Cum își menține Flavia Mihășan siluetă de când e mamă: “Acum sunt mai slabă decât înainte să rămân gravidă” / EXCLUSIV

.

Flavia Mihășan, fost vecină de la Neatza cu Răzvan și Dani, se bucură din plin de statutul de mamă a doi băieți. Cele două sarcini nu și-au lăsat amprenta pe corpul ei. Vedeta susține că este chiar mai slabă decât înainte de a avea copii și că nu face vreun efort pentru a se menține așa.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA! DE MAI, GRATIS, AICI!

După cele două sarcini, Flavia Mihășan nu a trecut prin stresul revenirii la silueta de odinioară. Vedeta se află într-o condiție fizică de invidiat datorită genelor bune și a faptului că întotdeauna și-a găsit timp să facă exerciții fizice, la care se adaugă și pasiunea ei pentru dans.

flavia-mihasan-2-1flavia-mihasan-2-1

Flavia Mihășan recunoaște că viața cu doi băieți este o provocare continuă. Îmi place să glumesc și să spun că arăt așa, pentru că alerg de la un copil la altul, ceea ce nu este departe de adevăr. Nu știu, probabil că este și genetic, și faptul că am făcut sport toată viața și între sarcini am făcut sport și fac și acum, nu atât de mult pentru că am doi copii', ne-a mărturisit Flavia Mihășan, zilele trecute, la lansarea unei colecții de haine.

Flavia Mihășan e mai slabă decât înainte de prima sarcina

Flavia Mihășan nu are habar la ce greutate a ajuns, însă după haine își dă seama că există ceva diferențe. Cine are timp să se cântărească? Pe bune? De obicei am o trotinetă sau niște lăptic în biberon și probabil de aceea mă ia și liftul', ne-a spus ea, mai în glumă mai în serios. Un lucru este sigur. Acum sunt mai slabă decât cum arătam înainte să rămân gravidă', a declarat, pentru VIVA!, Flavia Mihășan.

Citește și: Cum l-a anunțat Flavia Mihășan pe soțul ei că este însărcinată a doua oară: „A fost ca în dimineața de Crăciun!” Ce spune despre nuntă / EXCLUSIV

Citește și: Cum a sărbătorit Flavia Mihășan ziua de naștere a fiului său cel mic: „Nu am tăiat moțul'

Citește și: Xonia a vândut tot, pentru a locui cu fostul iubit, în străinătate: „Îmi făcusem planul să plec din România. Nu mai am mașină, casă' / EXCLUSIV

Citește și: Cum au gestionat Adela Popescu și Radu Vâlcan momentele dificile în relație: „Atenţia noastră toată nu are cum să fie mereu îndreptată unul către celălalt'/ EXCLUSIV

Cum își menține Flavia Mihășan siluetă de când e mamă

Fosta vedeta de la Antena 1 susține că nu  își privează organismul de micile plăceri culinare. Eu mănânc ca și înainte, numai că, știi cum e cu doi copii, unul are nevoie de ceva, celălalt de altceva, și efectiv faci slalomul acesta de la unul la celălalt. Cred că efectiv este ideea asta că nu te mai interesează dacă te îngrași sau nu și atunci nu te mai îngrași.

Eu mănânc destul de mult, nu mă abțin de la nimic, credeți-mă și, uite! Spre exemplu, dimineață am mâncat cereale din ovăz cu banane, mai târziu un măr, iar înainte să plec am mâncat o brioșă cu multă ciocolată, din aceea de care, vezi Doamne, dacă mânânci o astfel de brioșă nu mai mănânci nimic toată ziua. E adevărat că nu mănânc noaptea, după ora 22.00 niciodată. Copii mănâncă la 19.00 și după aceea mănânc și eu', a conchis Flavia.

Își dorește să revină pe micul ecran

Deși are spectacole și se ocupă de creșterea copiilor, Flavia recunoaște că îi lipsește televiziunea. Îmi doresc să mă întorc în televiziune, dar trebuie să fie un proiect care să îmi placă, mi-aș dori tot divertisment, simt că sunt bună pe asta, , mi se pare că am un simț al umorului foarte dezvoltat', a adăugat ea.

Foto: Instagram

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton