Ce mari s-au făcut copiii Alinei Vidican și a lui Cristi Borcea. Alexandru și Gloria au venit în România la bunici

 Stamen Diana
.

După divorțul de Cristi Borcea, Alina Vidican și-a luat cei doi copii și s-a mutat în Statele Unite ale Americii, acolo unde a început o viață nouă. Alexandru și Gloria au venit în România, la bunici, unde au parte de mult răsfăț.

Din păcate, cei doi copii nu își pot vedea tatăl, pentru că fostul acționar de la Dinamo se află în spatele gratiilor. Alina Vidican și Cristi Borcea au divorțat în urmă cu trei ani, mai exact în anul 2016, iar blondina a suferit extrem de tare după tatăl copiilor ei. Căsnicia lor a durat șase ani, iar Alina Vidican a trecut cu greu peste divorț.

Alexandru, în vârstă de 7 ani, și Gloria, în vârstă de 4 ani, sunt foarte atașați de bunicii lor și sunt foarte încântați atunci când vin în România să petreacă timp cu ei. Mama Alinei Vidican postează pe rețelele de socializare fotografii cu cei doi nepoți și este foarte fericită atunci când aceștia vin în vizită. Alexandru și Gloria au crescut văzând cu ochii și seamănă foarte mult cu mama lor. Micuții au parte de o educație aleasă și multă iubire din partea familiei.

'Alina i-a lăsat pe copii la părinţi. Gloria şi Alex sunt foarte fericiţi, stau destul de mult prin Timişoara, acolo unde se află şi verişoara lor. Sergiu, fratele Alinei, are şi el o fetiţă, ei se înţeleg de minune. Merg şi la Bucureşti, dar un pic mai rar. Când vor ajunge acolo se se vor întâlni cu Patrick şi cu gemenii Angelo şi Antonia, (n.r.-copiii tatălui lor din căsnicia cu Mihaela Borcea), se înţeleg foarte bine cu ei', a declarat pentru Click! una dintre prietenele Alinei Vidican.

Cristi Borcea are grijă de copiii săi, chiar dacă nu este fizic lângă ei. Afaceristul le dă o pensie alimentară consistentă și le plătește școlile din America.

Alina Vidican și-a schimbat viața

După divorțul care a făcut-o să sufere enorm, Alina Vidican s-a mutat în Miami, acolo unde are o afacere. Este vorba despre un restaurant cu specific românesc, iar în meniu se găsește chiar și mămăligă cu brânză care costă 8,95 dolari porția, potrivit click.ro.

FOTO: Facebook

Alexandru și Gloria BorceaAlexandru și Gloria Borcea

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton