât de mare, dar pentru mine a fost o eternitate.
CITEȘTE INTERVIUL INTEGRAL ÎN NUMĂRUL DE FEBRUARIE AL REVISTEI VIVA! REVISTA SE GĂSEȘTE LA PUNCTELE DE DIFUZARE A PRESEI.
Sursa foto: Facebook, PR, Instagram
Urmărește-ne pe 
