Cum și-a cunoscut soțul Diana Dumitrescu, prezentatoarea emisiunii Mireasa. Acesta a cucerit-o cu greu: ”Mi-a trimis un buchet imens de flori...”

 Oana Popoiag
.

La doar câteva luni de când a devenit mama unui băiețel, Diana Dumitrescu a decis să se întoarcă în televiziune, după o lungă absență, ca gazdă a emisiunii „Mireasa. Vedeta ne-a povestit despre schimbările din viața sa, despre visul de a deveni mamă, care părea imposibil la un moment dat, dar și despre cum s-a îndrăgostit iremediabil de soțul ei. Deși extrem de discretă până acum, vedeta ne-a povestit cum a cucerit-o omul de afaceri.

VIVA! de martie

În calitate de gazdă a emisiunii „Mireasa, ne povestești și nouă cum
te-ai îndrăgostit de soțul tău? Știu că ești foarte discretă, dar poate faci o excepție cu ocazia aceasta.

Păi, cum să spun… Cred că a fost un gest cu care m-a surprins frumos. Mi-a trimis un buchet imens de flori pe platourile de filmare (filmam pentru „Splash, vedete la apă, de la Antena 1), la Bacău, anonim. A fost un fel de joc. Dar m-a făcut curioasă. Ne cunoscuserăm deja şi, după ce am aflat de la cine am primit buchetul, am început să ieşim şi ne-am conectat, ca să zic aşa. S-a transformat apoi în ceea ce mi-am dorit foarte mult de la o relaţie – iubire cu un strop de nebunie. Şi exact aşa este de atunci şi până în prezent. (zâmbește)

Relația dintre tine și soțul tău cum s-a schimbat după ce ați devenit părinți? Reușiți să mai petreceți două ore legate împreună, doar voi doi, de când s-a născut Carol Anton?
Da, este ceva ce ne-am impus de când am rămas însărcinată. Mereu găsim măcar o oră doar pentru noi. Este foarte important să lucrezi la relaţia cu partenerul după ce devii mamă. Este la fel de important să găseşti câteva minute pentru tine. Dacă tu eşti fericită, copilul tău va simţi asta şi va fi şi el, dacă eşti nefericită, frustrată, şi asta se va vedea în reacţiile copilului tău.

Mireasa începe azi, la Antena 1

Așteptarea a luat sfârșit și am aflat când începe Mireasa, emisiunea de la Antena 1. Telespectatorii vor putea urmări show-ul chiar începând cu această sâmbătă, 21 martie, de la ora 17.00.Diana Dumitrescu le dă întâlnire telespectatorilor într-o ediţie de gală a emisiunii, în care aceştia îi vor cunoaște pe cei care au avut curajul să accepte această provocare, și vor afla toate noutăţile pe care show-ul le aduce.

Foto: PR, Instagram

Diana Dumitrescu soțDiana Dumitrescu soț

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton